Consiliului Concurenţei desfăşoară o investigaţie privind indicele ROBOR. Imprimare
Marţi, 29 Ianuarie 2019 20:30
Bogdan Chiritoiu.jpg
   Conform  mediafax.ro,Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a confirmat, marţi seara, că autoritatea pe care o reprezintă desfăşoară, de la începutul acestui an, o investigaţie privind indicele ROBOR.

    „Când apare un şoc legat de preţuri, când sunt creşteri sau mişcări suspecte ale preţurilor, ne este frică să nu fie în spate o înţelegere incorectă între agenţii economici. Uneori, un şoc cum este o taxă duce la o creştere a preţurilor. Este firesc ca, atunci când cresc taxele, o parte să se ducă în preţuri, dar suntem atenţi ca să nu profite comercianţii, să aibă o creştere nejustificată. Cam de asta vorbesc, când ne uităm la impactul Ordonanţei 114”, a explicat Bogdan Chiriţoiu, marţi seara, într-o intervenţie telefonică, la Digi 24.

 

 

 

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că, în prezent, autoritatea are sub investigaţie nouă bănci, începând de anul trecut, dar nu vizează operaţiunile acestora legate de ROBOR.

„Dacă găsim elemente care au treabă cu ROBOR, vom ţine cont de ele. Acolo am făcut inspecţii. Am luat volume foarte mari de date, care sunt în prelucrare. Dacă găsim orice formă de înţelegere ilegală între aceste bănci, atunci vom putea aplica sancţiuni”, a mai spus Chiriţoiu.

 

 

**--https://www.mediafax.ro/economic/seful-consiliului-concurentei-a-confirmat-ca-exista-o-investigatie-privind-robor-17856319