Despre timbrul de mediu, care va inlocui vechea taxa auto Imprimare
Esential
Marţi, 19 Februarie 2013 23:08

    

       Declarații susținute de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, la finalul ședinței de Guvern  din  19.02.2013

 

   Bună ziua! Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru participarea la această întâlnire cu dumneavoastră, spunându-vă că astăzi, în şedinţa de guvern, am adoptat ordonanţa de urgenţă privind timbrul de mediu. Aş vrea să fac câteva clarificări în ceea ce priveşte prevederile acestei ordonanţe de urgenţă. În primul rând, termenul de intrare în vigoare este 15 martie. Până atunci, vor fi adoptate de către guvern, prin hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă, iar ca şi noutate, pe care această ordonanţă de urgenţă o aduce este aceea că, în primul rând, timbrul de mediu este un instrument necesar pentru înnoirea parcului auto din România şi, concomitent, cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care este şi angajamentul României asumat faţă de Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană, la rândul ei, la nivel internaţional. Este prima formulă ce vizează în mod real poluarea şi se adaptează la realitatea din România. În formula de calcul prezentă nu mai este dominantă capacitatea cilindrică, inclusă oricum în impozitul anual pe care fiecare dintre cei care au autoturisme le plătesc. Taxa autentică, pentru că se calculează în principal în funcţie de emisia de dioxid de carbon, este cea care este luată în calcul în proporţie de 100% prin actualul proiect de ordonanţă, faţă de un cuantum de 30%, cum era luată în formula de calcul aplicabilă în prezent, prin Legea nr. 9/2012.


 

