|
“Teoria cromatica a secolului al XIX lea apartine societatii si
culturii franceze, majoritatea denumirilor pentru stadiile culorilor,
procedeele de amestecare, juxtapunere, asociere, au ca etimologie
vocabularul francez. Intensitatea … “intensite”… pentru tarie, nuanta …
“nuance” … diferenta fina, contrastul … “contraste” … pentru opozitie.
Inclusiv culoare … “couleur”… substanta colorata.
Teoria cromatica a impartit culorile in mai multe categorii:
1.Culoarea locala, este proprie fiecarui obiect …
Eugene Delacroix ( 1798 – 1863 ) … afirma “pictorii adevarati sunt cei care nu folosesc culoarea
locala decat in cazuri extreme”…
2. Culoarea impresiei, prin intermediul careia cromatica este receptata modificat din cauza distantelor
dintre ochi si obiect, a efectelor atmosferice… este specifica artei plein-air-istilor
si a impresionistilor ce pictau compozitii in mijlocul naturii.
3.Culorile fundamentale, … definite de spectrul cromatic ca primare: rosu, galben, albastru …
4.Culorile binare, obtinute din amestecul in cantitati egale a doua culori fundamentale …
portocaliu, violet, verde …
5.Culorile calde si reci … influenteaza confortul psihic respectiv pulsul unei persoane, cele calde –
galben inchis, rosu, portocaliu, brun – il fac sa creasca, cele reci – alb, galben deschis, verde,
albastru, violet, negru – il fac sa coboare. Prin folosirea lor in planuri diferite ale picturii, lucrarea
devine o suprafata perspectivala.
6.Culorile complementare, care pe cercul cromatic trebuie sa fie diametral opuse.
Impresionistii vor introduce si conceptele de culoare a luminii si a umbrei.”
Mihaela Ion – “Teoria Cromatica a Culorilor” – 26.04.2010
|
Actualitate 
