Total Media News

Cum poate scade natural pretul la Energie Electrica imediat si pe termen lung PDF Imprimare
Stiri premium
Joi, 28 Octombrie 2021 08:29

  REPORNITI    Centrala  de  la  Mintia

 

              Termocentrala pe cărbune Mintia, cu o istorie de 50 de ani, a intrat oficial în conservare

“Intrare în conservare conform Adresei Ministerului Energiei nr. 12155/28.04.2021”. Asta scrie în raportul Transelectrica referitor la indisponibilitățile grupurilor energetice în dreptul termocentralei Mintia, o unitate cu o putere instalată de circa 1.300 MW, cel puțin pe hârtie

Într-adevăr, termocentrala de la Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență și care funcționează cu cărbune din Valea Jiului, era oprită încă din februarie. Atunci mai funcționa un singur grup și nu a mai fost repornită apoi. Motivul opririi a fost lipsa cărbunelui, care apărea și în raportările zilnice ale Transelectrica. Asta până acum, când apare că termocentrala a intrat în conservare.

 

Mintia este una dintre cele două termocentralele CEH, alături de Paroșeni. Planul inițial al Guvernului era ca CEH să fie spartă în două entități: centrala de la Paroșeni cu cele două mine pe huilă care mai funcționează (o entitate) și centrala Mintia care să fie cedată Consiliului Local Deva, inclusiv pentru motivul că asigură energia termică pentru oraș.

   Centrala a fost pusă în funcțiune, etapizat, începând cu anul 1969. Treptat, a ajuns la o putere instalată de 1.285 MW în 5 grupuri de condensație de 210 MW fiecare și un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur. Combustibilul principal utilizat este huila din Valea Jiului, transportat pe calea ferată. Pentru aprindere, era folosit gazul natural. De-a lungul ultimilor ani, producția de energie electrică a centralei a tot scăzut, pe fondul problemelor financiare și ce o mai ținea în viață era un act normativ prin care, până în 2020, ea și centrala Paroșeni au primit servicii de sistem plătite de la Transelectrica. În 2019, producția de energie electrică a celor două centrale ajunsese, ca medie, la doar 62.000 MWh lunar.

Productia si consumul de energie electrica in Romania, pe tipuri de producatori - conform http://www.sistemulenergetic.ro este  :

Consum [MW]Productie [MW]Nuclear [MW]Eolian [MW]Hidro [MW]Hidrocarburi [MW]Carbune [MW]Fotovolt [MW]Biomasa [MW]Sold* [MW]
2021-10-28 09:18:10 8154 6601 1394 86 1804 1529 1509 208 71 1553
2021-10-28 09:08:20 8061 6555 1412 86 1776 1530 1510 171 70 1506
2021-10-28 08:59:47 8182 6577 1411 93 1825 1530 1511 139 68 1605
2021-10-28 08:56:32 8054 6538 1412 96 1794 1538 1506 122 70 1517
2021-10-28 08:48:40 8060 6562 1413 104 1832 1532 1513 97 70 1499
2021-10-28 08:39:17 8091 6579 1414 118 1846 1533 1535 63 70 1512
2021-10-28 08:29:59 8103 6564 1417 132 1829 1541 1535 37 72 1540
2021-10-28 08:29:00 8074 6552 1410 132 1823 1542 1539 36 71 1522
2021-10-28 08:20:09 7924 6417 1415 138 1716 1541 1533 18 69 1517
2021-10-28 08:10:19 7786 6334 1415 159 1618 1535 1530 5 72 1452
2021-10-28 08:01:47 7726 6359 1413 178 1636 1534 1525 1 71 1367
2021-10-28 07:56:33 7682 6501 1411 190 1742 1553 1532 0 72 1182
2021-10-28 07:47:47 7549 6462 1417 213 1681 1551 1529 0 71 1086
2021-10-28 07:38:51 7456 6386 1412 233 1607 1553 1510 0 72 1070
2021-10-28 07:30:00 7446 6409 1412 240 1615 1555 1514 0 72 1037
2021-10-28 07:27:03 7416 6403 1416 243 1610 1552 1509 0 71 1014
2021-10-28 07:18:12 7277 6230 1414 247 1482 1556 1461 0 70 1047
2021-10-28 07:09:21 7167 6144 1418 251 1386 1548 1470 0 71 1023
2021-10-28 06:59:47 7015 6143 1415 246 1354 1524 1533 0 70 872
2021-10-28 06:57:33 7006 6001 1414 249 1208 1527 1532 0 71 1004
2021-10-28 06:48:47 6890 5970 1411 254 1185 1524 1524 0 71 920
2021-10-28 06:40:17 6750 5915 1414 267 1113 1506 1544 0 70 834
2021-10-28 06:30:01 6730 5826 1412 269 1066 1503 1508 0 69 903
2021-10-28 06:26:17 6602 5760 1415 270 996 1508 1502 0 70 842
2021-10-28 06:17:17 6670 5758 1414 278 983 1504 1509 0 70 912
2021-10-28 06:08:23 6412 5558 1416 286 794 1505 1487 0 70 854
2021-10-28 05:59:47 6391 5826 1418 300 1015 1490 1533 0 70 565
2021-10-28 05:55:36 6374 5921 1416 306 1077 1510 1543 0 68 453
2021-10-28 05:46:47 6241 5839 1415 330 1026 1482 1517 0 70 402
2021-10-28 05:38:17 6205 5808 1415 343 992 1472 1513 0 72
      Dupa cum se  poate  observa Romania  are  in  general un  deficit  de  productie  de  circa  1500  MW  lunar.
      Acum se  poate  REPORNI  URGENT  Centrala de  la Mintia, si  astfel PRETUL  ENERGIEI  ELECTRICE  ar  scadea  natural.
     Probabil  ca  multi  vor  spune  Uniunea Europeana  nu  ne  da  voie.
     Noi  traim in Romania  si  cred  ca  inca  suntem  TARA  SUVERANA  !
     Diplomatie  se  poate  vorbi  si la  UE  de  impactul  total  negativ  al  cresterii  exagerate  al  pretului  la  energie  electrica.
     Si  intre timp   poate  se  FINALIZEAZA    hidrocentralele  care  sunt  aproape  gata , sipoate  se  mai  face  cite  ceva ......
   