Noul timbru de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3. Pentru maşinile cu tehnologii mai slabe - non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, adică acele maşini care se apropie de sfârşitul perioadei, duratei de viaţă -, timbrul de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual, luându-se, bineînţeles, ca şi cotă de depreciere, vechimea maşinii la fiecare dintre autoturismele cuprinse în această normă de poluare.
Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 şi N1, N2, N3, cu următoarea precizare: pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 - formula de calcul este cea care ia în proporţie de 100% emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 - se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea nr. 9/ 2012.
Sunt exceptate de la plata timbrului de mediu autovehiculele aparţinând misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, autoturismele aparţinând persoanelor cu dizabilități, autovehiculele forţelor armate, forţelor de securitate ale statului, de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră, pompieri şi ambulanţe, autovehiculele istorice, autovehiculele hibride şi electrice, autovehiculele intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit, autovehiculele destinate competiţiilor sportive, dobândite prin moştenire, în cazul în care acesta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii.
Valoarea în lei a timbrului de mediu se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro, stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ca noutate, proiectul de ordonanţă de urgenţă acordă un eco-tichet pentru maşinile electrice în valoare de 2500 de euro. Desigur că, Ministerul Mediului, în elaborarea prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă, a luat în calcul toate propunerile care au venit, fie pe motorul pe care l-am pus la dispoziţie o dată cu publicarea pe site-ul ministerului şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, special pentru această reglementare, fie în urma dezbaterii publice, care a avut loc la Ministerul Mediului. Avem, în urma propunerilor şi a dezbaterii publice care s-a desfăşurat, un cuantum diferit la maşinile pe benzină faţă de cele pe motorină, deoarece emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari pentru autovehiculele care folosesc motorina, faţă de cele care folosesc benzină.
La norma de poluare Euro 5, valorile taxei sunt egale, deoarece emisiile de pulberi sunt egale atât pentru benzină, cât şi pentru motorină. Cam acestea sunt, în mare, elementele prevăzute în ordonanţa de urgenţă privind aplicarea timbrului de mediu şi bineînţeles că aştept întrebări de la dumneavoastră.
Reporter: Puteţi să ne explicaţi diferenţa între benzină şi motorină la celelalte categorii, Euro 4, care este?
Rovana Plumb: Adică diferenţa în cuantum?
Reporter: Deci aţi spus că la Euro 5, nivelurile sunt...
Rovana Plumb: Faţă de taxa actuală sau faţă de cuantumul taxei actuale?
Reporter: Nu, conform proiectului actual, care e diferenţa?
Rovana Plumb: Da, este o diferenţă de 1,70 sau 1,75 între benzină şi motorină, pentru categoria de autovehicule cuprinsă pentru normele de poluare Euro 3 şi Euro 4.
Reporter: 1,75 ce reprezintă?
Rovana Plumb: 1,75 este un indicator determinat statistic, în funcţie de toate emisiile poluante aferente tehnologiei pe motorină.
Reporter: Ok, e o definiţie foarte tehnică. Dar puteţi să ne explicaţi, la acelaşi tip de maşină sau aproximativ, că nu sunt la fel - care e diferenţa între posesorul unei maşini care consumă benzină şi respectiv...
Rovana Plumb: Nu pot decât să vă dau nişte exemple. Deci să începem cu o maşină Dacia Logan, care funcţionează pe benzină, care are normă de poluare Euro 5, care are o capacitate cilindrică de 1149 şi emisii de 137 de grame de dioxid de carbon, îi revine un timbru de mediu de 109 euro.
Reporter: Mă interesa la celelalte...
Rovana Plumb: La cea pe Dacia Logan Diesel. La Dacia Logan Diesel avem o capacitate cilindrică mai mare, însă avem emisii mai puţine şi atunci, nivelul timbrului de mediu este de 52 de euro.
Reporter: Aţi spus invers... la motorină...
Rovana Plumb: Da, la Euro 5.
Reporter: Deci la Euro 5 e mai...
