Petiţia împotriva timbrului literar poate fi semnată atât în mai multe librării cât şi on line Imprimare
Duminică, 08 Martie 2015 21:12

                                             


   O petiţie împotriva timbrului literar, aflat în discuţie publică de aproximativ o lună, care poate fi semnată atât în mai multe librării din ţară, cât şi online, a fost iniţiată la sfârşitul acestei săptămâni, informează Asociaţia Editorilor din România (AER).

   Astfel, în librăriile Cărtureşti, Diverta, Humanitas şi Nemira sunt puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi tabele nominale în care cititorii pot atrage atenţia politicienilor că România este singura ţară din lume care are o taxă pentru lectură, care tratează cartea în acelaşi mod cu sticlele de alcool şi pachetele de ţigări, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

   De asemenea, cei care nu se află în ţară îşi pot manifesta adeziunea faţă de această campanie semnând petiţia online, la adresa:

http://www.petitieonline.com/signature/spunem_nu_timbrului_literar/.

 

 

"Credem că piaţa de carte a ajuns la un nivel atât de scăzut încât nu mai suportă aberaţii legislative de genul timbrului literar", se arată într-o declaraţie a Consiliului Director al Asociaţiei Editorilor din România (AER), organizaţia care a iniţiat demersul. "Indiferent că vorbim despre legea 35/1994, care a instituit acest timbru, sau despre propunerea aflată acum în discuţia Camerei Deptuaţilor, este evident că nu prin astfel de măsuri vom relansa cititul în România. Ne bucură susţinerea partenerilor noştri librari şi sperăm să ni se alăture cât mai mulţi cititori în această campanie pentru că, în definitiv, cartea are numai de câştigat dacă o scăpăm de această povară", se mai arată în declaraţie.

Potrivit iniţiatorilor, strângerea de semnături are ca scop sensibilizarea clasei politice, dar şi a instituţiei Avocatului Poporului, singurul care poate inteveni în acest moment cu o sesizare de neconstituţionalitate privind legea timbrului literar.

Potrivit legii 35/ 1994, care instituie timbrul cultural, orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2%, care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România (USR), condusă de Nicolae Manolescu.

 

 

 

 

** sursa -- MEDIAFAX