Parlamentul se dezice de Rosia Montana Imprimare
Vineri, 18 Octombrie 2013 07:25

              Parlamentul nu va adopta o lege specială pentru Roşia Montană. Proiectul trimis de guvern va avea alt titlu şi nicio referire la exploatarea din această zonă. Modificările aduse în comisia specială pentru Roșia Montană vor merge la vot în plenul Parlamentului.

                    

    Comisia parlamentară specială a schimbat nu doar numele legii, ci şi obiectivul acesteia. Actul normativ va fi o lege generală referitoare la toate exploatările de aur şi argint.  

    Această modificare a fost propusă de social-democratul Florin Iordache.

    În aceste condiții, președintele acestei comisii, social-democratul Darius Vâlcov, a declarat că acordul dintre statul român și compania Gold Corporation este „treaba guvernului”. „Nu poți da o lege doar pentru cineva”, a declarat Darius Vâlcov.

    Întrebat dacă s-a consultat cu liderii PSD când s-a luat această decizie, Darius Vâlcov a declarat la Digi24 că nu.

 


 

„Nu este obligația noastră să facem asta”, a adăugat Vâlcov. El a explicat că timp de patru săptămâni comisia a ascultat toate punctele de vedere și a avut acces la toate documentele solicitate, iar decizia de modificare a proiectului trimis de guvern a fost luată de toți cei 18 membri ai comisiei. Vâlcov a precizat că nu a existat un vot politic pe cele șapte articole votate, existând opinii personale diferite în funcție de articol.

„Finalitatea și partea tehnică trebuie să și-o asume ministerele de resort”, a afirmat Darius Vâlcov la Digi24.

Florin Iordache: „Am fost sesizați cu o lege care am constatat că are aspecte de neconstituționalitate”

Florin Iordache, deputat PSD și membru în comisia specială, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că propunerea pe care comisia parlamentară a făcut-o este de a veni cu o lege care să creeze cadrul general.

„Noi am fost sesizați cu o lege care viza un contract între o companie și statul român și era anormal ca printr-o lege să aprobăm un contract cu o destinație clară pentru o anumită companie”, a afirmat deputatul Florin Iordache.

„Legea cu care noi am fost sesizați am constatat că are aspecte de neconstituționalitate, că se referă la o companie punctual și de aceea propunerile noastre în comisie au vizat crearea unui cadrul general prin această lege”, a adăugat Iordache.

Deputatul a mai spus că această lege poate suferi modificări în plen și că îl poate respinge dacă nu are numărul de voturi pentru o lege organică.

 

 

 

 

**  sursa :digi24.ro