Rovana Plumb: E o altă capacitate cilindrică şi emisiile sunt mai mici. Sunt aproape egale. Nu se poate face pe fiecare maşină în parte. Noi am luat o plajă şi pentru Euro 5, şi pentru Euro 4, şi pentru Euro 3. Şi atunci, pentru Euro 5 sunt aproape egale, dar pe medie, la Euro 3 şi Euro 4 avem o creştere cu 10-15%, aşa cum am declarat şi până acum, tot pe o plajă, pentru că de la maşină la maşină diferă atât emisia, cât şi capacitatea cilindrică.
Reporter: Creştere pentru motorină, să înţelegem că adineaori spuneaţi că va fi preţul mai mare pentru motoarele pe motorină, că la motorină creşte?
Rovana Plumb: La motorină am luat în calcul şi pulberile, în afară de emisiile de dioxid de carbon, dar de la maşină la maşină, cuantumul timbrului diferă. De ce diferă? Pentru că avem motoare pe motorină care au emisii de dioxid de carbon mai mici, în aceeaşi normă de poluare decât motoarele pe benzină, dar per total interval Euro 5 pe normă de poluare, avem faţă de taxa actuală, care se aplică în baza legii numărul 9, cam aceeaşi valoare, dar asta nu înseamnă că de la caz la caz avem...
Reporter: Ca şi preţ, ca şi valoare a timbrului, nu putem spune că la cele pe motorină este mai mare la aproximativ aceeaşi capacitate?
Rovana Plumb: Nu, acela este un calcul pe care l-am făcut noi, în baza unor indicatori foarte tehnici, în care nu aş dori să intru, dacă doriţi detalii, sunt colegii mei de la tehnic aici care vă pot explica, s-a lucrat împreună cu experţii, cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor, în aşa fel încât să avem la bază toate detaliile şi studiile tehnice necesare.
Reporter: La Euro 5 aţi spus că sunt aproximativ egale, dar la celelalte, Euro 4... diferenţa între benzină şi motorină, creşte, scade la celelalte?
Rovana Plumb: Imediat, vă dau exemplu, la un Golf care merge pe diesel şi face parte din norma de poluare Euro 3, cu an de fabricaţie 2002, taxa actuală este 1.683, prin propunerea pe care o facem noi astăzi ajunge la 1.268, iar pentru benzină, acelaşi Golf, normă de poluare Euro 3, an de fabricație 2002, taxa actuală este 628 de euro, ajunge la 898.
Reporter: Şi 1.268 e pentru motorină?
Rovana Plumb: Pentru motorină, da.
Întrebare: Ne mai puteţi da un singur exemplu din altă clasă?
Rovana Plumb: Da, din Euro 4, dacă am aici euro 4... Nu am Euro 4 pentru aceeaşi maşină. Dar pot să vă dau Euro 4, tot Diesel, la Passat. La Passat, pe Diesel, normă de poluare Euro 4, an de fabricaţie 2007, taxa actuală e 1.388, se propune 1.457. Dar nu am pe benzină, în tabelul de aici.
Reporter: Ne puteţi spune ce se întâmplă pentru camioane şi pentru celelalte tipuri de maşini?
Rovana Plumb: Nu se aplică nici un fel de modificare prin ordonanţa de urgenţă, rămâne în vigoare aceeaşi formulă cu cea prevăzută prin legea actuală.
Reporter: Pe înţelesul nostru, categoriile pe care ni le-aţi prezentat merg până la acele maşini de 8+1?
Rovana Plumb: Categoria M1, conform regulamentului UE şi al RAR-ului, sunt cele care merg până la 8+1.
Reporter: Deci, ăsta e maximul până la care, să zicem, s-ar aplica timbrul de mediu.
Rovana Plumb: Da. De ce s-a umblat mai mult la această categorie, M1? Pentru că ea reprezintă 80% din numărul total de autovehicule existente în parcul naţional.
Reporter: Vreau să vă întreb, dacă există această diferenţă mare între cei care deţin maşini Diesel şi cei cu motoare pe benzină, nu este o discriminare? Nu se poate spune că şi în cazul acestei taxe vor fi procese? Aşa cum s-a întâmplat...
Rovana Plumb: Nu, pentru că aici este vorba de poluare. Nu, nu există în interpretarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie sau a normelor şi principiilor europene o astfel de discriminare. Ar fi fost discriminare dacă ar fi fost două regimuri juridice diferite aplicate pentru acelaşi tip de maşină, una rulată din interiorul României sau alta rulată care vine din afara României.
Reporter: Şi aţi redus foarte mult taxa pentru non-Euro, Euro 1 şi Euro 2. Nu înseamnă că cei care îşi doresc o maşină ieftină vor merge mai degrabă să-şi cumpere o astfel de maşină, care poluează mai mult decât să scape de ea, aşa cum făcea până acum?
