Angajaţii TVR nu şi-au primit salariile Imprimare
Miercuri, 17 Februarie 2016 00:03


                  

   Conform  MEDIAFAX, situaţia financiară a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) s-a agravat, iar angajaţii TVR nu şi-au primit, luni, salariile, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din Televiziunea Română.

   Contactat de agenţia MEDIAFAX, Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române, a confirmat faptul că nu au fost plătite salariile angajaţilor TVR.

    Dragoş Bocanaciu a mai spus că, marţi, la ora 10.00, este convocat un birou executiv de urgenţă al sindicatului, în care vor fi luate deciziile care vor fi puse în practică având în vedere această situaţie.

    "Dacă se cere într-adevăr intrarea în insolvenţă a Televiziunii Române, eu cer intrarea în insolvenţă atât a conducerii Televiziunii Române actuale, dar în acelaşi timp şi intrarea în insolvenţă a Parlamentului, cel care potrivit legii este conducătorul de drept al Televiziunii Române", a spus Dragoş Bocanaciu.



Pe de altă parte, Irina Radu, directorul general interimar al Televiziunii Române, a avertizat conducerea Parlamentului, printr-o scrisoare, că situaţia financiară a SRTv s-a agravat considerabil, în urma executărilor silite cerute de o parte dintre angajaţi, pentru obţinerea unor indexări salariale, după cum relatează Ştirile TVR.

Suma pe care ar trebui să o achite TVR către angajaţi în procesele de majorare a salariilor cu indicii preţurilor de consum, la care se adaugă plata diferenţelor salariale rezultate în urma acestei majorări, se ridică la 62 de milioane de lei, potrivit surselor citate.

De cealaltă parte, Dragoş Bocanaciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că "toată lumea discută despre aceste executări silite pe care le-au făcut angajaţii Televiziunii Române în momentul de faţă, dar nimeni nu discută despre executările silite la care a fost supusă Televiziunea Română de-a lungul timpului".

Dragoş Bocanaciu a spus că, în 2008, şefului TVR de la momentul respectiv, Alexandru Sassu, "i-a fost cerut imperativ" de către Comisiile de Cultură ale Parlamentului să cumpere drepturile de difuzare pentru Liga Campionilor, indiferent de costuri, şi acesta a plătit din banii SRTv o sumă de 38 de milioane de euro. "Puţină lume ştie că pentru campionatele mondiale din 2010-2014 şi pentru campionatul european din 2012, TVR a scos din buzunar, din banii plătitorilor, 27 de milioane de euro, tot aşa impus", a mai spus Bocanaciu.

Pe de altă parte, Dragoş Bocanaciu a făcut referire şi la scrisoarea transmisă Parlamentului de către conducerea TVR. "Este totuşi ciudat, pentru că acea hârtie are un număr de ieşire (din TVR, n.r.) în data de 11 februarie şi data de intrare la Parlament este astăzi. Poate cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva acest lucru a fost premeditat", a spus Bocanaciu.

 

 

**  sursa  --- http://www.mediafax.ro/cultura-media/situatia-financiara-a-televiziunii-romane-s-a-agravat-angajatii-tvr-nu-si-au-primit-salariile-15076366