S-a lansat o noua banca pe piata din Romania Imprimare
Miercuri, 27 Martie 2013 14:15

    TBIF Financial Services BV a anuntat marti ca incepe operarea in Romania a TBI Bank si deschide primele 3 agentii in Bucuresti. Banca vrea sa atraga active de 100 milioane de euro in acest an.

                                         
       "Dupa 11 ani de prezenta operationala in Romania, am deschis, incepand cu data de 22 martie 2013, TBI Bank Bucuresti, ca sucursala a TBI Bank EAD Sofia", a declarat Florentina Mircea, directorul executiv al bancii. TBI Bank se va pozitiona, in principal, ca o banca de retail si pentru IMM-uri si se va dezvolta pe modelul de business deja existent prin cele doua entitati ale grupului: TBI Credit - credite de consum si carduri de credit si TBI Leasing - leasing financiar dedicat IMM-urilor. La toate acestea se vor adauga produsele bancare de economisire si creditare, dar si o gama de servicii. "Am alocat resurse importante acestei noi constructii, investind in structura operationala si in sistemul IT.


 

Ne propunem un prim an, 2013, cu active de peste 100 milioane euro si profit la final de an", a mai spus Florentina Mircea, fara a preciza la cat se ridica investitia in aceasta lansare. Dezvoltarea retelei de agentii va continua cu deschiderea a 5 sucursale in tara, incepand cu Iasi si Constanta, plus doua noi sucursale in Bucuresti. TBI Bank este parte a grupului TBIF Financial Services care include, de asemenea, companii de pe piata romaneasca de servicii financiare: TBI Credit, TBI Leasing, TBI Auto.

 

 

 

 

 

***  sursa  - dailybusiness.ro