Succesul, o calatorie fara distante Imprimare
Esential
Luni, 23 Aprilie 2012 14:19

Incepem o noua zi. Plecam la drum. Avem un examen. "Succes!" - e urarea care ne insoteste intotdeauna primul pas.

Vrei sa-l ai din plin. In dragoste, in cariera, in evolutie… in viata.

Principiul rezonantei, activ si continuu prezent in univers, afirma ca iti doresti succesul, pentru ca deja il cunosti. Exista insa si o a doua ipoteza: ti-l doresti, deoarece crezi ca iti lipseste. Ce vrei sa afli mai intai, vestea buna sau cea foarte buna?




Vestea buna este ca atunci cand ceva pare ca lipseste, ei bine, nu e chiar asa. Iar vestea foarte buna este ca nu ai cautat unde trebuia. Ai privit prea mult in afara, inspre exterior.

Iar ceea ce cauti este mult, mult mai aproape. Focarul rezonant se afla in interior: tu esti cel care atrage sau nu succesul.

Multi dintre noi ne-am obisnuit sa credem ca odata ce realizam suficient, acumulam suficient, primim suficienta recunoastere - succesul ne va fi servit pe tava. Din nefericire insa majoritatea considera ca suficientul nu e niciodata suficient. Clipa in care intelegem ca adevarata reusita nu este undeva afara, in lume, ci chiar in noi insine, poate fi dureroasa, dar are efectele unei iluminari.

Sa dam un extemporal. Luati un pix si o foaie de hartie: "Definiti succesul".

Daca raspunsul cuprinde notiunile: realizari materiale, posesiuni, cariera, relatii - atunci succesul este o comoara, da, insa aflata undeva in afara. Iar asta e ca si cum am urca pe o scara inalta, pentru a constata, in varf, ca am sprijinit-o pe peretele gresit.

Ce e de facut? E cazul sa ne modificam viziunea, sa redefinim reusita, sa intelegem ca implinirea este o stare interioara, pe care trebuie sa invatam sa o recunoastem in noi.

Astfel, periplul catre succes devine o calatorie fara distante, in noi insine. Tot ce avem de facut este sa indepartam iluziile care acopera intr-un ambalaj prea sofisticat aptitudinea noastra fireasca de a reusi. Succesul vine din noi, nu ni-l pune nimeni la dispozitie. Putem dobandi orice stare sau lucru la care reusim sa ne gandim intens si in care credem cu tarie.

Lasa lucrurile bune sa se petreaca

Aceasta atitudine interioara se invata. Trebuie sa descoperim jumatatea plina a paharului, viziunea increzatoare si optimista. Sa ne modificam modul in care ne percepem propria viata. Sa nu vedem probleme si obstacole la tot pasul, sa nu ne asteptam la ce e mai rau.

Sa invatam sa privim lumea prin prisma sansei, a necesitatii, a sincronicitatilor. Sa lasam lucrurile bune sa se petreaca, relaxati, detasati, multumiti. Cheia este rezonanta: cautam motive sa avem succes, le vom gasi; cautam motive sa nu avem succes, le vom gasi si pe acestea.

Fericirea, iubirea, placerea, bucuria - tin de datul nostru in aceasta lume. Ne-am nascut optimisti, creativi, increzatori - sa ne regasim. Un cunoscut scriitor contemporan spunea: "Am cautat multa vreme un bebelus sceptic, dar nu l-am gasit."

Renunta la ideile false

Superlativele lui "a face" si "a avea" inseamna succes deplin. - Pe acesti oameni ii poti recunoaste cu usurinta. Sunt permanent ocupati si in cautare de "mai mult".

Succesul este relativ; valoarea lui se descopera cand il comparam cu al celorlalti. - Ei sunt cei care se ghideaza dupa sablonul castig/pierdere si par sa fie mereu in competitie.

Niciodata nu e de ajuns. - Acestia sunt nemultumitii, cei pe care ii vezi rareori bucurosi sau senini.

Imbratiseaza viziunea lui "a fi"

Dar perceptia asupra succesului se modifica atunci cand devenim constienti de vechile conditionari si le transformam. Putem alege sa gandim ca succesul:

• Este o stare de spirit, o traire profund interioara, un sentiment. Nu se afla undeva in afara ta, asa ca nu-l mai cauta in exterior. Cauta mai bine sa descoperi chiar in tine modul lui de manifestare in actiune. Astfel nu te vei mai raporta la latura cantitativa a realizarilor tale si vei invata cu adevarat respectul de sine.

• Este echivalent cu a-ti fi credincios tie insuti si idealurilor tale; a nu face compromisuri. Astfel vei deveni mai focalizat in actiunile tale pe "a fi" si nu "a demonstra" ce poti face.

