|
Bugetul de stat sau bugetul public este un document, un plan sau o balanță în care se prevăd sumele de bani strânse la dispoziția statului, surse de proveniență a acestora precum și direcțiile lor de utilizare.
Bugetul de stat, este o componentă de bază a bugetului general consolidat și a finanțelor publice în general. Termenul de buget își are originea în limba latina desemnând un sac cu bani, fiind regăsit cu același sens si în limba franceză, semnificând sau ca pungă sau cufar în care se păstrau obiecte personale sau banii atunci când intreprindea o călatorie. Definirea juridică a bugetului este intâlnită în România, pentru prima dată, în anul 1929, odata cu adoptarea Legii asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public.
În derularea procesului bugetar, responsabilitǎțile revin: Parlamentului,Guvernului, Ministerului Economiei și Finanțelor,autoritǎților administrației publice locale, precum și ordonatorilor de credite.
- Parlamentul în România este un organ legislativ compus din douǎ camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice aleși prin votul cetǎțenilor. Parlamentul adoptă legile bugetare anuale precum și legile de rectificare, legile contului general anual de execuție elaborate de Guvern potrivit cu strategia macroeconomică asumată de acesta.
- Guvernul reprezintǎ autoritatea publicǎ a puterii executive,care funcționeazǎ în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigurǎ realizarea politicii interne și externe a țǎrii și exercitǎ conducerea generalǎ a administrației publice.
- Autoritǎțile administrației publice locale sunt consiliile locale,consiliile județene și consiliul general al Municipiului București,ca autorități deliberative, și primarii, președinții consiliilor județene și primarul general al Municipiului București, ca autoritǎți executive.
- Ministerul Economiei și Finanțelor este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului,care aplicǎ strategia și programul de guvernare în domeniul finanțelor publice. Este un minister cu rol de sintezǎ și totodatǎ o instituție publicǎ cu personalitate juridicǎ ce coordoneazǎ acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar (pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, legilor de rectificare, precum și legilor privind aprobareacontului general anual de execuție).
- Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituțiilor și unităților care folosesc mijloace bănești din bugetele publice, cu titlul de credite bugetare, în vederea acoperirii cheltuielilor aprobate prin bugetele lor de venituri și cheltuieli (în condițiile existenței unor autorizații legale în acest sens).
II. Conform articolului 138 al Constituției României, „Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului” (alin. 2).
III. Consideraţii generale asupra veniturilor bugetare
Sistemul veniturilor bugetare cuprinde totalitatea veniturilor care alimentează bugetul statului, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.
Sistemul veniturilor bugetare cuprinde instrumente și pârghii care sunt folosite pentru înfăptuirea politicii economice, sociale şi financiare a statului.
Organizarea, structura şi cuantumul veniturilor bugetului de stat al României şi ale bugetelor locale sunt determinate de mai mulţi factori, dintre care menţionăm: politica economică şi financiară a statului, formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie, acţiunea legilor economice, nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, necesitatea încasării contravalorii serviciilor prestate de stat agenţilor economici şi persoanelor fizice prin unităţile sale prestatoare de servicii, cerinţele îndeplinirii prerogativelor statului, categoriile sociale ale populaţiei, controlul pe care statul îl exercită asupra creării, repartizării, circulaţiei şi utilizării produsului naţional brut.
Sistemul veniturilor bugetare trebuie astfel conceput, legiferat şi aplicat încât să poată realiza două obiective, şi anume:
a) să alimenteze sistematic bugetul de stat şi bugetele locale cu venituri suficiente
b) să stimuleze activitatea economică şi socială a agenţilor economici şi a cetăţenilor.
Principiile generale ale impunerii
Un sistem fiscal poate fi considerat raţional dacă îndeplineşte mai multe cerinţe, dacă este organizat şi funcţionează pe baza anumitor principii. Aceste principii au în vedere ca aşezarea şi încasarea impozitelor să corespundă atât obiectivelor social-economice ale politicii fiscale a statului din perioada respectivă, cât şi intereselor plătitorilor.
Determinarea bazei impozabile şi calcularea impozitului presupun efectuarea – pe baza prevederilor legii – a unui complex de operaţiuni atât de către subiectele impozabile, cât şi de către organele fiscale.
Stabilirea impozitului de plată are o latură politică şi una de ordin tehnic (care cuprinde metodele şi tehnicile folosite pentru determinarea bazei impozabile şi a sumei impozitului).
Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerinţe, să concorde cu anumite principii. Pentru prima dată, asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de seamă al economiei politice clasice, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Aceste principii sunt astăzi următoarele: justeţea impunerii (echitatea fiscală), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor, proporţionalitatea impunerii, progresivitatea impunerii, realitatea impunerii, moralitatea impunerii, neutralitatea fiscală.
1. Justeţea impunerii (echitatea fiscală) este cel mai important principiu, care constă în aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite şi taxe, în funcţie – pe cât posibil – de veniturile pe care le realizează sau averea pe care o dețin.
Echitatea fiscală presupune dreptate şi justiţie socială în repartizarea sarcinilor fiscale pe clase şi categorii sociale.
Înțelegerea echității fiscale necesită delimitarea noţiunilor de egalitate în faţa impozitelor şi de egalitate prin impozite.
• Egalitatea în faţa impozitelor (neutralitatea impozitelor) presupune ca impunerea să se efectueze în acelaşi fel pentru toate persoanele juridice şi fizice, fără deosebiri în ceea ce privește modul de impunere de la o zonă la alta a statului respectiv și indiferent de forma de organizare și de proprietate.
• Egalitatea prin impozite presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la un subiect impozabil la altul, avându-se în vedere o serii de criterii politice, economice, sociale, etc., cum ar fi: natura şi cuantumul materiei impozabile, situaţia socială, civilă şi personală a contribuabilului, etc. Prin urmare, egalitatea prin impozite presupune aplicarea unui tratament fiscal diferenţiat, după cum este vorba de persoane bogate sau sărace, de cei care realizează venituri din capital, din proprietăţi sau din muncă, de persoane necăsătorite, cu copii, invalide, în vârstă, etc. ( -- http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/veniturile-bugetului-de-stat-al-romaniei-148002.html )
IV. Cum se pot cheltui banii din BUGETUL de stat :
--http://www.mfinante.ro/pdfbuget.html?pagina=acasa
** sursa - wikipedia
- http://buget.gov.ro/ |
