Analiza piata auto din România in anul 2018 Imprimare
Auto
Miercuri, 30 Ianuarie 2019 17:26

 

              

     In 2018, piața auto din România a înregistrat un al cincilea an consecutiv de creștere
Luna decembrie a anului trecut (2018) consemnează un volum al livrărilor de 15.931 unități
(cea mai bună lună decembrie din ultimii 10 ani), cu 12,0% mai mult decât în luna similară a anului 2017. Ca urmare, în anul 2018 se consemnează un volum total al livrărilor de autovehicule de 187.276 unități, cu 19,6% mai mult decât în anul 2017, acesta fiind și cel mai mare volum anual al vânzărilor de automobile din ultimii 10 ani, dar mult sub volumul întregistat înainte de criza economică din anul 2009.
  Pe plan european, este de remarcat faptul că decembrie este a patra lună consecutivă de
scădere a vânzărilor de autoturisme (-8,4%), ceea ce face ca, la sfărșitul anului 2018, creșterea  vânzărilor de autoturisme din UE să fie cu doar 0,1% mai mare decât volumul înregistrat în 2017, după ce, la sfârșitul primelor 8 luni (când s-a produs trecerea la WLTP), aceasta era de +6,2%.
Cele mai importante 5 țări care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE, consemnează, fără excepție, scăderi în luna decembrie, astfel: Germania (-6,7%), Italia (-3,1%) Spania (-3,5%), Marea Britanie (-5,5%) și Franța (-14,5%).

 

 

