Ziua Internațională a Sportului |
Marţi, 06 Aprilie 2021 07:38 |
Ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, iar practicile de distanțare fizică și socială au devenit obligatorii pentru a opri răspândirea virusului. Printre mediile afectate de această criză se regăsește și cel sportiv: au fost amânate toate competițiile sportive, s-au închis săli, stadioane și orice alte facilități sportive. Prin urmare, comunitatea sportivă se confruntă cu provocări serioase: sportivii nu mai pot participa la activitățile fizice individuale sau de grup. Dar acest lucru nu trebui să ne împiedice să fim activi din punct de vedere fizic și nici să nu ținem legătură cu antrenori, instructori sau colegi. Aceștia ne ajută să rămânem activi fizic și social. Acum, există o multitudine de instrumente digitale gratuite și accesibile care sunt menite să încurajeze persoanele de toate vârstele să rămână active și mobile, din propria locuință.
Inițiativele acestui an sunt:
Primele asociații sportive din România au fost înființate la mijlocul secolului al XIX-lea. Una din primele s-a numit „Societatea de dare la semn” (înființată în timpul domniei lui Al. I. Cuza).[1] În primii ani ai secolului al XX-lea s-au extins sporturi precum boxul, ciclismul și mai târziu jocurile de echipă. În 1910 a fost înființat primul club de rugby în București. Doi ani mai târziu a fost înființată în capitală Federația Societăților Sportive din România, fiind urmată de înființarea Comitetului Olimpic Român în 1914.[2] Prima instituție de învățământ superior în acest domeniu, Institutul Național de Educație Fizică, și-a deschis porțile în 1923. În perioada dintre cele două războaie mondiale sportivii români au obținut primele victorii în concursurile internaționale.
Articol principal: Oină.
Oina - sau hoina cum i se mai spunea - este socotită un joc sportiv național pentru români, având, pe pământul românesc, o vechime de cel puțin 6 secole, așa cum menționează cronici și hrisoave care îi subliniază popularitatea de care se bucura printre copii și tineri, printre oșteni și voievozi. Așa, de pildă, aflăm că pe timpul lui Vlaicu Vodă, adică prin anul 1364, oina se juca pe plaiurile Țării Românești, ea pătrunzând peste tot: în sate, în comune, în viața oamenilor.[3] Jocul de oină amintește de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la șesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanț. Primul meci de fotbal din România s-a jucat la București, în zona șoselei Kiseleff în 1907 între angajați englezi și germani din industriile textilă și petrolieră din țară. În 1909, s-a înființat „Asociația cluburilor de foot-ball din România”, și ea în principal de către străini. După Primul Război Mondial, când României i s-au alipit și alte provincii predominant românești, autoritatea acestei federații s-a extins în 1920 și asupra noilor teritorii. Fotbalul avea în acel teritoriu, însă, o tradiție mai veche, echipele funcționând pe lângă uzine: astfel, în data de 15 august 1899, în Austro-Ungaria vecină, la Arad (oraș care avea să devină parte a României) s-a jucat un meci între două echipe locale pe un teren aflat în spatele Uzinei de Vagoane.
|