Total Media News

Expoziția și spectacolul interdisciplinar ARcTic, în premieră națională la Muzeul Antipa PDF Imprimare
Marţi, 20 Octombrie 2020 18:45

 

Expoziția și spectacolul interdisciplinar ARcTic, în premieră națională la Muzeul Antipa

Vineri și sâmbătă (23-24 octombrie 2020), începând cu ora 19:00, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Departamentul Scenografie și Eveniment Artistic din cadrul Universității Naționale de Arte vă invită la Spectacolul ARcTic | Save the Blue Planet, un eveniment care se adresează publicului de toate vârstele!

 Spectacolul are loc în grădina Muzelui Antipa și este realizat de o echipă multidisciplinară formată din scenografi, ingineri, programatori, profesori, studenți, regizori, actori.

Printr-o abordare inedită, în care teatrul, dansul și arta scenografiei se îmbină cu tehnologia, ARcTic spune povestea a 6 specii din regiunile polare: krilul antarctic, musculița antarctică, caracatița uriașă, pinguinul imperial, cormoranul imperial și meduza gigant, toate afectate de poluarea produsă de om!

Video-proiecții și costume interactive, acționate de tehnologie și animate de mișcările actorilor de la „Compania 9”, vor transpune publicul într-o atmosferă magică, pentru a surprinde pulsul unei lumi pure și fragile, lipsite de apărare în fața acțiunilor omului.

 

 

 

 

Cele 6 personaje au fost construite prin tehnici de reciclare creativă, ce îmbină materiale reciclabile, deșeuri și materiale neconvenționale cu led-uri, senzori de mișcare, motoare și mecanisme complexe. Publicul va putea ulterior să admire și să interacționeze cu personajele ARcTice care vor fi expuse în interiorul Muzeului Antipa.

Proiectul cultural este co-finanțat de AFCN și Universitatea Națională de Arte.

Participanții la evenimentul din grădina Muzeului Antipa vor respecta pe toată durata spectacolului regulile de prevenție sanitară:

✅ Purtarea măștii de protecție;

✅ Menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane;

✅ În timpul spectacolului, spectatorii vor rămâne așezați pe locurile rezervate.

Verificarea temperaturii se va face la intrarea în curtea muzeului. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3° C, participarea la eveniment este interzisă.

Intrarea este liberă iar rezervările se fac pe adresa www.antipa.ro!

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Actualitate Expozitii Expoziția și spectacolul interdisciplinar ARcTic, în premieră națională la Muzeul Antipa