Inspectorii ANAF cer formulare completate de mână pentru deducerea cheltuielilor cu parcul auto Imprimare
Financiar
Miercuri, 03 Octombrie 2012 06:43

         Deducerea parţială a cheltuielilor cu autovehiculele companiei, lege fiscală intrată în vigoare la jumătatea anului în curs, creează probleme mai mari decât se anticipa iniţial. Nu doar prin actele în plus pe care companiile trebuie să le completeze, ci şi prin obtuzitatea inspectorilor fiscale, care cer uneori foi de parcurs separate de cele generate de programele informatice de profil.

 

      „Solicitarea de către unii inspectori ANAF a unor foi de parcurs separate faţă de cele pe care le generează automat soluţiile de monitorizare a flotelor auto prin GPS este abuzivă în cazul în care acestea din urmă conţin cel puţin elementele menţionate în Normele de aplicare a Codului Fiscal ca fiind obligatorii pentru acordarea deductibilităţii integrale la calculul venitului net anual”, spune Adrian Dinu, director general SAS Grup.


 

Clienţi ai SAS au semnalat că, în anumite cazuri, unii inspectori ANAF nu au recunoscut rapoartele emise de soluţia de monitorizare a flotelor prin GPS, solicitând (re)scrierea de mână a unor foi de parcurs separate, pe anumite formulare.

„SAS Grup a solicitat un răspuns oficial Ministerului Finanţelor Publice, care a admis că foile de parcurs generate de sistemul software sunt acceptate ca documente justificative întrucât conţin elementele obligatorii prevăzute de lege. Răspunsul MF trebuie aplicat, desigur, pentru orice soluţie de profil care îndeplineşte condiţiile, astfel încât să nu mai existe solicitarea de rescriere individuală şi de mână a ceea ce un sistem „incoruptibil şi imparţial”, bazat pe un software automat, a scris şi calculat deja”, precizează Adrian Dinu.

Conform Codului Fiscal, costurile cu autoturismele ce sunt utilizate în activităţi exclusiv economice sau în excepţiile prevăzute de lege (agenţi vânzări sau de achiziţii, intervenţii la clienţi etc) sunt total deductibile, la calculul impozitului pe profit. Pentru costurile cu combustibilii, justificarea deducerii se realizează prin întocmirea foilor de parcurs. Prin Normele metodologice date în aplicarea art. 1451 din Codul fiscal se prevede că din foaia de parcurs trebuie să reiasă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi şi norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs, foaia de parcurs nefiind reglementată în mod special de OMFP nr. 3512/2008 privind documentele comune pe economie utilizate în activitatea financiar – contabilă.

Foile de parcurs şi Foile de Activitate Zilnică sunt instrumente (rapoarte) precise, care pot fi obţinute printr-o soluţie profesională de monitorizare a flotelor auto prin GPS. Aceste rapoarte permit gruparea pe categorii de vehicule, evidenţierea traseelor de serviciu, numărul de kilometri parcurşi, consumul normat, data, identificarea adreselor de start/stop şi deci a scopului deplasării etc, adică elementele necesare determinării deductibilităţii unei cheltuieli. Unele companii au sute de maşini în dotare şi au achiziţionat sisteme de supraveghere a acestora pentru a avea imaginea clară a costurilor cu flota auto, a scădea cheltuielile şi furturile de combustibilii, precum şi pentru a elimina sau măcar controla drumurile efectuate de angajaţi în interes personal.

„Înregistrările realizate de soluţiile de monitorizare prin GPS nu pot fi alterate şi, deci, sunt obiective, redând exact proporţiile de utilizare a unui vehicul în interes de serviciu şi, respectiv, în interes personal. În aceste condiţii, dacă încă mai există situaţii în care aceste foi de parcurs nu sunt acceptate de către unii inspectori, solicitându-se o evidenţă separată, acestea constituie cazuri de abuz”, mai arată Adrian Dinu.

Desigur, este mai greu de acceptat de către un inspector fiscal „clasic”, adică îngropat în hârtii şi formulare completate de mână, că un software este aproape imposibil de manipulat, mai ales atunci când vorbim de date bazate pe GPS.

 

 

 

 

**  sursa  :businesscover.ro