Siria trebuie sa isi distruga arsenalul chimic............ONU si-a impus Rezolutia Imprimare
International
Sâmbătă, 28 Septembrie 2013 15:29

  Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie cu privire la Siria, prima de la începutul conflictului, care obligă regimul lui Bashar al-Assad să distrugă toate armele chimice în mai puţin de un an, relatează AFP.

                         

     Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie cu privire la Siria, prima de la începutul conflictului, care obligă regimul lui Bashar al-Assad să distrugă toate armele chimice în mai puţin de un an, relatează AFP.

    "În această seară comunitatea internaţională şi-a îndeplinit misiunea", a comentat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, după adoptarea cu unanimitate a acestui text. "Este primul de semn de speranţă pentru Siria după mult timp", a adăugat el, anunţând totodată organizarea la jumătatea lui noiembrie a conferinţei de pace privind Siria Geneva 2.


 

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a catalogat drept o "enormă victorie pentru comunitatea internaţională" acordul privind adoptarea unei rezoluţii ONU pe tema arsenalului chimic sirian, relatează AFP.

Statele Unite au atribuit regimului sirian atacul cu arme chimice comis la Damasc pe 21 august şi soldat cu aproximativ 1.400 de morţi. Însă preşedintele Bashar al-Assad susţine că atacul a fost comis de insurgenţi care ar fi adus armamentul neconvenţional din ţări vecine.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc urmând să prezinte lista cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

**  sursa  : REALITATEA