Primul faliment personal din Romania |
Marţi, 29 Mai 2012 08:06 |
La Curtea de Apel Cluj a fost înregistrat, luni, în premieră, falimentul unei persoane fizice, deşi în România nu există o lege a falimentului personal. Este vorba despre Daniel Ionel Micle, un dezvoltator imobiliar care a încasat bani, sub formă de avans, de la peste o sută de familii, pentru locuinţe pe care nu le-a mai construit, informează agenţia Mediafax preluată de TVR Info.
În 2007, Daniel-Ionel Micle, împreună cu asociatul său, Mureşan Sergiu-Romeo, au început un proiect imobiliar în comuna Baciu, judeţul Cluj, promiţând că vor construi un minicartier imobiliar cu 14 blocuri. Din cele 14 blocuri, el a finalizat doar patru, iar al cincilea bloc a fost început, însă lucrările au fost stopate, din cauza crizei economice din 2008-2009. În România nu există o lege a falimentului personal, acesta fiind primul asemenea caz de la noi din ţară. Potrivit avocatei Dana Revnic, care i-a reprezentat în instanţă pe o parte din păgubiţi, decizia falimentului a putut fi luată în baza legii insolvenţei (85/2006), specifică persoanelor juridice, care vorbeşte şi despre cazul comercianţilor persoane fizice. Conform sursei citate, Fondul Monetar International (FMI) susţine introducerea legii falimentului personal în ţările UE, mai puţin în România.
** sursa : MEDIAFAX |