CSA Steaua Imprimare
Joi, 25 Aprilie 2019 10:22

   
                                                    SteauaCSA.jpg

    Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, cunoscut ca CSA Steaua București, a fost înființat la 7 iunie 1947, pentru a continua într-un cadru instituționalizat vechea tradiție a practicării sportului în Armata României. În cei peste 60 de ani de existență, sportivii clubului s-au aflat în permanență printre protagoniștii întrecerilor naționale și internaționale. Este fostul club al armatei, clubul deține echipe de fotbal, handbal și rugby.

    Anul înființării CSA Steaua este înnobilat cu primul titlu de campion național din istoria sa, obținut de jucătorul de tenis Gheorghe Viziru.

     Denumirea sub care clubul armatei avea să se impună atât pe plan intern, cât și internațional - CCA (Casa Centrala a Armatei) - a fost dobândită în 1950, iar din 1961 clubul a căpătat denumirea care l-a făcut celebru pe toate meridianele și care o poartă și astăzi - Steaua.

    Contribuția cu totul excepțională a clubului, atât în dezvoltarea sportului de performanță din România, cât și in obținerea unora dintre cele mai răsunătoare succese pe plan internațional se exprimă astăzi într-un palmares impresionat.

Palmaresul CSA Steaua, după 58 de ani de existență:

  • Jocuri Olimpice - 86 medalii (26 aur, 31 argint, 29 bronz)
  • Campionate Mondiale - 403 medalii (116 aur, 152 argint, 135 bronz)
  • Campionate Europene - 506 medalii (137 aur, 187 argint, 182 bronz)
  • Cupe Mondiale - 79 medalii (27 aur, 28 argint, 24 bronz)
  • Cupe Europene - 170 medalii (30 aur, 33 argint, 57 bronz)
  • Campionate Mondiale Militare - 1884 medalii (518 aur, 406 argint, 721 bronz)
  • Jocuri Balcanice - 2382 medalii (1095 aur, 801 argint, 486 bronz)
  • Campionate Naționale - 7483 titluri (5153 seniori, 545 tineret, 1785 juniori)
  • Cupa României - 1465 cupe

     În acest moment clubul  are  mai  multe  sectiuni  , printre care sunt: rugby, atletism, tir, scrimă, hochei, ciclism, canotaj, gimnastică, judo, înot, tenis,karate,etc

 

    Toate secțiunile au echipe de copii, juniori si seniori. Antrenamentele se desfășoară la baza sportivă Ghencea, situată pe B-dul Ghencea.

 

     Domnul  Pompiliu Bixi Mocanu a fost numit în funcţia de comandant (preşedinte) al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti pe 15 octombrie 2018, împuternicirea de şase luni urmând să expire   pe  15  aprilie 2019.

   Prin ordin al ministrului apărării naționale a fost prelungită împuternicirea domnului colonel Mocanu Nicolae Bixi - Pompiliu, pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor funcției de comandant (președinte) la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, până la data de 13.10.2019.

 *

 

**

**  --  CSA  STEAUA

   --  Min.  Apararii  Nationale