Salonul Auto Bucuresti - Accesorii 2017, ediţia a XV-a Imprimare
Miercuri, 09 August 2017 13:17
        Salonul Auto București şi Accesorii anunţă semnarea parteneriatului cu
Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) pentru ediţia din 2017.

 
   
  Aflat la cea de a XV-a ediţie şi împlinind 24 de ani de la inaugurare, Salonul Auto Bucureşti & Accesorii, ce va avea loc în perioada 4 - 12 Noiembrie, la Romexpo, are plăcerea de a vă anunţa semnarea parteneriatului cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi pentru ediţia din anul 2017.
 
Prin continuarea parteneriatului pentru ediţia de anul acesta a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii ne dorim prezentarea către publicul larg şi publicul specialist, a tuturor noutăţilor din domeniul auto fabricate sau importate în România.

Acest parteneriat exprimă dorinţa ambelor entităţi, ACAROM şi Premium Expo, de a aduce şi prezenta în cadrul Salonului Auto Bucureşti & Accesorii a cât mai multor produse şi tehnologii auto.

ACAROM, Asociaţia Constructorilor de Automobile din România reprezintă interesele a 158 de societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în industria de automobile şi este cea mai puternică asociație din domeniul auto din România. Companiile membre se ocupă de concepţia, fabricarea şi comercializarea de automobile, materiale, componente, module, părţi din automobile, sau realizează servicii legate de automobile precum şi echipamente pentru fabricarea şi întreţinerea automobilelor.

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2017 va avea loc în perioada 2 – 12 Noiembrie în cea mai nouă şi mai modernă locaţie din ţară, adecvată unui eveniment de asemenea anvergură, respectiv pavilioanele nou construite din complexul Romexpo, Bucureşti.