Tenismanul croat Marin Cilici, suspendat pana la 1 februarie 2014, pentru dopaj Imprimare
Marţi, 17 Septembrie 2013 09:27

        Jucătorul croat Marin Cilici, numărul 24 ATP, a fost suspendat pentru nouă luni de Federaţa Internaţională de Tenis (ITF), după ce a fost depistat pozitiv cu o substanţă interzisă, la turneul de la Munchen, în primăvara acestui an.

                

      "Marin Cilici este suspendat pentru o perioadă de nouă luni, sancţiune valabilă de la 1 mai 2013, data când a oferit eşantionul în cauză, şi până la miezul nopţii, în data de 31 ianuarie 2014. În plus, s-a decis că rezultatele lui Cilici la turneul de la Munchen ar trebui să fie anulate, ceea ce înseamnă că el va pierde punctele şi premiul în bani obţinut la competiţia respectivă", se arată pe site-ul ITF, informează itftennis.com.

     Forul internaţional a precizat că Cilici a fost supus unui control antidoping în timpul turneului de la Munchen, eşantionul de urină fiind trimis la laboratorul antidoping din Montreal, unde s-a descoperit că proba conţinea nikethamide, un stimulent.


 

Tenismanul a afirmat că substanţa respectivă a pătruns în organismul său atunci când a ingerat tablete de glucoză Coramine care fuseseră cumpărate pentru el de la o farmacie. Un tribunal independent a constatat că Marin Cilici a ingerat nikethamide din neatenţie şi nu a intenţionat să îşi mărească capacitatea de performanţă, astfel că beneficiază de condiţiile articolului 10.4 din programul antidoping, care îi dă dreptul la o reducere a perioadei de ineligibilitate în baza evaluării gradului de vinovăţie.

ITF a mai decis ca şi rezultatele înregistrate de Cilici după turneul de la Munchen să fie anulate şi premiile retrase.

Marin Cilici a avut bye în primul tur la Munchen, iar în runda secundă a fost eliminat de croatul Ivan Dodig.

**  sursa  :MEDIAFAX