Total Media News

Sport
Copos a vandut Rapidul PDF Imprimare Email
Marţi, 09 Iulie 2013 14:36

    După 20 de ani petrecuți în Giulești, George Copos a cedat clubul oamenilor de afaceri Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir.

                  

   Fostul patron al Rapidului, faimos pentru tacticile sale dure de negociere, a renunțat definitiv la Rapid, echipă pe care a mai anunțat că o vinde de câteva ori.„Rapidul s-a vândut, eu așa știu. Au venit la mine Cristescu și Zamfir și am vorbit cu ei.

   Adrian Zamfir va fi patronul, iar Cristescu va fi asociatul lui. Eu le-am spus că o să le dau banii doar după ce se aprobă planul de reorganizare”, a declarat Dumitru Dragomir, șeful LPF, aseară, la Digi Sport. Informația a fost confirmată și de Daniel Pancu, veteranul grupării de lângă Podul Grant.Nicolae Cristescu, unul dintre noii patroni, a precizat: ”Prea fericit nu a fost domnul Copos, pentru că se desprte de un club pe care l-a ţinut 20 de ani, dar ştie că lasă clubul pe mâini bune. Eu şi domnul Zamfir suntem doi rapidişti. Pentru domnul Copos rămân valabile cele patru invitaţii la fiecare meci al Rapidului pe care i le-am promis. El e prietenul nostru şi rămâne prietenul Rapidului.

Citeşte mai mult...
 
Companii
Peste 7.000 firme au intrat in insolventa de la inceputul anului PDF Imprimare Email
Marţi, 09 Iulie 2013 11:38

            Un număr de 1.164 de firme au intrat în incapacitate de plată în luna mai, astfel că de la începutul anului au fost înregistrate aproape 7.100 de dosare de insolvenţă, cu 4,5% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2012, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

                                                          

    Numărul de insolvenţe este mai redus faţă de cel din luna mai 2012 (1.460). În intervalul ianuarie-mai 2012, 7.427 de firme au intrat sub incidenţa legii insolvenţei la nivelul întregii ţări.

    În Braşov, Dolj şi Bucureşti au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele cinci luni, cu 729 (în creştere cu 63,1% faţă de 2012), 629 (Ă38%), 554 (-3,3%) decât în primele cinci luni al anului trecut.

Citeşte mai mult...
 
Imobiliar
Cea mai mare CLADIRE din lume a fost inaugurata in China PDF Imprimare Email
Luni, 08 Iulie 2013 20:58

              Cea mai mare CLĂDIRE din lume a fost inaugurată în China: Are 5 milioane de metri pătraţi şi propriul soare -

                       

       New Century Global Center, aşa cum a fost denumită construcţia, are 500 de metri lungime, 400 de metri lăţime şi este înaltă de 100 de metri, scrie Daily Mail.

 

 

Citeşte mai mult...
 
Sporturi individuale
Romania a cucerit prima medalie la Universiada de vara de la Kazan PDF Imprimare Email
Luni, 08 Iulie 2013 13:29

             România a cucerit prima medalie la Jocurile Mondiale Universitare prin sportiva Simona Pop, aceasta obţinând bronzul în proba de spadă din cadrul concursului de scrimă.

                         

Foto: Gazeta Sporturilor

    Locurile I şi II au fost ocupate de Coreea, prin sportiva Shin A Lam, respectiv de China, prin Yiwen Sun.

Cea de-a 27-a ediţie a Universiadei de vară se desfăşoară în această perioadă la Kazan, în Rusia, iar România este reprezentată de o delegaţie de 103 sportivi, la 12 discipline.

 

Citeşte mai mult...
 
Auto
Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al Germaniei PDF Imprimare Email
Duminică, 07 Iulie 2013 18:50

        Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Germaniei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de finlandezul Kimi Raikkonen şi de francezul Sebastian Grosjean, ambii de la Lotus-Renault.

                      

     Spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) a terminat pe patru, în timp ce britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), plecat din pole-position, a trecut linia de sosire al cincilea, înaintea conaţionalului său Jenson Button (McLaren-Mercedes), care a fost al şaselea.

Citeşte mai mult...
 
International
Evo Morales anunta ca ii va oferi azil lui Edward Snowden PDF Imprimare Email
Duminică, 07 Iulie 2013 10:02

               Preşedintele bolivian, Evo Morales, a anunţat sâmbătă că îi va oferi azil politic

fostului consultant american al NSA, Edward Snowden, dacă acesta din urmă îl va cere,

într-un discurs susţinut în faţa agricultorilor la Oruro, în sud-vestul Boliviei.


                              Preşedintele Boliviei, Evo Morales (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

          "În semn de protest, aş vrea să le spun europenilor şi nord-americanilor: acum, îi vom

acorda azil dacă acest american persecutat de compatrioţii săi ni-l cere. Nu ne este teamă",

a asigurat preşedintele bolivian.


      Întors, marţi, dintr-o vizită la Moscova, preşedintele bolivian Evo Morales, care

s-a declarat dispus să îl primească pe tânăr în ţara sa dacă acesta va cere azil, şi-a

văzut avionul constrâns să facă o escală de 13 ore la Viena, după ce mai multe ţări

europene, care îl suspectau că îl transportă la bord pe Snowden, i-au refuzat

permisiunea de a survola spaţiul lor aerian.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 707 din 943

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home