Asociația GRAUR din Cluj cere retragerea titlului de doctor al Laurei Codruța Koveși pentru plagiat Imprimare
Duminică, 20 Ianuarie 2019 23:00

             Laura Codruta Kövesi.jpg

      ***  foto  : - https://en.wikipedia.org/wiki/Laura_Codru%C8%9Ba_K%C3%B6vesi

 

    Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) anunţă că va cere Ministerului Educaţiei anularea deciziei de neplagiat şi retragerea a titlului de doctor, ”acordat în condiţii nelegale”, fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

    Reprezentanţii GRAUR, asociație condusă de Dorin Isoc, susţin că după un an de cercetări „sunt în măsură să confirme că există toate argumentele factuale care permit concluzia că teza este plagiată”.

    Teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, ”Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, a fost coordonată de profesorul Viorel Paşca şi susţinută la Universitatea de Vest în 2011. Consiliul general al CNATDCU a decis în 8 decembrie 2016 că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea de doctorat. Comisia de specialişti care a dat verdictul a fost formată din profesorul Vlad Constantinescu (Facultatea de Drept a Universităţii din Strasbourg), profesorul Claudia Ghica-Lemarchard (Facultatea de Drept a Universităţii din Rennes) şi conferenţiarul Radu Chiriţă (Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), toţi trei specialişti în domeniu.

 

 

   "Lumea academică şi mulţi alţi oameni de bună credinţă sunt în continuare indignaţi de modul în care în cazul Kövesi [1], un organ al unei autorităţi a statului a acţionat a reuşit să ridice standardul dublu la nivel de „stat perpendicular”, adică legea pentru unii, nu este legea pentru toţi. Prin aceasta, organismul consultativ a permis apariţia unei decizii prin care o teză de doctorat a unui demnitar în funcţie a fost scoasă de sub incidenţa acuzaţiei de lipsă de integritate şi a permis păstrarea unui titlu ştiinţific necuvenit de doctor în drept. In mod concret ne vom referi la scrierea

    KÖVESI, Laura Codruţa. Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.dr.PAŞCA Viorel. Timişoara: Universitatea de vest. 2011."-  http://www.graur.org/Alternativa.Academica/2019/aa.20190119a.htm
*
**   GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) este o asociaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2004 în Cluj-Napoca.
Misiunea asociaţiei
Manifestarea activă a poziţiei academice în toate problemele societăţii româneşti.

Obiective
1. Combaterea plagiatului, imposturii academice şi abuzurilor de orice fel în viaţa universitară.
2. Sprijinirea soluţiilor de modernizare a şcolii româneşti.

Forme de acţiune
1. Programe, proiecte, intervenţii civice, campanii şi conferinţe, lucrări cu tematică specifică.
2. Mijloace active de combatere a plagiatului ca Indexul Operelor Plagiate.
3. Exprimarea publică a punctelor de vedere (publicaţia Alternativa Academică).

Finanţare:
Exclusiv privată.

Important!
Asociaţia GRAUR este şi acţionează ca un avertizor public.
*  Sursa :
**-https://www.g4media.ro/asociatia-graur-din-cluj-cere-retragerea-titlului-de-doctor-al-laurei-codruta-kovesi-pentru-plagiat.html
**