Total Media News

International
Parlamentul European a aprobat directiva creditului ipotecar PDF Imprimare
Luni, 16 Decembrie 2013 12:19

             Directiva privind creditul ipotecar a fost aprobata cu majoritate de voturi de Parlamentul European.


    Aceasta va asigura un nivel adecvat de protectie a consumatorilor atunci cand se imprumuta in vederea achizitionarii unei case.

   Noua directiva privind creditul ipotecar va acoperi toate imprumuturile acordate populatiei pentru cumpararea unei case, dar si creditele de nevoi personale, garantate cu ipoteca. Obiectivul directivei este sa creeze o piata competitiva si sa asigure un nivel ridicat de protectie al consumatorilor.Noile reguli europene vor reduce riscul ca un client sa cumpere un produs nepotrivit, care ar putea sa-l aduca intr-o situatie de supraindatorare si sa fie apoi supus procedurilor de executare silita.

    Noi reguli de informare a clientilor

   Pentru a creste increderea consumatorilor, directiva va introduce obligatia ca bancile sa prezinta clientilor o fisa cu informatii standard la nivel european, cum trebuie procedat acum la creditele de consum.Astfel, consumatorii vor beneficia de informatii detaliate intr-o maniera usor de inteles si vor fi, totodata, avertizati de riscurile asumate, in cazul in care creditul este acordat in valuta sau are o rata variabila a dobanzii.Creditorii vor fi obligati sa faca o evaluare documentata a capacitatii de rambursare a clientului inainte de acordarea imprumutului. Bancile nu vor putea conditiona acordarea creditului de incheierea unei asigurari de la o anumita societate.

Cand va intra in vigoare directiva?

Directiva urmeaza sa fie aprobata formal de Consiliul UE, dupa care va fi publicata in Jurnalul Oficial. De la aceasta data, statele membre au la dispozitie 2 ani pentru a implementa aceasta directiva. Astfel, cel mai tarziu, aceste reguli ar putea deveni obligatorii si la noi din 2016.O mare parte din drepturile consumatorilor prevazute de noua directiva sunt deja aplicate de bancile romanesti. In 2010, cand directiva creditului de consum a fost transpusa in legislatia nationala, prevederile acesteia au fost extinse si la nivelul creditelor cu ipoteca.

Citeşte mai mult...
 
Opoziţia ucraineană cere demisia lui Viktor Ianukovici dupa refuzul semnarii acordului cu UE PDF Imprimare
Vineri, 29 Noiembrie 2013 23:48

      Liderii opoziţiei ucrainene cer demisia preşedintelui Viktor Ianukovici după refuzul acestuia de semnarea a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.


    "Cerem demisia preşedintelui Ianukovici", au declarat principalii lideri ai opoziţiei într-o rezoluţie citită vineri seara în faţa celor aproximativ 10.000 de manifestanţi adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev.

     "Cerem iniţierea procedurii de demitere a preşedintelui de către Parlament şi organizarea alegerilor prezidenţiale înainte de anul 2015", a declarat Arseni Iaţeniuk, un apropiat al Iuliei Timoşenko.

"Sabotarea semnării acordului de asociere este un act de trădare", a spus, la rândul său, Vitali Kliţciko, fost campion la box şi liderul partidului Udar.

Citeşte mai mult...
 
Belgia a făcut un pas important către eutanasia minorilor care sufera de o boala incurabila PDF Imprimare
Joi, 28 Noiembrie 2013 09:32

      Belgia a făcut miercuri un pas important către extinderea legii privind eutanasia minorilor care suferă de o boală incurabilă. Propunerea de lege ce vizează extinderea cadrului legal care autorizează eutanasia a fost adoptată de Comisia de Afaceri sociale şi a Jusţiţiei din Senat, care o dezbate de mai multe luni.

               

     Aceasta va fi supusă votului celor două Camere ale Parlamentului belgian, probabil în lunile următoare.

     Textul prevede că un minor poate cere să beneficieze de eutanasie dacă se confruntă cu suferinţe fizice insuportabile şi netratabile, în fază terminală. Pentru aceasta el trebuie consiliat de către o echipă medicală şi trebuie să primească acordul parental.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Belgia va urma exemplul Olandei, ţara europeană cea mai progresistă, unde eutanasia minorilor este autorizată din 1998.

Citeşte mai mult...
 
Obţinerea de către Iran a bombei atomice ar declanşa o cursă a înarmării nucleare PDF Imprimare
Duminică, 17 Noiembrie 2013 19:41

   Avertismentul lui Shimon Peres: Obţinerea de către Iran a bombei atomice ar declanşa o cursă a înarmării nucleare

 

    Preşedintele Israelului, Shimon Peres, avertizează că, dacă Iranul va reuşi să obţină arma atomică, această situaţie va declanşa o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, conform unui interviu.

 

    "Suntem convinşi că, dacă Iranul va fabrica bomba atomică, toate ţările din Orientul Mijlociu vor face acelaşi lucru", a dat asigurări preşedintele Israelului.

"Presiunile internaţionale asupra Iranului trebuie menţinute", a spus Peres în interviul acordat publicaţiei Le Journal du Dimanche.

Citeşte mai mult...
 
UE si Turcia au deschis un nou capitol de negocieri in vederea integrarii PDF Imprimare
Marţi, 05 Noiembrie 2013 20:06

        Uniunea Europeană şi Turcia au deschis un nou capitol în negocierile pentru integrarea acestei ţări, procesul urmând să fie accelerat după trei ani de paralizie.


    "Este un moment de răscruce în relaţiile dintre UE şi Turcia după un impas de 40 de luni", a declarat ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagis.

     Bagis şi comisarul UE pentru Extindere, Stefan Füle, au deschis oficial al 22-lea capitol de negocieri, referitor la Politica regională.

    Füle a îndemnat Ankara să facă eforturi suplimentare pentru deschiderea a încă două capitole, pe tema drepturilor fundamentale şi securităţii.

 

Citeşte mai mult...
 


Pagina 58 din 90

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate International