Moneda euro a fost a doua cea mai utilizată monedă la nivel global în 2017 Imprimare
Duminică, 08 Iulie 2018 13:04
                             
   Conform  mediafax.ro,in 2017, moneda euro a fost a doua cea mai utilizată monedă pentru efectuarea de tranzacţii la mondial şi a doua cea mai depozitată în rezervele băncilor centrale, după dolarul american, se arată într-un raport al Băncii Central Europene (BCE).

    Din totalul plăţilor efectuate la nivel global, moneda euro a fost utilizată pentru 35,7%, cu 4.2% mai puţin decât dolarul american, utilizat în proporţie de 39,9%. Cu toate acestea ponderea utilizării euro din 2017 a fost cu 4.4% mai mare decât în 2016 şi cu 6.3% mai mare decât în 2015. În ultimii cinci ani, doar în anul 2012 a fost euro cea mai utilizată monedă, cu o pondere de 44% la nivel global.

A treia cea mai utilizată monedă a fost lira sterlină, iar a patra yenul japonez.

 

 

În privinţa rezervelor valutare totale, în trimestrul al patrulea al anului 2017, cele în euro totalizau 2.019 miliarde de euro (echivalentul a aproximativ două trilioane de euro).

Rezervele valutare în euro sunt de peste două ori mai mici decât cele în dolari, care în aceeaşi perioadă a anului 2017 au totalizat 6.282 de miliarde de dolari (adică şase trilioane de dolari), echivalentul a 5.104.105.666 de euro.

Rezervele valutare globale mai conţin şi 455 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 513.424.511 de euro), precum şi 490 de miliarde de yeni japonezi (echivalentul a 3.771.308.209 de euro).

Defalcat pe ponderi, rezervele valutare de la nivel global sunt compuse în proporţie de 20.1% din euro, 62.7% dolari americani, 4.9% în yeni japonezi, 4.5% în lire sterline, restul fiind împărţit între diverse monede (dolarul canadian, yuanul chinez).

În 2017, rezerva României de euro a fost mică decât în toţi cei cinci ani de   dinainte.
.
.
.
.
**  sursa  --  http://www.mediafax.ro/economic/moneda-euro-a-fost-a-doua-cea-mai-utilizata-moneda-la-nivel-global-in-2017-17346991