Audiere publica: Are Romania nevoie de REGIONALIZARE ? Imprimare
Esential
Joi, 15 Noiembrie 2012 20:09

     Pornind de la teza potrivit căreia accesarea fondurilor europene ar fi mai uşoară dacă România ar fi împărţită pe cele opt euro-regiuni nu doar în statistică, ci şi administrativ (cum este împărţită acum pe judeţe), Academia de Advocacy organizează, la Timişoara, o audiere publică pe tema regionalizării.

 

     „România trebuie să decidă acum în ce mod va accesa şi implementa fondurile europene în perioada 2014-2020. Noi trebuie să decidem dacă aceste fonduri sunt gestionate mai bine regional sau nu. Acum este momentul să ne exprimăm opinia privind gestionarea fondurilor europene în perioada 2014-2020. Este important să transmitem experţilor şi decidenţilor politici, să pună în practică opţiunile noastre, nu vrem să fim, din nou, luaţi prin surprindere“, se arată într-un comunicat al Academiei.


 

Ne trebuie un Contract de Parteneriat cu UERomânia va putea accesa fondurile europene pentru ciclul 2014-2020 doar în baza unui Contract de Parteneriat cu Uniunea Europeană. Fiecare stat membru trebuie să îşi elaboreze, la rândul său, ulterior, Contractul de Parteneriat cu participarea inclusiv a partenerilor economici, sociali şi a organismelor care reprezintă societatea civilă, Contractul de Parteneriat urmând a fi aprobat de către Comisia Europeană.
„UE consideră că regionalizarea poate genera o mai bună dezvoltare, o viaţă mai bună, întrucât deciziile strategice sunt mai aproape de nevoia specifică a regiunilor, ceea ce face ca banii să fie alocaţi mai eficient, mai aproape de nevoile reale“, argumentează organizatorii.
În contextul actual al acţiunilor întreprinse la nivel european şi, apoi, naţional, Academia de Advocacy consideră necesară şi oportună declanşarea unui proces real, consecvent şi gradual de consultare publică pe tema regionalizării României.Cum să vă exprimaţi opiniileVineri, 23 noiembrie 2012, Academia de Advocacy organizează la Timişoara audierea publică cu tema „Regionalizarea României – De ce?“. Evenimentul se va desfăşura în Sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, începând cu ora 12.00.
În acest sens, sunt invitaţi la audiere „toţi cei care îşi doresc să aducă o contribuţie regionalizării reale a României, să îşi exprime opinia“, se mai arată în comunicat.De asemenea, pentru că "opinia scrisă contează chiar dacă te afli în alt loc geografic decât Timişoara", mesajul poate fi transmis organizatorilor şi va fi preluat în sinteza raport efectuată şi mediatizată ulterior evenimentului.
Opiniile primite pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza vor fi analizate de către o Comisie de Experţi a audierii, care va elabora un raport sinteză. Din această comisie, vor face parte şi Excelenţa Sa Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Olandei, Juan Castro, director al Agenţiei de Dezvoltare din Ţara Bascilor, Spania, şi Dorel Şandor, consultant independent.
Pentru detalii despre modul de înscriere şi participare, regulamentul de desfăşurare a audierii publice, bibliografia selectivă a tematicii regionalizării, procedura de audiere publică, îndrumarul de formulare a opiniei scrise, specific procedurii de audiere publică, toţi cei interesaţi pot accesa site-ul Academiei de Advocacy, advocacy.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

**  sursa  :