   In continuare, în România, achizițiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către
persoanele juridice, care acoperă 60% din totalul achizițiilor de autoturisme înregistrate în anul 2018. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziționate de către persoanele fizice în 2018 (63.378 unități), este cu cca. 44,4% mai mare decât cel aferent anului anterior (43.884 unități în 2017).
  In ceea ce privește categoria autoturismelor rulate (al căror import este, în marea lor
majoritate, unul paralel rețelelor autorizate dar, mai ales, nefiscalizat), constatăm faptul că, în luna decembrie 2018, volumul acestora a scăzut cu 12,9% comparativ cu luna similară a anului precedent (38.702 in 2018 față de 44.440 în 2017). Ca urmare, pe ansamblul întregului an 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România de 473.616 unități, acesta fiind cu 9,1% mai mic decât din 2017.
   Ar mai fi de remarcat, însă, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate importate,
ca urmare a creșterii volumului pe segmentul de vârstă sub 7 ani, (cele care au un nivel de emisii
poluante mai redus) și scăderi pe segmentul celor peste 12 ani (foarte poluante).
Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 12 ani (cu emisii poluante
ridicate, respectiv mai vechi de Euro3 inclusiv), reprezintă cca. 42,4% (respectiv cca. 200.641
unități) din totalul celor 473.616 unități importate, fapt care contribuie la menținerea unui nivel de
poluare ridicat, în special în marile orașe ale României. Pe cale de consecință, parcul auto din
România este, în continuare, „alimentat” cu multe mașini vechi, iar, în condițiile în care, prin casare,
au fost eliminate din parcul auto doar cca. 81.000 unități (mult mai puține decât cele cu vârstă mai
mare de 12 ani intrate în parc), acesta va rămâne printre cele mai vechi din Europa (astăzi, având o
vârstă medie de cca. 16 ani).
Analiza sectorială.
I. Producţia naţională și exportul.
Având în vedere faptul că datele de care dispunem sunt incomplete, nu detaliem aceste două
capitole. Trebuie însă subliniată producția Ford România care, în anul 2018, a crescut
semnificativ față de anul 2017, ajungând la un volum total de 141.507 unități, ceea ce corespunde,
practic, unei triplări a producției (+184,3%) comparativ cu anul 2017. In aceste condiții, și exportul
de automobile Ford s-a triplat în anul 2018 (+190,8%) comparativ cu anul precedent.
II. Livrările de autovehicule noi. In anul 2018 au fost livrate 187.276 unități, în creștere cu 19,6%
comparativ cu anul 2017. Dintre acestea, 158.268 au fost autoturisme (în creștere cu 21,4%
comparativ cu 2017) și 29.008 autovehicule comerciale (+11,1% comparativ cu 2017).
Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu
54.593 unități, urmată de către Volkswagen cu 16.459 unități, Renault 14.853 unități, Ford 13.957
unități (care ocupă, detașat, prima poziție pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare) și
Skoda 13.185 unități.
2/2
La autoturisme, top-ul pe mărci are pe primul loc, detașat, Dacia, cu 51.242 unități (32,4%
cotă de piață, pe un volum în creștere cu 29,4% față de anul 2017), urmată de Volkswagen cu
14.601 unități (9,2% cotă de piață, volume în creștere cu 4,5% față de 2017); Skoda 13.185 unităţi
(8,3% din total piață, volume în creștere cu 13,4%); Renault 12.523 unităţi (7,9% din total piață,
volume în creștere cu 20,5%) și Ford 9.503 unități (6,0% cotă de piață, volume mai mari cu 17,0%).
Pe modele, la finalul anului 2018, Dacia Logan continuă să înregistreze cel mai mare volum
de vânzări, respectiv 21.154 unități, fiind urmată de Dacia Duster cu 12.938 unități, Dacia Sandero
10.218 unități, Skoda Octavia 5.466 unități și Renault Clio 5.394 unități.
Analizând segmentarea pe clase, observăm faptul că majoritatea segmentelor înregistrează
creșteri, unele importante (Clasa A +67,6%, SUV +46,6%, Clasa B +20,0%, Clasa F +13,9%,
Sport +12,6%, Clasa C +10,7% și Clasa E 1,0%). Sunt însă și segmente care înregistrează scăderi,
unele fiind semnificative (MPV -31,7% și Clasa D -8,6%).
In funcţie de tipul de combustibil, este de remarcat faptul că, față de luna anterioară (nov.),
în luna decembrie 2018 a crescut ponderea autoturismelor cu motoare diesel (33,9% față de
31,7%). Autoturismele echipate cu motoare pe benzină continuă să fie, însă, majoritare pe
ansamblul celor 12 luni din 2018, ajungând la o pondere de 61,9% din total, cu 10,1pp mai mult
comparativ cu ponderea pe care o aveau in 2017 (51,8%). Dintre primele cele mai vândute 10 mărci
/ modele, 7 mărci și respectiv 7 modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină egală
sau peste această medie (61,9%).
Pe de altă parte, autoturismele “verzi“ (electrice și hibride) continuă tendința de
creștere puternică începută în urma cu 2 ani, ca urmare a interesului tot mai ridicat al
persoanelor fizice și juridice pentru această categorie de autovehicle, interes care este
susținut, inclusiv de stimulentele acordate prin Programele “Rabla” (hibride) și “Rabla Plus”
(electrice și hibride plug-in), dar și de numărul tot mai mare de modele disponibile în oferta
constructorilor de autovehicule. Ca urmare, în 2018, această categorie de autoturisme ajunge la o
pondere de 2,9% din total, superioară celei din anul 2017 (doar 2,1%). Chiar dacă volumele
sunt încă destul de mici în raport cu celelalte două categorii de combustibili, creșterea înregistrată
(și) în acest an pe segmentul celor electrice (integral electrice și cele plug-in) este una
semnificativă, +92,0% (987 unități în 2018 față de doar 514 unități în 2017 adică, de cca. 2 ori mai
multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, care au și un volum mai mare (3.585
unități în 2018, față de 2.244 unități în 2017), se înregistrează o creștere de +59,8%.
In funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea
înregistrând, pe ansamblul celor 12 luni din 2018, o pondere de 28,9% și respectiv 23,2% din totalul
preferințelor. Urmează albastru cu 17,4% și negru cu 9,4%.
O altă analiză de interes este și evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4).
Acestea reprezintă 20,5% din totalul livrărilor realizate în 2018, respectiv un volum total de 32.388
unități, în creștere cu 16,3% față de 2017 (sub creșterea medie, +21,4%).
In funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: România
31,7%; Germania 18,6%; Cehia 10,3%; Turcia 8,7%; Spania 7,6%.
In acest context, autoturismele din producția autohtonă au înregistrat, în anul 2018, o
creștere semnificativă, de 37,1% comparativ cu anul 2017, în timp ce autoturismele din import au
înregistrat o creștere, mai redusă, de doar 15,2%.

========= // =========
***  APIA