Ministerul Sportului a stabilit propunerile pentru cuantumurile de finanțare a federațiilor sportive |
Vineri, 28 Ianuarie 2022 19:08 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Propunerile pentru cuantumurile de finanțare a federațiilor sportive pentru anul 2022 au fost stabilite în conformitate cu Ordinul ministrului sportului nr. 44 din 25 ianuarie 2022 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sportului nr. 994/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 bis, din 26 ianuarie 2022. Suma totală din bugetul Ministerului Sportului pe anul 2022, aprobat prin Legea Bugetului de stat la titlul 59.20 – Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat – Federații sportive naționale (credite bugetare), este de 127,116 mii lei. Această sumă este repartizată pe următoarele programe:
La baza stabilirii cuantumului de finanțare pentru fiecare federație sportivă au stat o serie de criterii de finanțare care au drept scop evaluarea pe principii valorice de performanță sportivă a capacității solicitanților de a contribui la realizarea obiectivelor fiecărui program sportiv de utilitate publică. „Consider că, pentru prima dată, comisia de evaluare a reușit să bugeteze având în vedere, ca principale criterii, rezultatele. Liga de Aur este un concept nou, care a fost gândit exact în acest sens, pentru a susține și încuraja federațiile care fac performanță și care au potențialul acesta și pentru viitor. Se pot observa schimbări majore în ierarhia sporturilor din Top 10, atât la cele individuale, cât și la cele de echipă. De asemenea, se pot observa creșteri în finanțare cu procente semnificative, de la minimum 25% la 50% sau chiar mai mult, în cazul anumitor federații. Cred că trebuie să respectăm performanța și să îi încurajăm pe cei care produc rezultate, iar propunerile de finanțare au avut la bază aceste obiective” a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului. Astfel, pentru programul „Promovarea sportului de performanță”, conform criteriilor de finanţare, evaluarea şi prioritizarea federațiilor sportive naționale s-a făcut ținând cont de LIGA DE AUR, respectiv de acele federații sportive naționale prioritare şi de Comitetul Naţional Paralimpic. Acestea sunt coordonatoare de sporturi individuale cu mare tradiţie şi notorietate în România, cu un înalt impact de imagine, afiliate la federații sportive internaționale participante la ultimele trei ediţii ale Jocurilor Olimpice/Paralimpice şi au cel puţin o probă inclusă în programul proximei ediţii ale acestora, dar și potențial și continuitate în reprezentarea cu succes a României la Jocurile Olimpice/Paralimpice. De asemenea, au dovedit rezultate excepţionale la ultimele trei ediţii ale acestora şi la campionatele europene şi mondiale, precum și rezultate deosebite în lupta anti-doping. În finanțare, s-au aplicat indicatori specifici, printre care:
În urma analizei rezultatelor sportive ale anului 2021, în probe olimpice, federațiile cu cele mai bune rezultate obținute în competiții internaționale oficiale (Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene) sunt: Federația Română de Canotaj, cu un număr total de 34 de medalii, Federația Română de Judo, cu un număr de 14 medalii, Federația Română de Tenis de Masă, cu un număr de 9 medalii, Federația Română de Lupte și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, cu câte 6 medalii, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Ciclism și Federația Română de Box, cu câte 3 medalii, Federația Română de Bob și Sanie, cu 4 medalii, Federația Română de de Kaiac-Canoe, cu 2 medalii, Federația Română de Atletism, cu o medalie. De asemenea, analizând raportul dintre bugetul alocat și numărul de medalii obținute, ierarhia federațiilor de mai sus, din punct de vedere al eficienței în cheltuirea bugetului, raportat la nivelul de performanță atins, respectiv la numărul de medalii, sunt: Federația Română de Canotaj, Federația Română de Judo, Federația Română de Tenis de Masă, Federația Română de Ciclism, Federația Română de Box, Federația Română de Bob și Sanie, Federația Română de Lupte, Federația Română de Scrimă, Federația Română de de Kaiac-Canoe și Federația Română de Atletism. În urma analizei şi evaluării cererilor de finanțare eligibile, Comisia a întocmit un Raport de analiză şi evaluare, în care a propus sumele ce urmează a fi repartizate federațiilor sportive naționale, acesta fiind supus aprobării ministrului sportului. În baza Raportului de analiză şi evaluare, aprobat de ministrul sportului, se comunică fiecărei federații sportive naţionale suma aprobată pentru finanţarea programelor sportive proprii, după care federațiile sportive naţionale pot să depună, spre a fi încheiat, contractul de finanțare. În cele ce urmează, propunerile de finanțare pentru pentru federațiile din Liga de Aur și pentru Jocurile Sportive. În trimestrul al II-lea urmează să se dea startul programului de Excelență, prin sesiune de selecție separată, pe baza proiectelor depuse de federațiile sportive naționale. Liga de Aur
Jocuri sportive
Propunerea de finanțare pentru Comitetul Național Paralimpic este de 1,700 mii lei. * * ---- ...MTS |