Total Media News

Parteneriat strategic între Banca Comercială Română și Universitatea de Vest din Timișoara PDF Imprimare
Marţi, 23 Septembrie 2014 16:00

           Banca Comercială Română şi Universitatea de Vest din Timişoaraau semnat un parteneriat instituţional strategic pentru promovarea valorilor comune pe o perioadă de 2 ani.

                           

 

   Scopul acestei colaborări este creşterea competențelor practice ale studenților şi dezvoltarea unui cadru mai larg pentru dezvoltarea personală şi profesională a studenților.

   Primul proiect important este dezvoltarea unui masterat de banking în cadrul UVT, susținut de BCR. În cadrul acestui program studenții vor căpăta, pe langă cunosțintele teoretice şi competențe practice, din interacțiunea cu specialiştii băncii şi din programele de practică în companie.

   “Pentru Banca Comercială Română, sprijinirea educaţiei şi a valorilor româneşti a devenit o direcție strategică, conştienți fiind că, astfel vom putea sprijini formarea viitorilor profesionişti, a oamenilor de elită care vor remodela societatea în bine, printr-o cultură bazată, în primul rând, pe valori.Suntem onoraţi să fim alături de instituţii care îi pregătesc pe cei urmează să fie viitorul acestei tări, instituii care pot transforma în realitate, prin discipolii săi, speranța de mai bine. Considerăm că asocierea dintre Banca Comercială Română şi Universitatea de Vest din Timişoara, două instituţii de prestigiu din România, este un pas important în demersul nostru de susţinere a  generaţiilor viitoare, a valorilor de care avem nevoie,a declarat Marina Roman, Director Zonal Retail BCR.




Parteneriatuldintre BCR şi UVT a fost  dezvoltat cu scopul principal de a crea proiecte care să ajute la dezvoltarea abilităţilor practice ale studenţilor pentru o mai uşoară integrare a acestora în piaţamuncii, însă urmăreşte şi creşterea competitivităţii la nivel internaţional prin adaptarea curriculei la piaţa actuală şi la nevoile ei.

Pe parcursul acestei colaborări, urmează să se dezvolte stagii de practică anuale pentru studenţi, iar angajaţii BCR vor participa la cursurile, conferinţele şi dezbaterile organizate de Universitate şi vor încercasă fie mentori pentru studenţii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, ceea ce urmărește creşterea gradului de angajabilitate al studentilor timişoreni in mediul bancar.

O parte importantă a eforturilor noastre la Universitatea de Vest se concentrează pe dezvoltarea reliei cu mediul de afaceri. Câştigaţi de pe urma acestor parteneriate sunt atât studenţii, prin dezvoltarea de competențe practice, cât și angajatorii, printr-o bază de selecţie pliată pe necesităţile lor. Pregătim, astfel, tineri care cunosc cerinţele pieţei muncii și oferim companiilor resurse umane de înaltă calitate. Parteneriatul cu BCR este unul puternic, iar împreună cu ei și cu ceilalţi reprezentanți ai lumii de afaceri venim în mod constant cu măsuri ancorate în realitate, în ceea ce studenţii și mediul socio-economic au nevoie. Parteneriatul cu BCR există deja de o bună perioadă de timp, cu implicare consistentă în numeroase acţiuni. Ambele părţi beneficiază de o receptivitate ridicată la proiecte comune, un exemplu bun fiind aportul important adus în organizarea evenimentelor UVT 70”, a declarat Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, Rector Universitatea de Vest din Timisoara.

*  *

Banca Comercială Romană (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 551 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.100 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.00 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La 30 iunie 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 198,4 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 55,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a imbunatatit la 11,7%.

 

 

 

C.d.P.- BCR
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Economie Parteneriat strategic între Banca Comercială Română și Universitatea de Vest din Timișoara