     Ce are  in  planul de  dezvoltare  Hidroelectrica  :   

     Investitiile in retehnologizare si modernizare sunt abordate in functie de rentabilitatea fiecarui proiect in parte, cu respectarea Regulamentului de organizare a activitatii de mentenanta din 18.10.2017 aprobat prin Ordinul ANRE nr. 96/2017, printr-o analiza corelata cu noile prevederi legislative aplicabile in domeniul energiei precum si cu respectarea ferma a cerintelor nationale si europene de mediu.

Pentru perioada viitoare, Hidroelectrica are in plan proiecte de retehnologizare si modernizare cu o valoare estimata totala de cca. 3 mld. lei, acoperind capacitati cu o putere instalata totala de 1.969,40 MW si o productie medie anuala de aprox. 4.651 GWh/an.

In acest sens se vor lua masuri pentru finalizarea/retehnologizarea/modernizarea centralelor, cu componenta energetica semnificativa si a instalatiilor electrice auxiliare prin:

  • Concentrarea activitatii pe retehnologizarea activelor cu cele mai mari rate ale rentabilitatii precum sunt hidrocentralele de la Stejaru, Vidraru, Mariselu si Raul Mare Retezat;
  • Identificarea portofoliului de active si luarea tuturor masurilor necesare in scopul de a optimiza capacitatile de productie si disponibilitatea acestora prin lucrari de modernizare a hidroagregatelor si instalatiilor electrice si mecanice auxiliare:
  • Continuarea si finalizarea contractelor de lucrari pentru modernizarea hidroagregatelor;
  • Contractarea de noi lucrari de modernizare a hidroagregatelor si instalatiilor electrice si mecanice auxiliare;
  • Lucrarilor de modernizare/retehnologizare pentru centralele hidroelectrice la care actiunile uzuale de mentenanta nu mai pot contracara efectul uzurii fizice si morale;
  • Continuarea si finalizarea contractelor de lucrari de modernizare la statiile electrice 110 kV avand durata de viata depasita din statiile de pompare energetica de mare putere Petrimanu, Jidoaia si Lotru Aval, la statia de 110 kV CHE Bradisor, la statiile 110 kV CHE Oiesti, CHE Clabucet, la statiile de 110 kV aferente CHE Olt Superior;
  • Modernizarea sistemelor IT. "
  • Amenajarea cuprinde trei centrale hidroelectrice (CHE Valea Sadului, CHE Curtisoara si CHE Turcinesti), amplasate pe cursul raului Jiu in sectorul Valea Sadului-Turcinesti, aflate in diverse faze de executie, dupa cum urmeaza:

• C.H.E. Valea Sadului - baraj 70%; centrala 8%
• C.H.E. Curtisoara - baraj 85%; centrala 65%
• C.H.E. Turcinesti - baraj si centrala 5%, executata doar excavatia incintei.

Amenajarea cuprinde trei centrale hidroelectrice (CHE Valea Sadului, CHE Curtisoara si CHE Turcinesti), amplasate pe cursul raului Jiu in sectorul Valea Sadului-Turcinesti, aflate in diverse faze de executie, dupa cum urmeaza:
• C.H.E. Valea Sadului - baraj 70%; centrala 8%
• C.H.E. Curtisoara - baraj 85%; centrala 65%
• C.H.E. Turcinesti - baraj si centrala 5%, executata doar excavatia incintei.

*
*
*
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2021
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Social Sanatate Cum poate scade natural pretul la Energie Electrica imediat si pe termen lung