Americanii de la Epstein construiesc un depozit de 2,5 mil. euro pentru Star Foods Imprimare
Marţi, 24 Ianuarie 2012 17:32

Compania americană de arhitectură, inginerie şi construcţii Epstein Arhitecture & Engineering a anunţat că a demarat lucrările de construcţie a unui depozit de produse finite pentru Star Foods, divizia românească de snack-uri a PepsiCo.

 

                     

Noul depozit, a cărui valoare se ridică la 2,5 milioane de euro, vizează extinderea spaţiilor de depozitare existente deja pe terenul din Popeşti-Leordeni al companiei Star Foods. Clădirea va cuprinde o hală de depozitare pentru produse finite, aflată în legătură cu hala existenă, la care se adaugă zona de expediţie şi anexe socio-administrative (spaţii de birouri, vestiare), însumând o suprafaţă construită de aproximativ 4.500 de metri pătraţi.


 

"Noua hală destinată depozitării contribuie la dezvoltarea şi extinderea companiei Star Foods în România", a declarat Randy Tharp, managing director al Epstein Architecture & Engineering.

Epstein este prezentă pe piaţa românească de peste cinci ani, dezvoltând de-a lungul timpului o serie de proiecte pentru clienţi precum Lufkin Industries (o unitate de producţie de 35.470 mp în cadrul West Park Ploieşti), Cameron (unitate de producţie şi birou regional pe o suprafaţă de 12.500 mp), Emerson (unitate de producţie de 6.500 mp, la care s-au adăugat 1.800 mp de spaţii administrative la Cluj Napoca), WDP Development (unitate de producîoe de 6.000 mp la Oarja).

Compania a avut afaceri de 57,4 milioane de lei (13,5 milioane de euro) în 2009, potrivit Registrului Comertului