Analiza detaliată a înmatriculărilor de autovehicule în luna August și după opt luni din 2022 Imprimare
Miercuri, 14 Septembrie 2022 11:43

    Inmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere la opt luni 2022 (+5,2%) faţă de 2021
    Autoturismele “electrificate” au o creștere de 89,3%, realizând o cotă de piață de 20,6%
    Vehiculele comerciale ușoare + minibuse, în scădere cu 16,9%, iar cele grele + bus cresc cu 9,0%

 

                         Povești din târgul auto - Cricul.ro

  După evoluția importantă a primelor luni, august 2022 vine cu o scădere de
22,5% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, scădere înregistrata
după 5 luni de creștere de la începutuacestui an.
 
    Dacă ne raportăm la anii anteriori,  luna august 2022 este în creștere cu 10,9%
față de perioada similară din anul 2020 şi  cu 47,4% în scădere faţă de august 2019.
   Sursa date: DRPCIV, prelucrare APIA

   In piața națională, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după opt luni din 2022,
este condus de către Dacia (24.412 unități), urmată de Ford (8.198 unități), Toyota (7.243 unități),
Renault (6.634 unități), Hyundai (6.607 unități), Volkswagen (5.884 unități), Skoda (5.508 unități),
Mercedes Benz (4.699 unități), Peugeot (2.832 unități) și Kia (1.982 unități).
I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna august
2022, un volum de 12.448 unități, cu 22,0% mai puţin decât în luna similară din 2021.
     Top inmatriculari autoturisme - marci / Passenger car top - by make
August Var. luna sim. 2022 Var. an   unitati an anterior unitati anterior
DACIA 4278 -32.1% 24240 13.5%
TOYOTA 1083 -0.7% 6690 15.9%
HYUNDAI 995 -17.6% 6607 17.6%
FORD 810 9.6% 5884 11.2%
SKODA 669 -12.0% 5508 -8.7%
VOLKSWAGEN 763 -22.3% 5153 -7.3%
RENAULT 577 -30.6% 4374 -8.0%
PEUGEOT 291 -29.9% 2460 4.9%
MERCEDES BENZ 273 -2.2% 2226 -1.5%
KIA 300 -27.4% 1982 13.9%
        Rest 2409 -18.0% 17352 -
        TOTAL 12448 -22.0% 82476 5.2%
    Segmentarea pe clase. 
   După primele opt luni ale anului 2022, observăm o evoluție mixtă a
segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+202,0%), Clasa B
(-11,5%), Clasa C (-2,1%), Clasa D (+11,3%), Clasa E (-9,9%), Clasa F (+9,3%), SUV (+6,8%), MPV
(+79,1%) și Clasa Sport (+17,2%), raportat la perioada similară din anul anterior.
In ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 44,5%,
în creștere cu 0,7% față de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 26,0%, în scădere cu 1,9% și Clasa
B cu o cotă de 17,5%, în scădere cu 3,3% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.
In funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele opt luni din acest
an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 3,3% față de perioada similară din 2021,
ajungând, astfel, la o pondere de 65,7%. In ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare
diesel, acestea înregistrează o scădere de 33,6% față de primele opt luni din 2021 și dețin o cotă de
13,6% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-
in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă),
ajung să dețină, după opt luni din 2022, o cotă de piață de 20,6%, care depăşeşte cu 7,0% si 5.773
unităţi cota deţinută de motoarele diesel.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 7,8% din piață în primele 8 luni ale anului 2022 față
de anul 2021 când reprezentau doar 2,0.
a și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general,
cele “verzi” au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie aproape s-au dublat (+89,3%)
comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de remarcat creșterea importantă
a autoturismelor 100% Electrice (+309,8%) şi a celor plug-in hybrid (+59,6%).
Cu atât mai mult, în primele opt luni din anul 2022, este de remarcat evoluția la vârful
clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu
3.526 unități, model lansat în 2021, cu o creștere de 54 ori față de aceeaşi perioadă a anului
precedent, Tesla Model 3, 340 unități, cu o creștere de 16 ori față de 2021, Volkswagen e-UP! cu 332
unități, în creștere cu 38,3%, Hyundai Kona cu 299 unități, în creștere cu 83,4% și Renault Zoe cu
179 unități, în creștere cu 5,3%.
In ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 271
unități, +129,7%, urmată de Renault Captur cu 181 unități, scădere de 5,7%, Mercedes Benz GLE cu
172 unități și o creștere de 72,0%, Hyundai Tucson cu 152 unități, în creștere cu 72,7% și Mercedes
Benz GLC cu 150 unități, în creștere cu 22,0%.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota
Corolla cu 1.704 unități, în creștere cu 13,1% față de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 1.390 unități și
5,9% creștere, apoi Toyota RAV4 cu 1.129 unități, în creștere cu 15,9%.
Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4), observăm că, după opt luni din
2022, acestea dețin o cotă de piață de 20,5%, corespunzătoare unui volum total de 16.919 unități, în
scădere cu 5,1% față de anul 2021, când se înregistrau 17.825 unități.
In ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în august 2022
au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 54,0% din totalul achizițiilor de autoturisme.
Dacă ne raportăm la cele opt luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 58,0%, iar
diferenta de 42,0% le revine persoanelor fizice.

II. Autovehicule comerciale ușoare
Această categorie de autovehicule înregistrează, în august 2022, o scădere de 35,6% față de
luna august 2021. Pe ansamblul celor opt luni din acest an, se remarcă o scădere de 16,9%, care
consemnează o evoluție opusă faţă de cea a autoturismelor (+5,2%).
In acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul negativ în raport cu perioada
similară a anului trecut.
Inmatriculari comerciale <3.5t si minibuse - marci / LCV + minibus registrations by make
August Var. luna sim. 2022 Var. an  unitati an anterior unitati anterior
FORD 318 16.5% 2314 -4.5%
RENAULT 313 12.2% 2260 45.7%
IVECO 146 -9.9% 1277 -3.3%
MERCEDES BENZ 137 -40.4% 1268 -11.7%
VOLKSWAGEN 84 -35.4% 730 -22.1%
FIAT 47 -60.8% 579 -12.4%
TOYOTA 48 -12.7% 553 12.9%
PEUGEOT 64 48.8% 372 31.9%
CITROEN 30 7.1% 296 1.4%
OPEL 28 -33.3% 244 -25.4%
      Rest 44 -92.6% 582 -
      TOTAL 1259 -35.6% 10475 -16.9%
*
*__ APIA