Total Media News

Analiza piata auto din Romania dupa 9 luni din 2018 PDF Imprimare Email
Joi, 18 Octombrie 2018 10:15

                               

    Piața auto din România își continuă evoluția pozitivă din 2018 atingând noi maxime
Luna septembrie a acestui an consemnează un volum al livrărilor de 15.738 unități
(cea mai bună lună septembrie din ultimii 10 ani), cu 7,7% mai mult decât în luna similară a  anului anterior. Ca urmare, după 9 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule  ajunge la 134.831 unități, cu 20,2% mai mult decât în perioada similară a anului trecut,  acesta fiind și cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 9 luni în  ultimii 10 ani (în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau doar 103.592 unități).
   Pe plan european, este remarcat creșterea de 2,5% înregistrată pe ansamblul UE după
9 luni din 2018, cele mai importante 5 țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței
UE, consemnând o evoluție mixtă, astfel: creșteri în Spania (+11,7%), Franța (+6,5%) sau
Germania (+2,4%), ori scădere în Italia (-2,8%) și Marea Britanie (-7,5%).
    In continuare în România, achizițiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către
persoanele juridice, care acoperă 63% din totalul achizițiilor de autoturisme înregistrate în
primele 9 luni ale acestui an.

 

Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme
achiziționate de către persoanele fizice în aceste prime 9 luni din 2018 (42.127 unități), este cu
cca. 29,3% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (32.583 unități).
In ceea ce privește categoria autoturismelor rulate (al căror import este, în marea sa
majoritate, nefiscalizat), constatăm faptul că, în luna septembrie 2018, volumul acestora a
scăzut cu 15,0% comparativ cu luna similară a anului trecut. Ca urmare, pe ansamblul
primelor nouă luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în
România de 346.918 unități, acesta fiind cu 8,3% mai mic decât cel corespunzător perioadei
similare din 2017. Ar mai fi de remarcat, însă, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor
rulate importate, ca urmare a creșterii volumului (+27,3%) pe segmentul de vârstă sub 7 ani
(mai puțin poluante) și scăderi de cca. 23,8% pe segmentul celor peste 12 ani. Cu toate
acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani, reprezintă în aceste 9 luni din
2018, cca. 61,1% (respectiv 211.976 unități) din totalul celor 346.918 de unități importate, fapt
care contribuie la menținerea unei vârste medii ridicate a parcului auto din România (cca. 15
ani) care, în continuare, este unul dintre cele mai învechite din Europa.
Analiza sectorială.
I. Producţia naţională și exportul.
Având în vedere faptul că datele de care dispunem sunt incomplete, nu detaliem aceste două
capitole. Trebuie însă subliniată producția Ford România, care în primele 9 luni din 2018, a
ajuns la un volum total de 104.366 unități, în creștere cu 155,2%, (de cca. 2,5 ori mai mult)
comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. In aceste condiții, și exportul Ford a crescut
cu un procent relativ similar (cu 156,9%) comparativ cu primele nouă luni ale anului precedent.
II. Livrările de autovehicule noi. In aceste prime 9 luni ale anului au fost livrate 134.831
unități, în creștere cu 20,2% față de aceeași perioadă din anul 2017, din care 113.727
autoturisme (+22,3% comparativ cu 2017) și 21.104 autovehicule comerciale (+9,7%
comparativ cu 2017).
Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia,
cu 38.211 unități, urmată de către Volkswagen, cu 12.458 unități, Ford 10.222 unități, Renault
10.184 unități și Skoda 9.923 unități.
La autoturisme, top-ul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 35.781 unități (31,5% cotă
de piață, pe un volum în creștere cu 28,7% față de primele nouă luni din 2017), urmată de
Volkswagen cu 11.191 unități (9.8% cotă de piață, volume în creștere cu 10,2% față de 2017);
Skoda 9.923 unităţi (8,7% din total piață, volume în creștere cu 18,3%); Renault 8.681 unităţi
2/2
(7,6% din total piață, volume în creștere cu 15,7%) și Ford 6.948 unități (6,1% cotă de piață,
volume mai mari cu 10,3%).