Rovana Plumb: Nu, pentru că, în primul rând, am ţinut cont de faptul că există şi alte principii în baza cărora am calculat această taxă care completează principiul "poluatorul plăteşte" şi care se regăsesc în directiva privind deşeurile, iar, în al doilea rând, dacă taxele ar fi rămas asa cum sunt pentru categoriile de vehicule cuprinse în non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, s-ar fi înregistrat pe piaţa naţională un blocaj în ceea ce priveşte vânzarea acestor autoturisme vechi.
Reporter: Dar cele mai multe autoturisme nu sunt Euro 3 şi Euro 4?
Rovana Plumb: Pentru Euro 3 şi Euro 4 există pe toată plaja, toate autoturismele încadrate în această normă, o creştere faţă de taxa actuală cu 10-15%.
Întrebare: Da, dar cei mai mulţi români au şi cumpără maşini Euro 3 şi Euro 4.
Rovana Plumb: Da.
Reporter: De ce era necesară o creştere pe această plajă şi o scădere atât de mare pe o plajă mai mică?
Rovana Plumb: Pentru că se ţine cont şi de elementul de depreciere, respectiv vechimea maşinii. O maşină, cu cât este mai veche, cu atât perioada ei de viaţă este mai scurtă şi atunci se consideră că se poluează mai puţin, luând în calcul faptul că acest timbru de mediu se plăteşte doar o singură dată pe perioada de viaţă a maşinii.
Reporter: Mulţumesc.
Rovana Plumb: Cu plăcere.
Reporter: Mai am o singură întrebare. Se vor bloca programele Casa Verde şi Rabla din cauza acestei ordonanţe de urgenţă, din cauza, de fapt, a despăgubirilor pe care Ministerul Mediului trebuie să le dea celor care au câştigat în instanţă?
Rovana Plumb: Căutăm soluţii astfel încât programele pe care, normal, Administraţia Fondului pentru Mediu trebuie să le deruleze să poată să funcţioneze. Ce pot să vă spun în momentul de faţă este că da, avem de restituit o sumă foarte mare de bani şi pot să vă dau exemplul lunii ianuarie, când am încasat din înmatriculări 14 milioane de lei şi am avut solicitări de restituire a taxei în cuantum de 19 milioane de lei. Depinde cum va evolua piaţa în urma aplicării acestui proiect de ordonanţă de urgenţă, din informaţiile pe care le deţinem şi comunicarea pe care am avut-o permanent cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor, este posibil ca introducerea acestui nou proiect de ordonanţă, acestui timbru de mediu să ducă la o schimbare totală a filozofiei pieţei interne, în ceea ce priveşte achiziţionarea de autoturisme mai puţin poluante.
Reporter: Deci cele două programe există mari şanse să fie blocate şi reluate când?
Rovana Plumb: Există mari şanse în momentul în care vom identifica soluţii, lucru pe care îl facem în momentul de faţă, pentru că în afară de programul Casa Verde şi in afară de programul Rabla, care va suferi îmbunătăţiri, mai avem şi infrastructura de apă şi canal la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, sunt 154 de contracte care sunt în derulare şi pentru care trebuie alocată o sumă destul de mare de bani, mai avem proiectele pe energii regenerabile, avem parcurile, pistele de bicicletă, o serie întreagă de programe, împăduririle, cărora trebuie să le găsim o soluţie de continuare a lucrărilor prin finanţări corecte.
Reporter: Doamnă ministru, la timbrul de mediu, ştiţi că tonul face muzica, în cazul ăsta anexele fac timbrul de mediu, pe site-ul ministerului au existat două proiecte, unul de ordonanţă, unul de lege. Ceea ce aţi aprobat astăzi conţine taxele din proiectul de lege?
Rovana Plumb: Anexele, da.
Reporter: Anexele sunt cele din proiectul de lege?
Rovana Plumb: Care au fost publicate pe site, da.
Reporter: Rămân valabile anexele.
Rovana Plumb: Da, anexele care au fost publicate, aferente proiectului de lege, rămân valabile şi în cazul ordonanţei de urgenţă. Ceea ce am mai modificat, am modificat anumite elemente în sensul că am eliminat efectiv aplicarea timbrului de mediu, pentru a nu exista niciun fel de probleme la nivelul celor care trebuiau as îl elibereze şi să îl aplice, deci acel autocolant, şi de asemenea am ţinut cont de propunerile care au fost făcute de la RAR, dar care se vor... în detaliu, ele se vor regăsi în normele metodologice, am introdus acest eco-tichet de 12.000 de lei şi am precizat momentul în care intră în vigoare.
Reporter: Vă întreb pentru că în acel proiect de pe site-ul ministerului, la Euro 5 nu există diferenţieri între benzină şi motorină, există numai pentru 3 şi 4.
Rovana Plumb: Da, este corect că nu există, pentru că sunt aproape similare, nu există diferenţă între benzină şi motorină în ceea ce priveşte emisiile.
