Total Media News

Ultimele sitiri

Sport
Magazin si cafenea pentru suporterii echipei nationale, deschise in curtea Casei Fotbalului PDF Imprimare Email
Luni, 07 Octombrie 2013 20:13

     Un magazin şi o cafenea destinate fanilor echipei naţionale au fost deschise, luni, în incinta curţii de la Casa Fotbalului, în clădirea de două etaje, care a costat circa 500.000 de euro urmând să aibă sediul şi CCA, dar şi Mircea Sandu biroul, după ce va deveni preşedinte de onoare al FRF în 2014.

                               

     "Investiţia este în jur de 500.000 de euro. La etajul 1 este zona CCA şi un pic mai sus este biroul preşedintelui de onoare şi al consilierilor care vor lucra pentru relaţia cu Parlamentul, relaţia internaţională şi aşa mai departe", a spus Sandu.

     Mircea Sandu a afirmat că cel puţin o dată pe lună se va întâlni cu suporterii echipei naţionale în incinta cafenelei, unde nu se vor vinde băuturi alcoolice mai tari decât berea. "Am avut în gând să facem un loc în care suporterii să se simtă ca şi cum este locul lor. Ei pot veni şi în mod cert o dată pe lună ne vom întâlni aici ca să facem dezbateri, discuţii, dialog, analize, după care să bem o bere şi să încercăm să îmbunătăţim atât comportamentul lor în stadion, de încurajare al echipelor şi în acelaşi timp să-i atragem prin modul în care reuşim să facem spectacol. Este deschis pentru orice suporter al echipei naţionale, să-şi poată procura obiecte care reprezintă federaţia sau echipa naţională. Este un loc pe care demult vizam să îl construiască federaţia pentru a avea un contact permanent şi direct cu suporterii echipei naţionale", a completat Sandu.

Citeşte mai mult...
 
Esential
Conducerea Camerei Deputatilor a aprobat redeschiderea punctului de eliberare a retetelor medicale PDF Imprimare Email
Luni, 07 Octombrie 2013 20:00

    Redeschiderea farmaciei din Parlament, criticată în plenul Camerei de un deputat PNL.

    Zgonea: "E un lucru bun pentru angajaţi. Nu există niciun beneficiu"

                                            

     Redeschiderea farmaciei din Parlament a fost criticată, luni, în plenul Camerei, de deputatul PNL Horia Cristian, care a spus că se delimitează de beneficiile decise, iar, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a replicat că este un lucru bun pentru angajaţi şi că nu este vorba de niciun beneficiu.

    "Apare pe toate televiziunile că demnitarii şi-au mai decis nişte beneficii, că s-a reînfiinţat o farmacie care practică preţuri mai mici pentru parlamnetari. Eu, în mod clar, vreau să mă delimitez de această lucrare şi vreau să spun că legea este unică pentru toată lumea din România şi că nu există preţuri mai mici sau preţuri favorizante pentru parlamentari, funcţionarii parlamentari", a afirmat Horia Cristian.

Citeşte mai mult...
 
Media-Publicitate
Dan Diaconescu a depus plangere penala impotriva unor actuali si foşsti membri ai CNA PDF Imprimare Email
Luni, 07 Octombrie 2013 19:40

          Dan Diaconescu a depus o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor actuali şi foşti membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), privind deciziile luate de instituţie de înjumătăţire a licenţei audiovizuale, în 2012, respectiv de retragere a licenţei audiovizuale, în 2013.

                                                   

     Plângerea, depusă în luna mai de Dan Diaconescu, este instrumentată de poliţiştii Secţiei 17, care verifică reclamaţiile omului de afaceri sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5. Anchetatorii au început să îi cheme, pe rând, la audieri, pe cei 15 actuali şi foşti reprezentanţi ai CNA, nominalizaţi în reclamaţia lui Dan Diaconescu, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei. Astfel, Dan Diaconescu solicită procurorilor anchetarea pentru fapte de abuz în serviciu a unor actuali şi foşti membri ai CNA.

Citeşte mai mult...
 
Fotbal
Perchezitii la clubul Pandurii Targu Jiu. PDF Imprimare Email
Luni, 07 Octombrie 2013 10:40

   Președintele Consiliului de Administrație, acuzat de spălare de bani

                                                           

    Percheziţii la clubul sportiv Pandurii Târgu Jiu şi la alte patru adrese din Târgu Jiu şi Bucureşti. Președintele Consiliului de Administrație al clubului, Marin Condescu, este acuzat de spălare de bani, înşelăciune, fals şi uz de fals.

    Oficialii echipei de fotbal au mai fost în atenţia anchetatorilor. În luna iulie, poliţiştii au verificat documentele contabile ale clubului, existând suspiciuni că fondurile primite de la Primărie și de la Complexul Energetic Oltenia au fost cheltuite nejustificat.

Citeşte mai mult...
 
Gimnastica
Larisa Iordache a castigat medalia de bronz in finala probei de sol a Campionatelor Mondiale PDF Imprimare Email
Luni, 07 Octombrie 2013 07:22

    Larisa Iordache a câștigat medalia de bronz în finala probei de sol a Campionatelor Mondiale de la Anvers (Belgia) fiind notată cu 14.600.

                                

   Medalia de aur a revenit gimnastei de origine americană, Simone Biles (15.000).

   La individual-compus, Larisa Iordache a ieșit pe locul patru iar in finala probei de bârnă s-a situat pe poziția a șaptea.

   Marius Berbecar s-a clasat pe locul șase la paralele și pe șapte in proba de sărituri.

   Sandra Izbașa s-a clasat a șaptea în finala probei de sol, exercițiul ei a fost notat cu 13.733 în urma unei căzături pe ultima diagonală. Stelista și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă, dar rămâne mereu în inimile noastre.

Citeşte mai mult...
 
International
Marile corporatii americane ascund de Fisc profituri de 750 miliarde dolari in conturi offshore PDF Imprimare Email
Duminică, 06 Octombrie 2013 21:13

    Statele Unite ar putea reduce semnificativ deficitul bugetar dacă ar taxa profiturile de aproape 750 miliarde de dolari păstrate de cele mai mari 20 de corporaţii americane în conturi offshore, potrivit CNBC.

                                                     

    Taxarea profiturilor de 743 miliarde de dolari ar aduce Trezoreriei SUA circa 119 miliarde de dolari, arată un studiu realizat de organizaţia NerdWallet Taxes. La deficitul bugetar de 642 miliarde de dolari al SUA, aceste fonduri ar avea un impact semnificativ, notează CNBC.

     Activitatea statului federal american este blocată parţial începând de marţi, după ce Congresul nu s-a pus de acord asupra adoptării bugetului sau a unor măsuri de finanţare pe termen scurt pentru anul fiscal 2014, început la 1 octombrie.


Citeşte mai mult...
 


Pagina 655 din 942

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home