Ministrul Gabriela SZABO a participat la ”Voluntari, Oraşul Sportului - Lecţia deschisă de sport” Imprimare
Joi, 04 Iunie 2015 11:21

 

          

 

     Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela SZABO, a  participat în data de 4 iunie 2015, la evenimentul: ”Voluntari, Orașul Sportului – Lecția deschisă de sport”.

    Deschiderea a  avut  loc de la ora 10.00, pe Stadionul Niţă Pintea, Voluntari.

    Proiectul se adresează tuturor elevilor din clasele 1 - 4 învăţământ primar, înscrişi la şcolile din oraşul Voluntari, care doresc să practice o activitate sportivă, urmărind pe această cale promovarea practicării sportului pe grupe de vârstă şi ramură sportivă.

 

 

Activitatea va consta într-o lecţie deschisă/ antrenament public pe 12 ramuri sportive: karate, volei, handbal, tenis de masă, tenis de picior, box, lupte, go şi şah, hochei pe iarbă, atletism, fotbal şi scrimă, la care vor putea participa elevii claselor 1 - 4 (aproximativ 1200 elevi) din cadrul Şcolilor din Oraşul Voluntari, alături de cadrele didactice, părinţi, bunici sau alți însoțitori.

Scopul principal al proiectului este îndrumarea elevilor spre diferite ramuri sportive pe care le vor practica în viitor la nivel de amatori sau profesionişti. Deasemenea, proiectul își propune formarea unui stil de viaţă sănătos şi evitarea adoptării a unor obiceiuri nesănătoase, principale cauze ale bolilor cu incidenţă crescută în populaţie.

Totodată, participanții vor primi consiliere privind activitatea sportivă pe care ar putea-o practica în funcţie de aptitudinile/calităţile fizice avute.

Activitatea este organizată de Instituţia Primarului Voluntari, prin Direcţia Educaţie Cultural-Sportivă şi Îngrijiri Comunitare, prin Clubul Sportiv Orăşenesc Voluntari 2005, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov.

 

C.d.P.- MTS