Salonul Auto Moto si-a deschis portile pe 2 aprilie 2014 Imprimare
Vineri, 04 Aprilie 2014 13:07

   Unul  dintre    cele  mai  reprezentative   evenimente  auto-moto a acestui an si-a deschis portile.

       

   Peste 25 de marci auto, mai bine de 100 de autoturisme, autoutilitare, motociclete, motoscutere si ATV-uri, importatori si comercianti de piese de schimb si accesorii, companii care ofera solutii de finantare si asigurare, isi asteapta vizitatorii, incepand cu 2 aprilie, in Piata Constitutiei din Bucuresti la SALONUL AUTO MOTO 2014.

   Salonul Auto Moto (SAM) Bucuresti gazduieste in acest an cele mai noi modele ale unor marci precum Abarth, Chevrolet, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jeep, KIA, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Opel, Peugeot, SEAT, Skoda, Suzuki, Volvo, BMW Motorrad, CF Moto, Ducati, Kawasaki, Keeway, Senke, Suzuki sau Triumph.

Sectiunea dedicata autoturismelor noi include in acest an o multime de modele abia sosite in showroom-urile din Romania. Astfel, printre vedetele motorizate prezente la standurile expozantilor se numara Abarth 500, Chervolet Malibu, Cruze si Aveo, gama DS de la Citroen, formata din DS3, DS4 si DS5, dar si modelele C3, C4, C5, C-Elysee, C3 Picasso si C4 Picasso. De asemenea, la standul Fiat, vizitatorii pot admira modelul 500 in variantele L si Sport, iar la Ford vor fi expuse Ka, Fiesta, B-Max, Focus, Mondeo si Kuga.

Reprezentantii marcii japoneze Honda au adus la SAM 2014 modelele Civic, Civic Tourer, Accord, Jazz Hybrid si CR-V, in timp ce Hyundai expune i10, i20, i30, i40, ix35, Elantra si Santa Fe. La standul Isuzu se afla D-Max, iar vedetele marcii Jeep, ajunse deja in Piata Constitutiei, sunt Wrangler si Grand Cherokee.

Brandul KIA expune la Salonul Auto Moto 2014 gama compusa din Rio, cee'd, Carens si Sportage, iar marca italiana Maserati va atrage asistenta cu noul Ghibli, dar si cu luxosul Quattroporte. Nici reprezentantii Mazda nu se lasa mai prejos, expunand modelele Mazda3, Mazda6 si CX5, in timp ce la standul Mercedes-Benz vor putea fi vazute Clasa A, Clasa E, Clasa S, CLA, Clasa M, GL, GLK, dar mai ales noile GLA si Clasa C. În standul Mercedes-Benz vor fi disponibile si modele smart.

La cativa pasi de standul marcii germane vor fi expuse modelele Mitsubishi SpaceStar, Lancer, ASX, Outlander si L200, dar si familia Opel compusa din Adam, Astra, Astra Sedan, Astra OPC, Insignia, Mokka si Antara. Gama Peugeot prezenta la SAM 2014 include noul 308, 208, 508, 301, 2008 si spectaculosul RCZ, in timp ce Suzuki va prezenta noul S-Cross, Swift si SX4.

O alta marca prezenta la Salonul Auto Moto din Bucuresti in acest an va fi SEAT. Brandul iberic va fi reprezentat de noul Leon, noul Leon Cupra, Toledo si Ibiza. Skoda va prezenta modelele Rapid, Rapid Spaceback, noua Octavia, Superb facelift si Yeti facelift. La standul Volvo vor putea fi admirate modelele V40, V40CC, S60, XC60 si XC90.

Pe langa pleiada de noi autoturisme care vor incanta publicul, la Salonul Auto Moto 2014 vor putea fi admirate motociclete, scutere si ATV-uri apartinand marcilor Triumph, Kawasaki, Ducati, BMW, Suzuki, Aprilia, Keeway, Senke si CF Moto.

De altfel, organizatorii SAM 2014 au decis ca in acest an sa dedice motociclistilor o serie de manifestari care au rolul de a sustine si dezvolta fenomenul moto din Romania. Astfel, in zilele de 5 si 6 aprilie, toti cei care vor sosi la Salonul Auto Moto pe motocicleta vor primi acces liber atat pentru ei cat si pentru un insotitor. Bonificatia in valoare de 40 de lei nu este singura surpriza placuta oferita motociclistilor de organizatori. Toti cei care doresc sa isi vanda vehiculul pe doua roti il vor putea expune gratuit intr-o arie special amenajata. Accesul Moto la SAM 2014 se va face in zilele de sambata si duminica (5-6 aprilie) numai prin Bulevardul Unirii.

Organizatorii ofera in acest an motociclistilor posibilitatea de a participa la Parada Moto care se va desfasura sambata, 5 aprilie de la ora 14.00, pe traseul B-dul Libertatii – B-dul Unirii – Piata Alba Iulia si retur. Toti cei care au nevoie de accesorii pentru motocicleta lor sau doresc sa vanda piesele de care nu mai au nevoie le pot cumpara sau expune, dupa caz, intr-o zona special amenajata a Salonului Auto Moto. O alta Parada, a masinilor de epoca de aceasta data, va avea loc duminica, 6 aprilie, de la ora 14.00.

Toti cei prezenti la Salonul Auto Moto 2014 vor avea ocazia sa asiste la demonstratii spectaculoase de drift si burnout. Acestea vor fi sustinute de piloti de renume, campioni de raliu si asi ai volanului. Titi Aur, de opt ori castigator al Campionatului National de Raliuri, Vali Porcisteanu, campion national absolut de raliuri in 2011 si cel mai bine clasat pilot roman in ultimii 5 ani si Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion national si fondator al primei scoli de drift din Romania vor uimi asistenta cu talentul si indemanarea lor. Atat sambata, 5 aprilie, cat si duminica, 6 aprilie, in reprezentatii succesive, Titi Aur, fondator al scolii de conducere defensiva si pilotaj, va invita norocosii aflati in zona de drift a SAM sa il insoteasca la bordul bolidului sau in timpul demonstratiilor.

Pasionatii de tuning isi vor putea expune vedetele pe doua sau patru roti in care au investit timp, bani si suflet in spatiul exterior special amenajat pentru ei in fata Palatului Parlamentului, la doar cativa pasi de zona rezervata spectacolelor de drift si burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit si un concurs cu premii substantiale, special dedicat posesorilor de masini tunate si motociclete. In weekendul 5-6 aprilie, odata cu achizitionarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi si trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasa masina, cea mai frumoasa motocicleta si, cum altfel, cea mai frumoasa hostess. La finalul expozitiei vor fi anuntati castigatorii, carora li se vor inmana premii consistente.