Total Media News

Analiza piata auto în primele 10 luni ale anului 2018 PDF Imprimare Email
Miercuri, 21 Noiembrie 2018 18:38

 

                   

   Evoluția pieței auto din România în primele 10 luni ale anului 2018 - favorabilă unui al
cincilea an consecutiv de creștere.
    Luna octombrie a acestui an consemnează un volum al livrărilor de 18.274 unități (cea
mai bună lună octombrie din ultimii 10 ani), cu 19,5% mai mult decât în luna similară a anului anterior. Ca urmare, după 10 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge  la 153.105 unități, cu 20,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind și  cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 10 luni în ultimii 10 ani (în  2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau doar 126.606 unități).
    Pe plan european, este de remarcat faptul că octombrie este a doua lună consecutivă de  scădere a vânzărilor de autoturisme (-7,3%), fapt ce conduce la încetinirea ritmului de creștere a  vanzărilor de autoturisme pe ansamblului celor 10 luni de până acum, aceasta fiind de doar  +1,6%, după ce, la sfârșitul primelor 8 luni, aceasta era de +6,2%.

 


Cele mai importante 5 țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE, consemnează,
fără excepție, scăderi în luna octombrie, astfel: Germania (-7,4%), Italia (-7,4%) Spania (-6,6%),
Marea Britanie (-2,9%) și Franța (-1,5%). Cu toate acestea, majoritatea statelor membre UE sunt,
după 10 luni, în teritoriul pozitiv.
In continuare, în România, achizițiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către
persoanele juridice, care acoperă 61% din totalul achizițiilor de autoturisme înregistrate în
primele 10 luni ale acestui an. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme
achiziționate de către persoanele fizice în aceste prime 10 luni din 2018 (50.769 unități), este cu
cca. 35,6% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (37.453 unități).
In ceea ce privește categoria autoturismelor rulate (al căror import este, în marea sa
majoritate, nefiscalizat), constatăm faptul că, și în luna octombrie 2018, volumul acestora a
scăzut comparativ cu luna similară a anului trecut (-8,6%). Ca urmare, pe ansamblul primelor
zece luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România de
390.411 unități, acesta fiind cu 8,4% mai mic decât cel corespunzător perioadei similare din
2017. Ar mai fi de remarcat, însă, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate
importate, ca urmare a creșterii volumului pe segmentul de vârstă sub 7 ani (+27,1%), cele care
au un nivel de emisii poluante mai redus și scăderi de cca. 23,9% pe segmentul celor peste 12
ani (foarte poluante). Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 12 ani (cu
emisii poluante ridicate, respectiv mai vechi de Euro3, inclusiv), reprezintă cca. 43,4% (respectiv
166.286 unități) din totalul celor 383.181 unități importate, fapt care contribuie la menținerea unui
nivel de poluare ridicat, în special în marile orașe ale României. Ca urmare, parcul auto din
România este „alimentat”, în continuare, cu multe mașini vechi, iar în condițiile în care, prin
casare, s-au eliminat din parc doar cca. 63.000 unități, este evident faptul că acesta continuă să
fie printre cele mai vechi din Europa (peste 15 ani).
Analiza sectorială.
I. Producţia naţională și exportul.
Având în vedere faptul că datele de care dispunem sunt incomplete, nu detaliem aceste două
capitole. Trebuie însă subliniată producția Ford România, care, în primele 10 luni din 2018, a
ajuns la un volum total de 119.042 unități, în creștere cu 190,2%, (de cca. 3 ori mai mult)
comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. In aceste condiții, și exportul Ford s-a triplat în
anul 2018 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
II. Livrările de autovehicule noi. In aceste prime 10 luni ale anului au fost livrate 153.105
unități, în creștere cu 20,1% față de aceeași perioadă din anul 2017. Dintre acestea 129.274
sunt autoturisme (+22,1% comparativ cu 2017) și 23.831 autovehicule comerciale (+10,1%
comparativ cu 2017).
Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu
44.109 unități, urmată de către Volkswagen cu 13.859 unități, Renault 11.978 unități, Ford 11.521
