LIQUI MOLY sfidează coronavirusul Imprimare
Joi, 26 Martie 2020 16:08

    LIQUI MOLY sfidează coronavirusul: în loc de program de lucru redus, un bonus pentru fiecare angajat

                              

                

    Directorul Ernst Prost mulțumește personalului pentru dedicația sa și inspiră încredere

    Perioadele deosebite impun măsuri speciale. Firma germană specializată în domeniul uleiurilor și aditivilor LIQUI MOLY nu răspunde crizei generate de coronavirus prin program de lucru redus și concedieri, ci în schimb plătește fiecărui angajat un bonus de 1.000 de euro. Prin intermediul acestei „consolări împotriva coronavirusului”, directorul Ernst Prost le mulțumește tuturor angajaților pentru efortul lor.

    Între timp, LIQUI MOLY a dispus ca aproape întregul personal din administrație să lucreze de la domiciliu. În acest fel, se dorește protejarea fiecărui angajat și, totodată, continuarea producției. Această schimbare colectivă la biroul de acasă a fost implementată de către personal cu un mare angajament și multă capacitate de improvizare.

 

 

 

„Ne-am putut asigura astăzi, că în toate domeniile întreprinderii putem concilia, în mare măsură, prevenția medicală cu continuarea activității” le-a scris angajaților Ernst Prost. „Îmi pot imagina acum că circumstanțele actuale sunt asociate pentru dumneavoastră nu doar cu un consum suplimentar de timp, ci și cu un efort financiar suplimentar. Permiteți-mi, de aceea, ca la efectuarea următoarei plăți salariale să vă virez suma brută de 1.000 de euro, ca un fel de consolare financiară împotriva coronavirusului.”

În timp ce multe alte întreprinderi sunt nevoite să recurgă la programul redus de muncă sau se gândesc la reduceri, șeful LIQUI MOLY adoptă o contramăsură. „Actualele evoluții ne afectează și pe noi, consecințele economice vor fi brutale. Tocmai din acest motiv, cu creierul și rațiunea, cu dedicație și hărnicie și în mod necesar cu curaj și încredere va trebui să ne aducem contribuția la rezolvarea acestei crize.”

De acest bonus beneficiază toți angajații, din toată lumea, în același cuantum, șeful de departament din Germania, precum și magazionerul din Africa de Sud. „În cele mai multe părți ale lumii, consecințele economice sunt mai violente, deoarece în acestea rețeaua socială este mai puțin viabilă sau lipsește cu desăvârșire”, spune Ernst Prost. Prin gestul său, el dorește să dea un exemplu pentru familia LIQUI MOLY din întreaga lume și, de asemenea, să pună la dispoziție banii de care oamenii au uneori urgentă nevoie. „În plus, pentru economie este absolut necesară acum cheltuirea banilor pentru păstrarea locurilor de muncă.”

Ernst Prost se bucură de spiritul de echipă existent în întreprindere: „Este frumos să vedem modul în care strângem rândurile într-o astfel de situație, cum ne facem neabătut munca noastră și cum tragem solidar în aceeași direcție.”

Despre LIQUI MOLY

Cu aproximativ 4000 articole, LIQUI MOLY oferă o gamă largă unică la nivel mondial de produse chimice auto: uleiuri de motor şi aditivi, unsori şi paste, spray-uri şi produse de îngrijire auto, produse de lipit şi etanşare. Înfiinţat în 1957, LIQUI MOLY îşi dezvoltă şi fabrică produsele exclusiv în Germania. În această ţară este lider de piaţă nedisputat în domeniul aditivilor şi este votat cu fiecare ocazie ca cea mai bună marcă de uleiuri. Compania îşi vinde produsele în peste 120 de ţări, iar în anul 2019 a obţinut o cifră de afaceri de 569 milioane euro.

*

*

---  LIQUI MOLY GmbH