Evo Morales anunta ca ii va oferi azil lui Edward Snowden Imprimare
Duminică, 07 Iulie 2013 10:02

               Preşedintele bolivian, Evo Morales, a anunţat sâmbătă că îi va oferi azil politic

fostului consultant american al NSA, Edward Snowden, dacă acesta din urmă îl va cere,

într-un discurs susţinut în faţa agricultorilor la Oruro, în sud-vestul Boliviei.


                              Preşedintele Boliviei, Evo Morales (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

          "În semn de protest, aş vrea să le spun europenilor şi nord-americanilor: acum, îi vom

acorda azil dacă acest american persecutat de compatrioţii săi ni-l cere. Nu ne este teamă",

a asigurat preşedintele bolivian.


      Întors, marţi, dintr-o vizită la Moscova, preşedintele bolivian Evo Morales, care

s-a declarat dispus să îl primească pe tânăr în ţara sa dacă acesta va cere azil, şi-a

văzut avionul constrâns să facă o escală de 13 ore la Viena, după ce mai multe ţări

europene, care îl suspectau că îl transportă la bord pe Snowden, i-au refuzat

permisiunea de a survola spaţiul lor aerian.



Joi, şeful statului bolivian a acuzat Washingtonul că a făcut presiuni asupra Franţei, Spaniei,

Portugaliei şi Italiei, care i-au interzis survolul, şi a ameninţat cu închiderea ambasadei Statelor

Unite în La Paz.

 

 

 

 

**  sursa  :  MEDIAFAX