Reporter: Am înţeles. Și o întrebare care nu e direct legată, dar vă întrebăm pe dumneavoastră, că sunteţi aici, s-a aprobat şi hotărârea cu accizele la ţigări? Era o hotărâre cu stabilirea accizei specifice.
Rovana Plumb: Din câte îmi amintesc eu - că am mai şi ieşit - da. Am mai şi ieşit din şedinţa de guvern, că trebuiau puse la punct toate. Dar vă pot răspunde imediat.
Reporter: Iar eco-tichetul acela, practic, ce face? Va fi o sumă de bani sau va fi tot un voucher?
Rovana Plumb: Exact cum sunt la RAR, cum sunt tichetele nominale, valorice, la Rabla, aşa vor fi şi pentru achiziţionarea de autoturisme electrice. Deci, un tichet nominal, în cuantum de 12.000 de lei, echivalentul astăzi a 2.500 de euro.
Reporter: Care la ce va putea fi folosit?
Rovana Plumb: Va putea fi folosit de către toţi cei care achiziţionează maşini electrice, concret, persoane fizice, unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice.
Reporter: Staţi o secundă, să înţelegem, cel care achiziţionează aşa ceva primeşte un astfel de eco-tichet şi scade preţul la care cumpără?
Rovana Plumb: Primeşte acest eco-tichet, prin normele metodologice se va stabili procedura de acordare.
Reporter: Deci scade din preţul maşinii.
Rovana Plumb: Da, sigur că da. Dacă maşina costă 7000 de euro, de exemplu, el nu va plăti în fapt decât 4500. Se scade 2500.
Reporter: Şi e numai pentru electrice sau şi pentru hibride?
Rovana Plumb: Numai pentru maşinile electrice. Hibridele încă, din punctul de vedere al Mnisterului Mediulul şi al meu, personal, poluează, deci, am dat numai pentru tehnologiile curate 100% şi acestea se regăsesc la maşinile electrice. Vă rog! S-a aprobat hotărârea privind accizele la ţigări.
Reporter: Ok. Spuneaţi că sunt excetabile de la plata acestui timbru o anumită categorie de maşini. Din câte ştim noi, la armată sunt o grămadă de rable, în ISU sunt o grămadă de microbuze care poluează foarte tare. Nu este cumva o discriminare la adresa cetăţeanului? Adică, practic, statul nu plăteşte, deşi poluează foarte mult, iar eu, ca şi populaţie, sunt obligată să plătesc.
Rovana Plumb: Deci, statul plăteşte, ceea ce nu se regăsea în Legea nr. 9, cu excepţia acelor maşini, autovehicule destinate situaţiilor de urgenţă şi aşa mai departe.
Reporter: Ştim cu toţii, că ne întâlnim cu ele pe şosele, sunt unele din 1900 toamna. Adică, serios!
Rovana Plumb: Dar la ce vă referiţi concret, la faptul dacă intră în programul Rabla?
Reporter: Nu în Rabla.
Rovana Plumb: Dar în ce?
Reporter: Vă întreb dacă s-ar plăti pentru /.../ De ce sunt scutite, exact.
Rovana Plumb: Cine?
Reporter: Maşinile armatei. Aceste maşini, da.
Rovana Plumb: Păi sunt pentru situaţii de urgenţă şi sunt ale armatei, adică nu cred că ne referim aici neapărat la autoturisme. Sunt tot felul de alte tipuri de transportatoare şi alte tipuri de maşini.
Reporter: … de la o companie la alta.
Rovana Plumb: Deci, până acum, în Legea nr. 9, instituţiile publice, cum ar fi Ministerul Mediului, dacă îşi achiziţiona o maşină, nu plătea timbru de mediu. Ei, au fost eliminate aceste prevederi. Plăteşte şi Ministerul Mediului când achiziţionează o maşină, dacă vrea să beneficieze şi de ecotichet prin achiziţionarea de maşini electrice. Adică să fie similitudine, să avem drepturi şi obligaţii egale. Dar pentru maşinile speciale, peste tot în Uniunea Europeană există acest tip de admisibilitate în ceea ce priveşte scutirile, şi mă refer la toate acele maşini care deservesc anumite zone.
Reporter: Bună ziua, doamnă ministru. O scurtă clarificare, dacă se poate...
Rovana Plumb: Vă rog.
Reporter: Ne puteţi spune dacă în şedinţa de guvern de astăzi s-a discutat despre domnul Valentin Preda şi dacă premierul Victor Ponta a avizat demiterea dânsului de la Ministerul Transporturilor?
Rovana Plumb: În şedinţa de guvern, nu, dar ştiu că premierul a anunţat deja că a fost demis Valentin Preda.
Reporter: Mulţumesc.
Rovana Plumb: Cu plăcere. Dacă mai aveţi întrebări, la purtătorul de cuvânt. Deci, cu HG-ul, dacă mai sunt alte întrebări.
Reporter: În legătură cu zilele acelea libere de 1 mai, s-a aprobat...
Rovana Plumb: Nu s-a discutat. nu s-a discutat, dar pot să vă spun că eu sunt o susţinătoare.

 

 

 

Guvernul Romaniei