CIO a suspendat India, care e in pericol pentru Rio Imprimare
Vineri, 14 Decembrie 2012 21:32

         Comitetul Internaţional Olimpic a suspendat forul indian, după ce guvernul acestei ţări s-a implicat ilegal în  alegerile de la comitetul naţional.

 

         După luni întregi de avertismente, biroul executiv al CIO a sancţionat  Asociaţia Olimpică Indiană pentru că nu a răspuns cerinţelor organismului internaţional de a ţine alegeri  independente, informează espn.go.com.

 

         Ca urmare a suspendării, India nu va mai primi fonduri de la CIO, iar oficialii acestei ţări nu vor mai putea  participa la evenimente sub egida olimpică.


 

        Sportivii indieni nu mai pot concura la Jocurile Olimpice sub steagul ţării lor, ci numai sub drapelul cu cele cinci cercuri. India are o populaţie de peste un miliard de locuitori, dar nu este una dintre marile naţiuni olimpice.

        Olimpiada de iarnă din 2014, de la Soci, unde indienii oricum nu prea au repezentare, dar asiaticii speră să rezolve conflictul cu CIO pînă la JO de vară de la Rio, din 2016.

 

 

 

****   sursa  -