Total Media News

Comisia de buget a Senatului a adoptat amendamentele la Codul fiscal convenite de partide PDF Imprimare
Luni, 31 August 2015 15:43



  Conform  MEDIAFAX,Comisia de buget a Senatului a adoptat, în unanimitate, amendamentele la Codul fiscal convenite la reuniunea liderilor partidelor politice, între acestea fiind reducerea etapizată a TVA - la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.

În cursul dezbaterilor din comisie, la care a fost prezent şi ministrul Eugen Teodorovici, MFP a propus şi introducerea unor "amendamente tehnice, de clarificare", însă acestea au fost respinse, urmând să fie dezbătute ulterior la Camera Deputaţilor.



Partidele parlamentare au convenit, joi, după discuţiile privind Codul Fiscal, reducerea etapizată a TVA, astfel încât taxa va fi redusă la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, impozitul pe construcţiile speciale va fi eliminat începând cu 1 ianuarie 2017, cu o excepţie solicitată de ministrul Agriculturii Daniel Constantin referitoare la construcţiile speciale din agricultură, aceasta urmând să fie eliminată de la 1 ianuarie 2016.

Cât despre supraacciza la carburanţi, acaesta va fi eliminată începând cu 1 ianuarie 2017, au mai covenit liderii partidelor.

Cererea de reexaminare a Codului fiscal, înaintată de preşedintele Iohannis Parlamentului, va fi dezbătută în sesiunea ordinară care începe la 1 septembrie.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că noul Cod fiscal se află într-o procedură accelerată în Parlament, fiind aşteptat să treacă de plenul Senatului marţi, iar joi de cel al Camerei Deputaţilor, astfel încât să poată fi promulgat de preşedinte până lunea viitoare.

Dragnea a precizat că actualul calendar pentru adoptarea Codului fiscal este unul "foarte strâns", urmând ca în această săptămână să poată fi adoptat atât în comisiile Parlamentului, cât şi în cele două plenuri.



**  sursa  :--  http://www.mediafax.ro/politic/comisia-de-buget-a-senatului-a-adoptat-amendamentele-la-codul-fiscal-convenite-de-partide-14694744

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate Comisia de buget a Senatului a adoptat amendamentele la Codul fiscal convenite de partide