unități și Skoda 11.165 unități.
2/2
La autoturisme, top-ul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 41.374 unități (32,0% cotă
de piață, pe un volum în creștere cu 28,7% față de primele zece luni din 2017), urmată de
Volkswagen cu 12.426 unități (9.6% cotă de piață, volume în creștere cu 9,1% față de 2017);
Skoda 11.165 unităţi (8,6% din total piață, volume în creștere cu 17,1%); Renault 10.266 unităţi
(7,9% din total piață, volume în creștere cu 19,4%) și Ford 7.808 unități (6,0% cotă de piață,
volume mai mari cu 12,4%).
Pe modele, după 10 luni din 2018, Dacia Logan continuă să înregistreze cel mai mare
volum de vânzări, respectiv 17.227 unități, fiind urmată de Dacia Duster cu 10.416 unități, Dacia
Sandero 8.512 unități, Renault Clio 4.858 unități și Skoda Octavia 4.489 unități.
Analizând segmentarea pe clase, observăm faptul că majoritatea segmentelor
înregistrează creșteri, unele importante (Clasa A +53,5%, SUV +47,6%, Clasa F +22,5%, Clasa
B +21,3%, Clasa C +11,4% și Sport +3,8%). Sunt însă și segmente care înregistrează scăderi,
unele fiind semnificative (MPV -29,5%, Clasa E -11,9% și Clasa D -3,0%).
In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină continuă să fie
majoritare, ajungând, după primele 10 luni din 2018, la o pondere de 61,5% din total, dar
semnificativ mai mare (10,1pp) față de ponderea pe care o aveau după aceeași perioadă din
2017 (51,4%). Dintre primele cele mai vândute 10 mărci / modele, 6 mărci și respectiv 7 modele
au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină peste această medie (61,5%).
In ceea ce privește motorizarea diesel (cele de ultimă generație având emisii care se
încadrează în cele mai noi standarde de poluare admise), aceasta este prezentă pe 35,8% din
autoturismele vândute.
Pe de altă parte, autoturismele “verzi“ (electrice și hibride), continuă și în acest an
să prezinte un interes ridicat, aceasta și datorită stimulentelor acordate prin Programele
“Rabla” și “Rabla Plus”. Ca urmare, după primele 10 luni din 2018, această categorie are o
pondere de 2,7% din total, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 2,0%.
Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici (dacă ne raportăm la celelalte două categorii de
combustibili), creșterea înregistrată în acest an pe segmentul celor electrice (full și plug-in)
este una semnificativă, de 145,8% (740 unități în 2018 față de doar 301 unități în 2017 adică, de
cca. 2,5 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, care au și un volum
mai mare (2.768 unități în 2018, față de 1.779 unități în 2017), se înregistrează o creștere de
+55,6%.
Aceste date demonstrează, în mod elocvent, interesul tot mai mare al persoanelor juridice
și fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susținute corespunzător
(inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), au devenit tot mai prezente în trafic,
contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile orașe.
Si ar mai fi un aspect important de mentionat: suținerea de care se bucură în țara noastră
autovehiculele electrice, face ca România să înregistreze în acest an cea mai mare creștere
procentuală din UE în ceea ce privește achiziția de astfel de autovehicule.
In funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea
înregistrând o pondere de 28,6% și respectiv 23,5% din totalul preferințelor. Urmează albastru cu
o cotă 16,9% și negru cu 9,6%.
O altă analiză de interes este și evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4).
Acestea reprezintă 20,1% din totalul livrărilor realizate în primele 10 luni din 2018, respectiv un
volum total de 26.027 unități, care este în creștere cu 15,7% față de 2017 (sub creșterea medie a
pieței, +22,1%).
In funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: proveniență
România 31,5%; Germania 19,1%; Cehia 10,6%; Turcia 8,9%; Spania 7,5%.
In acest context, autoturismele din producția autohtonă au înregistrat, în anul 2018, o
creștere semnificativă, de 35,9% comparativ cu anul 2017, în timp ce, autoturismele din import
au înregistrat o creștere, mai redusă, de doar 16,7%.

========= // ======
***--  APIA
 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Economie Auto Analiza piata auto în primele 10 luni ale anului 2018