Orice BONUS la final de contract, la stat sau la privat, impozitat cu 85 % Imprimare
Marţi, 11 Iunie 2013 21:40

             OUG nr. 55/2013 - unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea unor acte normative


      Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 55/2013 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 331, din 6 iunie 2013.

    Luand in considerare ca un criteriu determinant in stabilirea obiectivelor si strategiilor guvernamentale este cel al concordantei cu responsabilitatile pe care Romania si le-a asumat prin semnarea acordurilor de imprumut cu organismele financia re internationale, Guvernul trebuie sa promoveze un set coerent de politici macroeconomice si masuri de mentinere a stabilitatii financiare a tarii, care sa asigure incadrarea in tintele de deficit stabilite.


 

Tinand seama de faptul ca pentru incadrarea in tintele de deficit sunt necesare o serie de masuri care sa vizeze atat majorarea veniturilor bugetare, cat si reducerea cheltuielilor bugetare, adoptarea acestor masuri in regim de urgenta se impune avand in vedere riscul unor potentiale presiuni asupra veniturilor si cheltuielilor bugetului general consolidat. Intrucat aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 113/2013, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 8, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Art. 8. -
(1) A.S.F. este condusa de un Consiliu format din 11 membri, dintre care un presedinte, un prim-vicepresedinte si 3 vicepresedinti, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepresedinti are atributii specifice corespunzatoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiara. In hotararea Parlamentului Romaniei de numire a acestora se stabileste sectorul de supraveghere financiara pentru care sunt numiti. Ceilalti 6 membri sunt membri neexecutivi.”.............................................................................................. „(3) Comisiile reunite prevazute la alin. (2) efectueaza selectia candidatilor ce urmeaza sa fie numiti membri ai Consiliului A.S.F., exclusiv pe baza experientei profesionale in domeniul financiar, al institutiilor de credit si/sau al institutiilor financiare nebancare de minimum 10 ani.”
2. La articolul 8, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins: „(5) Numirea membrilor Consiliului A.S.F., cu incadrare in numarul prevazut la alin. (1), se face de Parlament, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, pana la data de 30 iunie 2013.”
3. La articolul 9, litera g) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „g) sa nu fie soti si nici rude ori afini pana la gradul al treilea cu Presedintele Romaniei, presedintii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei.”
4. La articolul 15, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins: „(3) Nivelul remuneratiei membrilor Consiliului A.S.F., stabilit in conditiile alin. (2), nu poate depasi nivelul remuneratiei membrilor Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei.”
5. La articolul 19, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(2) A.S.F. vireaza la bugetul statului o cota de 80% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli inregistrat la sfarsitul anului, pana la termenul stabilit pentru depunerea situatiilor financiare anuale.”
 
Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentand salarii/indemnizatii/sume compensatorii acordate, in conditiile legii, cu ocazia incetarii contractului de munca, raportului de serviciu sau mandatului, angajatilor cu functii de conducere sau persoanelor care sunt numite in calitate de membru in consilii de administratie si consilii de conducere.
 
Art. III. - La articolul 1833 alineatul (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, litera o) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „o) in cazul existentei pe o perioada de 3 luni consecutiv a platilor restante a caror vechime este mai mare decat termenul scadent de plata, conform prevederilor contractuale sau legale.”
 
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemneaza:
Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice, Daniel Chitoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Bucuresti, 4 iunie 2013.
Nr. 55.

**  sursa  - avocatnet.ro