Mechel opreste temporar operatiunile combinatelor detinute in Romania |
Duminică, 25 Noiembrie 2012 17:55 |
Grupul metalurgic rus Mechel a anunţat că va suspenda temporar producţia fabricilor deţinute în România şi a celei de la Donetk (Ucraina). Ruşii îşi motivează decizia prin situaţia dificilă cu aprovizionarea cu materii prime, dar şi prin vânzările reduse în condiţiile în care cererea pentru produsele din oţel a scăzut.
Problema celor de la Mechel e o dovadă că producţia cu orice preţ nu e niciodată o soluţie, mai ales în condiţiile în care toate companiile metalurgice europene se confruntă, atât cu preţurile de dumping aruncate în piaţă de chinezi (contra cărora, americanii din sud şi nord şi europenii au creat un fel de alianţă), cât şi cu faptul că cererea europeană în condiţii normale de piaţă e de 160 de milioane de tone, iar capacităţile de producţie existente pe continent depăşesc 210 milioane de tone.
Cu industria auto, dar şi cea a construcţiilor funcţionând cu frâna trasă, e firesc ca firmele de profil din Europa să îşi limiteze producţia, mai ales că piaţa chineză are propriile produse din oţel (China a devenit cel mai mare producător din lume, cu două milioane de tone pe zi, dublu faţă de cât produc împreună SUA, Rusia, Japonia şi India). Ca atare, Mechel a suspendat temporar activitatea la oţeloriile electrice de la Mechel Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu încă din 21 noiembrie, în vreme ce de pe 27 noiembrie va fi stopată producţia de laminate de la Mechel Târgovişte, iar din 15 decembrie se vor opri şi laminoarele de la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Câmpia Turzii.
Oficialii Mechel spun că vor menţine capacitatea operaţională a fabricilor temporar oprite şi vor efectua lucrări de mentaenanţă pe timpul iernii, angajaţii inplicaţi în aceste operaţiuni urmând să fie plătiţi cu salariul întreg.
Chiar dacă ruşii anunţă că vor relua operaţiunile când piaţa va permite, tot ei au anunţat la începutul toamnei că scot la vânzare mai multe active, printre care şi combinatele din România pentru care se aşteaptă să obţină circa 150 de milioane de dolari.
*** sursa - businesscover.ro |