Bugetarii vor primi salariile pentru luna aprilie până la sfârşitul lunii, nu în mai Imprimare
Marţi, 16 Aprilie 2013 19:17

        Angajaţii din sectorul public vor primi salariile aferente lunii aprilie 2013 până la sfârşitul acestei luni, nu în prima parte a lunii mai, cum ar trebui în mod normal, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe agenda şedinţei de marţi a Guvernului.

                            

       Astfel, bugetarii care ar trebui să încaseze salariile în intervalul 5-10 mai 2013 vor primi banii până la sfârşitul lunii aprilie 2013.

       Informaţia a fost confirmată de premierul Victor Ponta, care a precizat că Guvernul va aproba această ordonanţă care asigură bugetarilor bani pentru cumpărăturile de Paşti, iar "celor mai norocoşi" le asigură şi fonduri pentru deplasări turistice.


 

"Vreau să confirm că Ministerul de Finanţe şi ministrul delegat pentru Buget au găsit soluţia juridică pentru ca salariile bugetarilor, care trebuiau achitate exact în perioada de Paşte, 1-10 mai, să fie achitate până pe 30 aprilie. Sper ca oamenii, în felul acesta, să poată avea resursele necesare pentru cumpărăturile de Paşte şi aceia care sunt mai norocoşi să cheltuie banii în facilităţile turistice. E o categorie redusă, din păcate, raportat la ansamblul populaţiei, însă un psrijin pentru zona de turism este oricând binevenit", a spus Ponta.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat însă, agenţiei MEDIAFAX, că zilele libere acordate de stat pe 2 şi 3 mai nu îi vor determina pe români să stea în staţiunile din ţară 5-6 zile, astfel că nu se va înregistra nicio creştere a turismului intern.

 

 

***sursa  -  MEDIAFAX