Total Media News

SURPRIZA din bugetul pe 2015: VOR CREŞTE Taxele si Impozitele PDF Imprimare
Duminică, 23 Noiembrie 2014 19:21

 

                                                          

   Guvernul Ponta s-a trezit în faţa celebrului MTO invocat în vară de preşedintele Băsescu şi trebuie să se încadreze anul viitor într-un deficit bugetar extrem de încorsetat, de doar 1,4% din PIB.

  Pomenile electorale împărţite în stânga şi dreapta de Guvernul candidatului Victor Ponta se cer compensate de noi taxe în bugetul pe 2015 pe care trebuie să-l facă la repezeală acum Guvernul învinsului Victor Ponta.

   În declaraţie de presă de ieri, preşedintele ales, Klaus Iohannis a subliniat că este nevoie rapidă de bugetul pe 2015, susţinând că Guvernul trebuie să arate "de unde plăteşte pomenile electorale şi ce taxe şi impozite vor creşte".

  Practic, ținta de 1,4% din PIB nu poate fi atinsă dacă nu se găsesc venituri suplimentare, respectiv majorări de taxe sau impozite, deoarece este greu de crezut că gradul de colectare va crește semnificativ, scrie EVZ.

   Până acum s-au vehiculat diverse variante de creștere a impozitelor pe proprietate, dar și a celor pe mașini. Potrivit informațiilor EVZ, guvernanții ar dori să mențină şi în 2015 acelaşi curs umflat artificial pentru calculul accizelor.

 

 

Cu ce SURPRIZE a venit Guvernul Ponta în 2014 pentru a face rost de bani la buget:

- introducerea accizei suplimentare la combustibili, de 7 eurocenți pe fiecare litru de benzină și motorină;

- taxa pe stâlp;

- inventarea unui nou mod de calcul al cursului în funcție de care este exprimată valoarea accizei. Concret, ca în niciunul din anii anteriori, Finanțele nu s-au mai raportat la cursul leu/euro de la 1 octombrie din anul precedent (2013), ci la cel din 2012, un curs mai ridicat, ceea ce însemna mai mulți bani la buget. Mai mult, acesta a fost indexat și cu inflația medie pe primele nouă luni din an, de 4,7%, rezultând un curs fictiv de peste 4,7 lei, prin care nivelul accizelor a crescut exagerat.

În paralel cu desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la Ministerul de Finanțe s-a lucrat pentru croirea fiscalității care să asigure bugetul nu doar pentru anul 2015, ci și pe anii următori, potrivit unor informaţii ale CursdeGuvernare.ro.

Scenariile de lucru ale ministerului pleacă de la strategia fiscal-bugetară a actualului guvern (cu bătaie până în anul 2017), evaluează măsurile clasice de creștere a fiscalității și merg până la variante inovative, chiar spectaculoase.

Iată câteva dintre ele:

1, Creșterea impozitelor pe proprietate cu 25% în anul 2015 și cu încă 25% în anul 2016.

Măsură previzibilă, cu variantă de lucru ca impozitele să crească mai mult pentru proprietățile unde-și au sediul companiile.

2, Trecerea la impozitarea progresivă a veniturilor din anul 2016.

Strategia inițială a guvernului prevedea o schemă de impozitare de 8 – 12 – 16%.

Noile scenarii iau în calcul creșterea acestor cote, iar scenariul prevede 2 versiuni: una medie (12 – 16 – 20%) și un scenariu cu trend sumbru de 15 – 25 – 35%.

Este exclusă impozitarea progresivă din anul 2015, indiferent în ce cote, din cauza imposibilității tehnice de aplicare.

3, Impozitarea profiturilor.

Cel mai original scenariu care se ia în calcul este renunțarea la impozitul pe profit și trecerea la impozitarea cifrei de afaceri.

Cotele ar urma să fie aplicate sectorial, cu valori cuprinse între 1 și 6%.

Dilema din MF se oprește, însă, la cât de fezabilă ar fi această măsură din perspectiva legislației europene.

4, Ca o măsură compensatorie pentru acționari, pentru impozitarea cifrei de afaceri – într-un astfel de scenariu ar urma să scadă impozitul pe dividende, de la 16 la 5%.

 

 

 

 

 

**  sursa -  directproprietar.ro

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home