Total Media News

Total Media News
Guvernul a aprobat acordul renegociat cu Bechtel PDF Imprimare Email
Joi, 29 Septembrie 2011 07:19

Executivul a aprobat forma renegociată a contractului statului român cu firma Bechtel, Ministerul Transporturilor pregătind deja licitaţiile pentru tronsoane la care compania americană a renunţat în urma renegocierii.  

"Am luat de pe umerii românilor ceea a pus guvernul Năstase, acel stigmat de cetăţean de rangul 3 în Uniunea Europeană. Chiar şi acum avem probleme ca urmare a contractului de construire a autostrăzii Transilvania, din pricina modului prin care a fost adjudecat şi a clauzelor care-l guvernau", a declarat ministrul Anca Boagiu, referindu-se la contractul pentru autostrada Transilvania.

Boagiu a reiterat faptul că noua formă a contractului cu Bechtel aduce statului român o economie de 6 miliarde de euro, iar la avantajele pe care le-a menţionat anterior, ministrul Transporturilor a adăugat faptul că au  fost schimbate termenele de plată a facturilor de la 25 de zile la 65 de zile, iar garanţia lucrărilor a fost extinsă de la 24 la 30 de luni. În plus, cuantumul total al claimurilor depuse de Bechtel a fost coborât de la 380.000.000de euro la 115.000.000 euro, plătibili în trei tranşe, până în luna mai 2012.

MTI a început deja procedurile pentru organizarea licitaţiilor pe tronsoanele de autostradă la care Bechtel a recnunţat.

Citeşte mai mult...
 
Bucharest Skydiving Boogie 2011 PDF Imprimare Email
Joi, 22 Septembrie 2011 14:07
A inceput primul festival de parasutism din Bucuresti - Bucharest Skydiving Boogie 2011

In perioada 22-25 septembrie 2011 TNT Brothers te invita sa participi la Bucharest Skydiving Boogie 2011

In seara deschiderii festivalului, joi, 22 septembrie, TNT Brothers pregateste Skydiving Boogie Night: Special Guest Live Mandinga. Incepand cu ora 19.00 in interiorului hangarului vor fi proiectate filmele salturilor din cadrul festivalului, iar incepand cu ora 20.00, formatia Mandinga va sustine un concert live inedit pe Aerodromul Clinceni. Cei sapte membrii ai trupei promit sa puna in scena un show plin de energie si adrenalina, inspirat de saltul  lor cu parasuta. http://www.youtube.com/watch?v=c1QGfh5EOw0

Castigatoare a premiului RMA oferit pentru cel mai bun spectacol live, Mandinga a uimit audienta RMA cu un intro spectaculos filmat in aer cu ajutorul echipei TNT Brothers. Mandinga a lansat recent noul lor single, Zaleilah, si noul lor concept de show, Club de Mandinga.

In cadrul evenimentului organizat de TNT Brothers salturile cu parasuta pentru amatori, realizate in tandem cu un instructor profesionist, vor fi efectuate de la cea mai mare inaltime atinsa in salturile comerciale: 4500 m. De asemenea, festivalul se adreseaza si parasutistilor profesionisti care vor avea ocazia sa isi perfectioneze tehnica alaturi de instructori calificati la nivel international.

 
Calendar erotic 2012 al LIQUI MOLY PDF Imprimare Email
Luni, 19 Septembrie 2011 16:07

LIQUI MOLY prezintă calendarul său erotic 2012

Vară, soare şi multă frumuseţe – acesta este motto-ul noului calendar erotic al LIQUI MOLY. Salutări din concediu de pe insulă 

Cu fotografii elegante, expertul în ulei de motor şi aditivi din Ulm doreşte să îndulcească rutina zilnică din ateliere. „Arătăm aici fotografii erotice pretenţioase, care trebuie să răspândească în atelier puţin din starea de bine din concediu“, a afirmat Ernst Prost, directorul general şi deţinătorul LIQUI MOLY. „Pretenţia calităţii LIQUI MOLY devine evidentă şi în aceste fotografii – printre modele se află numeroase playmates.“

  

Citeşte mai mult...
 
Salonul de Tuning Auto-Moto : Ramnicu Valcea PDF Imprimare Email
Miercuri, 21 Septembrie 2011 13:23

In perioada 23- 25 septembrie are loc Salonul de Tuning Auto-Moto ( organizat de Centrul de Expozitii si Evenimente SOFIANU ) in orasul Ramnicu Valcea

DATA & ORA: 23 septembrie la 15:00 - 25 septembrie la 20:00

LOCATIE: CENTRUL DE EXPOZITII SI EVENIMENTE SOFIANU Posada, nr. 1 Râmnicu Vâlcea, Romania

Cei ce doresc sa participe pot sa se inscrie la urmatorul contacte: Cosma Bogdan (Trafy) – Tel: 0751125614 E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Salon Auto RmValcea

Citeşte mai mult...
 
SALONUL AUTO GENEVA 2011: S-a lansat Hyundai i40, maşina care “democratizează luxul” PDF Imprimare Email
Luni, 29 August 2011 17:59

Hyundai a lansat astăzi, în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2011, modelul Hyundai i40 (urmaşul modelului Sonata), o maşină adresată în special consumatorilor europeni, foarte eficientă din punct de vedere al consumului şi care va "democratiza luxul", susţine Allan Rushforth, directorul de vânzări al Hyundai pe Europa, citat de BBC.

Hyundai i40 vrea să fie un competitor pentru Ford Mondeo, Opel Insignia şi VW Passat, susţine directorul de vânzări.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 812 din 813

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Prima pagina