Trofeul Black Sea Sailing isi desemneaza castigatorii Imprimare
Vineri, 14 Decembrie 2012 19:18
             Ocupanţii locului I de la fiecare categorie de competiţie vor primi drept premiu câte un ceas din colecţia Grand Ocean din partea partenerului principal al competiţiei, brandul de ceasuri elvetiene Edox prin unic distribuitor B&B Collection.
             Cea de-a treia competiţie din cadrul Trofeului Black Sea Sailing, Regata Neptun, se va desfăşura pe ruta Marina Eforie Nord - Marina Balcik şi retur în perioada 6-9 septembrie, urmând a alinia la start peste 20 din cele mai puternice şi mai competitive echipaje din yachtingul românesc de la clasele Racer, Cruiser şi Open. "A fost un sezon plin, caracterizat de performanţă şi ambiţie, din partea concurenţilor, de nenumărate capricii din partea mării şi a vântului, dar mai ales de un spirit competitiv din ce în ce mai puternic de la o regată la alta, în întreaga comunitate locală de yachting.

             La fel ca şi echipajele participante, şi noi suntem nerăbdători să aflăm cine va fi primul câştigător al Trofeului Black Sea Sailing, trofeul asociaţiei proprietarilor de bărci din România", declară Adrian Niţă, director general al Black Sea Sailing Association.
Cele peste 20 de echipaje care sunt aşteptate la linia de start vor porni într-un traseu costal joi, 6 septembrie, din Marina Eforie Nord cu destinaţia Balcik, de unde vor porni înapoi vineri, 7 septembrie. Pe parcursul zilei de sâmbătă se vor desfăşura alte două regate inshore, la Eforie Nord, iar seara toate echipajele, alături de susţinători şi partenerii evenimentului, sunt aşteptate la petrecerea de închidere a sezonului, urmând ca duminică, 9 septembire, să aibă loc festivitatea de premiere a participanţilor la competiţie şi înmânarea Trofeului Black Sea Sailing. Acesta este primul an în care s-a desfăşurat Trofeul Black Sea Sailing. Acesta reprezintă cea mai înaltă recunoaştere pe care Black Sea sailing Association, asociaţia proprietarilor de bărci din România, o poate acorda pentru performanţă în yachting şi sportivitate participanţilor la regatele pe care le organizează asociaţia.
"Când am conceput idea acestui trofeu, am avut în vedere posibilitatea unui yachting de calitate pentru cât mai mulţi dintre posesorii de bărci din România. Dacă la începutul sezonului aveam emoţiile atât de fireşti caracteristice unui nou început, acum privim cu mândrie la realizările comunităţii noastre. Am reuşit în numai trei luni să aducem şi mai multă coeziune în comunitatea pasionaţilor de yacting, să ne apropiem mai mult de mărcile care impart cu noi aceleaşi valori ale înaltei calităţi şi rafinamentului, susţinându-ne pasiunea prin implicare şi, nu în ultimul rând, să creştem vizibilitatea imaginii publice a navigaţiei de competiţie în România. Am încercam în acest fel să oferim publicului larg adevăratele valori ale acestei comunităţi, mutând accentual de pe petrecerile pe apă şi pictorialele la bord din presa comercială pe navigaţia de calitate, în armonie cu mediul înconjurător, definită de responsabilitate şi curaj”, a mai spus Adrian Niţă. Regata Neptun, ultima din cadrul Trofeului Black Sea Saling din acest sezon, este organizată în parteneriat cu Yacht Club Regal Român, cea mai elitistă şi mai veche organizţie de yachting din România. YCRR este patronat moral de Casa Regală de România şi numără printre membrii săi personalităţi marcante din actualitatea econoimică, politică şi culturală.