Total Media News

Week-end de foc la Universitate: Regii baschetului 3×3 vin la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger PDF Imprimare
Joi, 10 August 2017 08:52

                      

    Campioana mondială, campioana europeană și câștigătoarea circuitului profesionist FIBA 3×3 World Tour vin la București pentru cel mai tare turneu de baschet 3×3 al anului, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. Evenimentul, aflat la ediția a 6-a, are loc în Piața Universității, în zilele de 12 și 13 august.

     Fanii baschetului 3×3 vor avea ocazia să îi vadă pe cei mai buni zece jucători din lume în clasamentul FIBA 3×3 World Rankings în frunte cu campionul mondial și numărul 1 în ierarhie, Dușan Domovic Bulut. 16 echipe din 13 țări se vor afla la startul competiției.

     Sârbii de la Novi Sad Al Wahda, campionii mondiali din Franța, sunt favoriți în grupa A din care face parte și o echipă a legendelor baschetului românesc cu Virgil Stănescu, Paul Helcioiu și Mihai Paul în prim-plan. Din grupă mai fac parte Bordeaux Ballistik, francezii din World Tour fiind în premieră la București și rușii de la Piter BM-18, care au mai fost prezenți și anul trecut la turneul din Capitală.

 

 

Slovenii de la Ljubljana, câștigători anul trecut în circuitul profesionist FIBA 3×3 World Tour, și finalisti la ultima ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Challenger se vor duela în grupa B cu românii de la Bucharest Old School, care au reprezentant România în competițiile internaționale în acest sezon. Va fi o grupa sută la sută balcanică, completată de grecii de la Athens Don Poly și bulgarii de la Sofia Fit Spo.

După ce anul trecut se oprea în sferturile de finală la București, Zemun din Serbia a ajuns în top 3 anul acesta în ierarhia mondială și se află printre favorite în acest an. Va fi astfel o misiune dificilă pentru Rahova’s Finest în grupa C, din care mai fac parte Tbilisi Old School din Georgia și americanii de la Clearwater ATG.

Cei mai tineri reprezentanți ai României, Bucharest Littles, au nimerit într-o grupă D de foc, din care fac parte campionii europeni, letonii de la Riga Ghetto Basket, vicecampionii mondiali, olandezii de la Amsterdam și canadienii de la Winnipeg.

Cea mai în vogă jucărie din România, kendama, va fi și ea reprezentată în Piața Universității, cu sprijinul lui CRBL. Acesta împreună cu discipolii săi vor energiza evenimentul duminică seara cu o demonstrație de kendama iar spectatorii vor avea șansa să câștige astfel de jucării personalizate în cadrul unor concursuri.

Majoretele de la Dracula’s Girls vor anima momentele de pauză dintre meciuri, iar baschetbaliștii în scaun ruland de la Fundația Motivation vor juca un meci demonstrativ în cursul serii de sâmbătă.

Raiffeisen Bank Bucharest Challenger este un eveniment marca Sport Arena Streetball organizat cu sprijinul Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București și susținut de Raiffeisen Bank, Nike, Fitbit, Philips One Blade, Gatorade, Ursus Cooler, Red Bull, Bicicletele Pegas, Ideal Board Games și Steaua CSM Eximbank. Powered by Kiss FM.

Grupe:

A.

  1. Novi Sad Al Wahda (UAE – Cap de serie 1)
  2. Piter BM-18 (RUS – 8)
  3. Bordeaux Ballistik (FRA – 9)
  4. Bucharest Legends (ROU – 16)

B.

  1. Ljubljana (SLO – 2)
  2. Bucharest Old School (ROU – 7)
  3. Athens Don Poly (GRE – 10)
  4. Sofia Fit Spo (BUL – 15)

C.

  1. Zemun Master (SRB – 3)
  2. Rahova’s Finest (ROU – 6)
  3. Tbilisi Old School (GEO – 11)
  4. Clearwater ATG (SUA – 14)

D.

  1. Amsterdam (NED – 4)
  2. Riga Ghetto Basket (LAT – 5)
  3. Bucharest Littles (ROU – 12)
  4. Winnipeg Acceleration Performance (CAN – 13)

Componența echipelor, a grupelor și programul complet al meciurilor:

http://3la3.ro/ro/bucharest-challenger-2017



**sursa  --  http://3la3.ro/ro/week-end-de-foc-la-universitate-regii-baschetului-3x3-vin-la-raiffeisen-bank-bucharest-challenger_3438.html

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Sport Sporturi de echipa Week-end de foc la Universitate: Regii baschetului 3×3 vin la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger