Total Media News

Stiri premium
Romania, fortata de FMI sa vanda tot PDF Imprimare Email
Miercuri, 17 Iulie 2013 21:27

     “În curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”

 

                                         

      Vizita pe care o întreprinde directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, Christine Lagarde, le-a dat prilejul jurnaliştilor francezi de la Slate.fr să analizeze modul în care instituţia financiară a găsit de cuviinţă să soluţioneze problemele generate de companiile de stat.Astfel, “ţara este de vânzare”, scriu jurnaşiştii francezi, care, mai în glumă, mai în serios, adaugă că “în curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”. Ei arată că vânzarea celor 10 companii de stat cu datorii şi pierderi, cerută de FMI, este ineficientă.“Poştă, aeronautică, transporturi, energie, sănătate: în toate sectoarele, România a vândut. Vânzările au fost impuse de FMI pentru a reduce costurile din economie”, notează revista Slate, în ediția electronică.

      Totodată, jurnaliştii francezi arată că privatizările au o imagine proastă în România, mai ales că, de pe urma vânzării de către stat a companiilor pe care le avea în proprietate, au profitat o mână de oameni. (Simona Tapalagă / evz.ro)

Citeşte mai mult...
 
Esential
Acuzatii grave de tradare nationala: BASESCU SI BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks ....... PDF Imprimare Email
Miercuri, 17 Iulie 2013 20:14

               ”Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE.

 

     Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta.SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine.Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă. Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.

Citeşte mai mult...
 
Fotbal
TAS validează barajul, dar Concordia solicită FRF si LPF sa nu programeze echipa Rapid in Liga I PDF Imprimare Email
Miercuri, 17 Iulie 2013 18:49

         TAS a respins cererea Concordiei de a suspenda barajul de menţinere în Liga I, dar gruparea din Chiajna solicită FRF şi LPF să nu programeze "echipa nelicenţiată Rapid" în primele etape, până când instanţa de la Lausanne se va pronunţa cu privire la dreptul giuleştenilor de a face parte din L1.

                                                      

    Oficialii Concordiei au primit o decizie preliminară din partea Tribunalului Arbitral al Sportului, în care instanţa de la Lausanne a reţinut că "se pare că S.C. F.C. Rapid Bucureşti S.A. nu are licenţă pentru a participa în următorul sezon al Ligii 1".

     "C. S. Concordia Chiajna informează opinia publică că printr-o decizie preliminară pronunţată astăzi, 17.06.2013, Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne şi-a reţinut jurisdicţia de a judeca disputa dintre Concordia Chiajna şi FRF în legătura cu dreptul clubului S.C. F.C. Rapid Bucureşti S.A. de a participa în sezonul 2013-2014 al Ligii 1. Totodată, TAS a dispus următoarele măsuri preliminare:

1. A respins cererea de suspendare a Deciziei Comitetului Executiv de organizare a unui meci de baraj între Concordia Chiajna şi Rapid Bucureşti, meci deja disputat.

2. A reţinut în mod expres că «într-adevăr, se pare că S.C. F.C. Rapid Bucureşti S.A. nu are licenţă pentru a participa în următorul sezon al Ligii 1».

3. A reţinut că C.S. Concordia Chiajna nu a făcut deocamdată dovada că deţine dreptul de participare în sezonul 2013-2014 al Ligii 1", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al ilfovenilor.

Citeşte mai mult...
 
Esential
Cu nivelurile actuale ale TVA si CAS, Romania nu poate avea crestere economica de peste 4% PDF Imprimare Email
Marţi, 16 Iulie 2013 19:24

   Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că preocuparea principală a guvernului trebuie să fie anul viitor nivelul TVA şi al CAS, deoarece cu valorile actuale România nu va putea avea o creştere economică de peste 4%.


    "Cu nivelurile actuale ale TVA şi CAS nu putem avea o creştere de peste 4% pe an. Aceasta trebuie să fie preocuparea Guvernului anul viitor", a spus Vosganian, la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar.

Citeşte mai mult...
 
Stiri premium
BURSE si pentru Sport - BURSE pentru viitorul tarii PDF Imprimare Email
Marţi, 16 Iulie 2013 14:29

    Cine  vrea  Sport  si  Sanatate  in  Romania  sa  semneze  : 

    http://www.petitieonline.com/burse_si_pentru_sport_-_burse_pentru_viitorul_tarii


**  http://www.total-media-news.ro/index.php?option=com_hwdvideoshare&task=viewvideo&Itemid=53&video_id=189

                                             

   Luind  in  considerare  ca    unul  din  modurile  principale   in  care  Romania  a  fost   - si  este  -  cunoscuta  in  intreaga  lume  a  fost   si  este  activitatea  sportiva , si  de  asemenea  ca  activitatea  sportiva  de  performanta  si  de  masa   inseamna  sa  ai   un  popor  mai  sanatos  , si  pentru   a  indrepta  unele   inechitati  ( dupa  parerea  noastra ), cit   si  pentru  incurajarea  si  sprijinirea  atit  a  studiului  elevilor  , dar  si   a  recompensarii  performantelor    propunem  modificarea    urmatoarelor  acte  normative  :

A--        Ordinul  privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor            elevilor din Invatamintul preuniversitar  de  stat din  Monitorul Oficial    Parte  I   numarul  769 din 01 noiembrie  2011   , la  Anexa  privind  Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din Invatamintul preuniversitar  de  stat   astfel  :

Citeşte mai mult...
 
Sporturi individuale
CUPA EUROPEANA DE JUNIORI etapa a IIa PDF Imprimare Email
Marţi, 16 Iulie 2013 09:22

   In  perioada  15-20  iulie  se  desfasoara   la  Baza  Olimpia  din  Bucuresti / Calea  Vitan

 

                       

    etapa  a  IIa   a  Cupei  Europene  de Juniori  pentru Tir cu  arcul

 

Citeşte mai mult...
 


Pagina 704 din 943

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home