• Nu se limiteaza la realizari materiale. Inseamna, de fapt, sa-ti daruiesti inima in fiecare actiune. Astfel vei primi din abundenta exact ceea ce ai nevoie, caci motivatia ta este "a oferi", "a te deschide catre ceilalti" si nu "a primi". Pe fondul acestei bucurii de a darui, insotita de o stare de calm si detasare, lasi cu adevarat succesului posibilitatea de a se manifesta prin tine si pentru tine.

Depasesti vechiul criteriu al lui "a avea" si imbratisezi noua viziune a lui "a fi". Intreaba-te: "As renunta la autenticitatea idealului meu pentru a dobandi din partea celorlalti recunoasterea meritelor mele?"
 
Intra in joc

Viata este o calatorie spirituala, chiar daca nu toti oamenii sunt constienti de asta. Chiar atunci cand avem drept maestru numai suferinta sau numai bucuria, transformarile care se produc in fiinta noastra se inscriu, inevitabil, in spirala unui proces evolutiv. Si fiecare spira parcursa e un succes spiritual.

Cum sa privim deci existenta, cum sa o abordam cand ea ne aduce teste si lectii de invatat? Ca pe o lupta?

Atunci am deveni defensivi, inchisi - ne-am bloca singuri sansele de reusita. Si chiar daca succesul ne-ar privi in fata, nu l-am recunoaste, fiindca atentia ne este captata de marele luptator sumo (viata) si miscarile neprevazute pe care le face pentru a ne pune la pamant.

Si toata energia noastra participa la lupta, asa ca, adio zile insorite, intalniri vesele cu prieteni minunati, somn odihnitor. Totul ar lua chipul unei nesfarsite zbateri: munca va fi perceputa ca o pedeapsa, relatia de cuplu o sursa vesnica de conflict, iar sanatatea ne va ocoli, oricat am incerca sa ne asezam in drumul ei. De ce? Pentru ca ne-am opus fluxului firesc si simplu al vietii.

Cauta raspunsul in interior

Timpul pare a fi din ce in ce mai comprimat. Ne traim viata pe banda de mare viteza si tot credem ca nu suntem suficient de rapizi, in comparatie cu cerintele sistemului. In aceasta lume, tot ceea ce este acum stabil e rapid depasit. Nici nu avem timp sa ne obisnuim, ca… fulgerator apare o noua modificare!

Va amintiti de Iepurele Alb din "Alice in tara minunilor"? Alice se odihneste langa un parau intr-o dupa-amiaza superba de vara. E un moment idilic. Nimic nu lipseste.

Si apoi, deodata, de nicaieri, apare Iepurele Alb: "O, Doamne! O, Doamne!, am intarziat, am intarziat la o intalnire foarte importanta!" Alearga, alearga, alearga si iar alearga. Pare ca nu recupereaza niciodata timpul pierdut. Se grabeste, dar zadarnic, distanta ramane aceeasi. Se zbate, dar nu ajunge niciodata. Eforturile lui il duc undeva, dar nu acolo unde vrea.

Iepurele Alb seamana uluitor de bine cu acea parte a mintii noastre care crede ca "tot ce e bun se afla in afara noastra"; ca intelepciunea, fericirea, reusita sunt oriunde altundeva, dar nu in noi insine.

Vrem sa avem succes? Conditia absolut necesara este sa stim cand sa ne oprim din aceasta cursa. Altfel, ii vom culege roadele: frustrare, oboseala cronica, dezamagire. De aceea, avem nevoie de incredere in noi - avem libertatea de a alege ce ne dorim de la viata.

Clipa alegerii este acum

Sa fim deschisi sa iesim din tipare, sa capatam credinta ca viata noastra are un curs armonios si ne va aduce toate experientele prin care este necesar sa trecem. Sa ne eliberam de teama, de conditionari, de indoieli. Sa ne acordam dreptul de a ne bucura de adevarata fericire si de succesul autentic.

Tehnologia ultra-performanta, stiinta moderna ne-au imbunatatit traiul cotidian. Daca ne oprim aici insa, nu dam existentei noastre nici un sens si ne vom simti goi, separati de latura spirituala a vietii noastre.

Sa devenim astfel constienti de dimensiunea noastra spirituala. Cand alegem sa traim ferm convinsi ca avem timp sa realizam tot ce ne este necesar si ne dorim, ne putem destinde, ne bucuram de ceea ce facem si devenim cu adevarat eficienti. Clipa alegerii poate sa fie acum.

La inceputul vietii, al calatoriei noastre spirituale.**  sursa  :armonianaturii.ro