Documentele care demonstreaza ca Nyírö Jozsef a fost fascist notoriu Imprimare
Esential
Miercuri, 30 Mai 2012 18:39

              Arhiva CNSAS şi declaraţiile unor istorici arată clar de ce scriitorul nu merită onoruri în România.

                    
             "Evenimentul zilei" a relatat pe larg, în ediţia de ieri, felul în care s-au desfăşurat incidentele provocate de repatrierea urnei cu cenuşă a lui Nyírö Jozsef.
          La un moment dat, încercarea disperată a autorităţilor locale de a opri acţiunea de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului, preotului şi ziaristului de origine maghiară, a căpătat aspecte de mascaradă.
  Urna a fost interceptată, însoţitorul ei a recunoscut că transportă cenuşa răposatului Nyírö Joszef (dar numai după ce a venit procurorul cu mandat de percheziţie al unui portbagaj!), dar la deschiderea cutiei din lemn lăcuit s-a constatat că aceasta e goală. Nici urmă de cenuşă!
                  


    Pe acest fond, însă, declaraţiile autorităţilor de la Bucureşti şi Budapesta s-au amplificat şi a căpătat conotaţii de conflict diplomatic. Sunt deja informaţii că, peste câteva zile, când premierul Victor Ponta se va întâlni cu omologul său Victor Orban la Bucureşti. Ei vor discuta şi despre cum au răspuns autorităţile maghiare, inclusiv preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, prezent la Odorheiul Secuiesc pentru ceremoniile anulate, care a calificat comportamentul Guvernului român drept "neprietenos, necivilizat şi barbar".

     Guvernul României era în posesia tuturor datelor şi documentelor care îi motiva refuzul legal de a permite înhumarea cenuşei defunctului Nyírö cu onoruri deosebite, la marea sărbătoare a Rusaliilor catolice.

   "Evenimentul zilei" va prezintă documente din arhiva CNSAS şi declaraţii ale unor istorici despre cine a fost Nyírö Joszef, care vor arăta limpede de ce ceremonialul legat de ultima sa dorinţă, de a se odihni în pământul pe care s-a născut, intră sub incidenţa unei Hotărâri de Guvern.

    Istoricul Radu Ioanid, director al Diviziei de Arhive Internaţionale a Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington DC, a declarat pentru Hotnews că József Nyírö "a făcut parte din facţiunea virulent pro-nazistă a fascismului maghiar împreună cu care a fugit din Ungaria".Potrivit lui Ioanid, József Nyírö s-a pronunţat, în 1943, împotriva "căsătoriilor corcite" care ar fi făcut ca partea maghiară să-şi pună descendenţii "în slujba intereselor şi aspiraţiilor străine"

 .În plus, potrivit lui Ioanid, József Nyírö a fost, între august 1942 şi aprilie 1943, redactor şef al publicaţiei Forţa Maghiară unde au apărut o serie de "editoriale nesemnate cu conţinut violent antisemit incluzând caricaturi incitatoare şi elogii aduse legislaţiei antisemite maghiare".

    Profesorul Vasile Lechinţan a scris un articol ce abundă în trimiteri la date şi documente istorice, din care se desprinde clar ideea că Nyiro Jozsef este unul dintre fondatorii unei organizaţii paramilitare teroriste, apărute la Cluj în 1940.Scrie profesorul Lechinţan: "Un document în limba maghiară, semnat în 1941 de fostul consul al Ungariei în Cluj, baronul Bothmer Karoly, laudă pe Nyíro Jozsef că i-a venit în ajutor imediat după anunţarea Diktatului de la Viena în 30 august 1940 să facă ordine în Cluj până la venirea honvezilor şi că Nyíro şi cei 5 care i s-au alăturat au făcut imediat o proclamaţie pentru recrutare în detaşamentele Luptătorilor de foc/ cu arme de foc (Tuzharcos), o organizaţie paramilitară ungară care s-a dovedit a fi teroristă, aşa cum reiese din cel de-al doilea document, scris în limba română, în anul 1941, de profesorul Ioan Văleanu, refugiat din Cluj la Turda

  Scriitorul clujean (cetăţean român) Nyíro Jozsef şi aliaţii săi s-au grăbit să preia controlul în Cluj şi să anihileze orice opoziţie românească până la venirea honvezilor, care nu se prea grăbeau, pentru că aveau să comită între timp, pe drum, marile atrocităţi contra românilor de la Ip, Treznea, Cozniciu, Camăr, Huedin, Mureşenii de Câmpie, Zalău şi în alte localităţi româneşti.Faptul că Nyíro este naşul unei organizaţii teroriste în Cluj este relevant pentru ascensiunea sa ulterioară în Parlamentul ungar, care a dat legi antiromâneşti şi antisemite şi pentru faptul că a devenit un apropiat al lui Horthy".

Radu Ioanid: Nyírö, parte a facţiunii virulent pro-nazistă a fascismului maghiar

Şeful Parlamentului ungar sare calul


Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului de la Budapesta a fost prezent, duminică, la Odorheiul Secuiesc. Mesajul lui e provocator, având în vedere trecutul lui Nyírö: "Fiecare părinte secui, fiecare părinte maghiar să pună în mâna copiilor săi cărţile lui Nyírö Jozsef. Aceasta este fidelitatea maghiarilor de azi faţă de Nyírö Jozsef. [...] În Secuime creşte o nouă generaţie de Nyírö Jozsef. S-ar putea să fie aici, printre noi, în copiii îmbrăcaţi în portul popular secuiesc. Ei vor scrie pentru posteritate cum a fost lumea atunci când Apostolul secuilor s-a întors acasă. Nyírö Jozsef s-a întors acasă", a spus Laszlo, conform Agerpres.Mărturii despre atrocităţile ungurilor "Iadul pe pământ a fost pentru românii din Transilvania ocupată pe toată perioada 1940 -1944"- a scris profesorul Vasile Lechinţan. Oamenii lui Nyírö au ţinut sub teroare Clujul şi după instaurarea administraţiei ungare. "Se cunosc faptele acestora, atacul asupra Episcopiei Greco-Catolice din Cluj şi atentatul asupra marelui episcop dr. Iuliu Hossu, precum şi umilinţele la care a fost supus epicopul cărturar ortodox Nicolae Colan."
Documentele din fondul CNSAS arată că şi în anii interbelici tensiunile existente în Ardeal erau asemănătoare celor de azi, când cineva zgândăreşte sentimentele naţionaliste ale etnicilor.Există un act al unui inspector din Inspectoratul Regional Cluj, întocmit în 1936, care semnala Directorului General al Poliţiei noul roman al lui Nyírö Jozsef, intitulat "Poporul meu".
"Scopul urmărit de autor este să stârnească ura şi dispreţul faţă de Statul Român", raporta poliţistul.


Sursa: www.evz.ro