Pe modele, cu cele 14.361 unități vândute, Dacia Logan continuă să fie cel mai bine
vândut model în aceste prime nouă luni din 2018, el fiind urmat de Dacia Duster cu 8.868
unități, Dacia Sandero 7.781 unități, Renault Clio 4.050 unități și Skoda Octavia 3.906 unități.
Analizând segmentarea pe clase, observăm faptul că majoritatea segmentelor
înregistrează creșteri, unele importante (SUV +48,3%, Clasa A +47,7%, Clasa F +32,3%,
Clasa B +20,8%, Clasa C +11,1% și Sport +6,9%). Sunt însă și segmente care înregistează
scăderi, unele fiind semnificative (MPV -23,2%, Clasa E -11,2% și Clasa D -0,2%).
In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină continuă să fie
majoritare, ajungând, după primele 9 luni din 2018, la o pondere de 60,6% din total, dar
semnificativ mai mare (9,5pp) față de ponderea pe care o aveau după aceeași perioadă din
2017 (51,1%). Dintre primele cele mai vândute 10 mărci / modele, 6 mărci și respectiv 8
modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină peste această medie (60,6%).
Referitor la această evoluție, ar trebui adus în discuție faptul că tendința de scădere
înregistrată în ultimele luni pe segmentul motorizării diesel, care, de altfel, are corespondență
pe plan european, nu este una care să fie pe deplin justificată de performațele de mediu ale
noilor motoare și / sau carburanți, ea datorându-se mai degrabă unei percepții publice bazată
pe informații trunchiate și / sau insuficient explicate și, deci, mai puțin pe argumente din punct
de vedere al performanțelor tehnologice sau de mediu (ex: nivelul maxim admis al emisiilor de
particule este identic la ambele tipuri de motorizări, respectiv diesel sau benzină, in vreme ce
emisiile de CO2 ale motoarelor diesel sunt mai mici, în medie, cu circa 25%).
Pe de altă parte, autoturismele “verzi“ (electrice și hibride), continuă și în acest an
să prezinte un inters ridicat, aceasta și datorită stimulentelor acordate prin Programul
“Rabla Plus”. Ca urmare, după primele 9 luni din 2018, acestea au o pondere de 2,6%
din total, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,9%. Chiar dacă
volumele sunt încă destul de mici (dacă ne raportăm la celelalte categorii de combustibili),
creșterea înregistrată în acest an pe segmentul celor electrice (full și plug-in) este una
semnificativă, de 165,6% (648 unități în 2018 față de doar 244 unități în 2017 adică, de cca.
2,5 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, se înregistrează o
creștere ceva mai modestă (+47,6%), dar pe un volum mult superior (2.274 unități în 2018,
față de 1.541 unități în 2017).
Aceste date demonstrează, în mod elocvent, interesul tot mai mare al persoanelor
juridice și fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susținute
corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), au devenit tot mai
prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile orașe.
Si ar mai fi un aspect important de mentionat: suținerea de care se bucură în țara
noastră autovehiculele electrice, face ca România să înregistreze în acest an cea mai mare
creștere procentuală din UE în ceea ce privește achiziția de astfel de autovehicule.
In funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea
înregistrând o pondere de 28,5% și respectiv, 23,6% din totalul preferințelor. Urmează albastru
cu o cotă 16,9% și negru cu 9,8%.
O altă analiză de interes este și evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4).
Acestea reprezintă 20,2% din totalul livrărilor realizate în primele 9 luni din 2018, respectiv un
volum total de 22.980 unități, care este în creștere cu 15,7% față de 2017 (dar sub creșterea
medie a pieței, +22,3%).
In funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel:
proveniență România 30,8%; Germania 19,8%; Cehia 10,6%; Turcia 8,2%; Spania 7,6%.
In acest context, autoturismele din producția autohtonă au înregistrat, în anul 2018,
o creștere semnificativă, de 35,3% comparativ cu anul 2017, în timp ce, autoturismele din
import, au înregistrat o creștere, mai redusă, de doar 17,3%.

========= // =========
*
*
*
**  -- APIA
 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Economie Auto Analiza piata auto din Romania dupa 9 luni din 2018