Total Media News

Imobiliar
Peste 90 de scoli din București au risc seismic PDF Imprimare Email
Luni, 04 Martie 2013 15:57

     Aproape 100 de școli din București, în care învață peste 26.000 de elevi, prezintă un risc seismic ridicat.


      Situaţia a fost prezentată, astăzi, într-o conferinţă de presă organizată în cadrul proiectului "Too Quick To Quake", realizat de Ambasada Suediei şi de membrii comunităţii Swedish Sustainable Business, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.În cadrul proiectului, copiii au fost învăţaţi cum să se comporte în cazul în care s-ar produce un cutremur, relatează mediafax.ro.Proiectul a început la data de 4 martie 2012. Elevii au fost instruiți de către profesori, care le-au prezentat imagini ce ilustrau modul potrivit de reacţie în caz de cutremur. Suportul educaţional a fost conceput de către experţi în pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă.

     Doar 26 de clădiri consolidate în București

     Anul trecut, Primăria Municipiului București a publicat pe site-ul oficial lista actualizată a imobilelor care riscă să se prăbuşească în eventualitatea unui cutremur.Dintre cele peste 2.500 de clădiri din Bucureşti care fie prezintă un anumit grad de risc seismic, fie încă nu au fost încadrate până acum în clasa de risc corespunzătoare, doar 26 au fost consolidate, potrivit gandul.info.36 de ani de la cutremurul din 1977

                 

Citeşte mai mult...
 
Financiar
BNR nu mai limiteaza imprumuturile catre banci, dupa 21 de sptamini la rind in care a pus prag PDF Imprimare Email
Luni, 04 Martie 2013 15:53

         Banca Naţională a României (BNR) va acorda luni băncilor sumele solicitate la licitaţia repo, pentru prima dată după 21 de săptămâni consecutive în care banca centrală a limitat suma disponibilă pentru împrumut.

                                

     Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

BNR a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Din luna septembrie şi până pe 8 octombrie BNR a împrumutat băncile cu toate sumele solicitate.

Citeşte mai mult...
 
Politic
Daca se amina din nou, aderarea la Schengen nu va ma fi prioritate pentru Romania PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 02 Martie 2013 15:44

          Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, nu a vorbit în nume personal, ci în numele Guvernului pe tema Schengen, a declarat Victor Ponta. Premierul a precizat că Guvernul a făcut tot posibilul pentru o decizie pozitivă şi că încă speră la o astfel de decizie.

                              

        În cazul în care decizia va fi de amânare a aderării la Schengen, va fi nevoie de o soluţie politică, iar Guvernul va aştepta fără ca această temă să mai reprezinte un punct principal de discuţie, a adăugat premierul."Ministrul de Externe, domnul Corlăţean, nu a vorbit în nume personal, ci a vorbit în numele Guvernului de fiecare dată când a vorbit despre Schengen. Vreau să întăresc faptul că Guvernul a făcut tot ceea ce ţinea de noi pentru ca deizia de săptămâna viitoare să fie o decizie pozitivă şi eu încă am speranţe în acest sens.

    Dacă însă decizia va fi din nou de amânare, atunci e clar că va fi nevoie de o soluţie politică a acelui stat care se opune intrării noastre în Schengen şi noi vom aştepta, nu va mai fi pe agenda Guvernului României intrarea în Schengen ca o prioritate, ci noi suntem pregitţi şi, când se va lua decizia politică în ţara sau ţările care cred că trebuie amânat, atunci o să intrăm, însă nu o să mai fie în niciun caz primul punct de discuţii dintre România şi partenerii noştri europeni, o să fie alte puncte, nu Schengen", a spus Ponta pentru agenţia Mediafax.

Citeşte mai mult...
 
Sport
Campionatul National de Karate Goju Ryu 2013 PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 02 Martie 2013 10:19

                                                 Pe  03  martie  2013 

                      a  avut  loc  Campionatul  National de Karate  Goju Ryu

                         

 

   la  Compexul   Olimpic  Izvorani

 

  Aspecte  de  la  Competitie  vor  fi  transmise  inregistrare   on  line  pe   04.03.2013   incepind  cu  ora  12.00       pe  :

        www.total-media-news.ro   , www.karate.info.ro

( sectiunea  Transmisii  Live  cu  ID  : free, parola : free......)

                                                        si  pe  :

 

Citeşte mai mult...
 
Auto
Primul MINI Paceman din Europa va fi livrat Casei Regale a Romaniei in data de 2 martie 2013. PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 02 Martie 2013 09:45

         Automobile Bavaria are onoarea de a livra, în premieră europeană, noul model MINI Paceman Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României.

                     

        ASR Principele Nicolae va intra în posesia noului MINI Paceman, ce îl va purta în călătoriile sale prin ţară, sâmbătă, 2 martie 2013, la ora 11:30 la showroom-ul Automobile Bavaria din Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 53 A, eveniment cu ocazia căruia veţi avea oportunitatea să vedeţi în premieră acest model, în România.

 
Sporturi individuale
Etapa de Cupa Mondiala la spada feminin - Saint Maur, Franta PDF Imprimare Email
Vineri, 01 Martie 2013 12:50

        Spadasinele Ana-Maria Brânză, Simona Pop, Maria Udrea și Ana Zdanovschi vor participa la cea de-a III-a etapă de Cupă Mondială programată între 1 și 3 martie în suburbia Parisului- Saint Maur.

                    

   Organizatorii promit o reuniune extrem de valoroasă, primele trei echipe medaliate la Jocurile Olimpice Londra 2012 anunțându-și prezența (China, Coreea de Sud și USA).

   Sunt înscrise în concurs 24 echipe naționale care au ca obiectiv Campionatele Mondiale din luna august de la Budapesta.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 762 din 943

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home