„Dezvoltarea infrastructurii de metrou”, Imprimare
Joi, 30 Aprilie 2020 10:23

Sectorul 4 deschide drumul primăriilor din București către fondurile europene pentru extinderea rețelei de metrou

     

                                


        Primăria Sectorului 4 este, începând din 13 aprilie 2020, prima autoritate locală din Capitală eligibilă pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în vederea extinderii rețelei de metrou a Bucureștiului. 

      Ca urmare a demersurilor efectuate și a parteneriatului cu S.C. METROREX S.A., pe care primarul Daniel Băluță l-a semnat încă de anul trecut, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor au actualizat ghidul solicitantului „Dezvoltarea infrastructurii de metrou”, astfel încât METROREX S.A. va putea depune spre finanțare proiecte alături de Autoritățile Publice Locale aferente sectoarelor Municipiului București.

 

 

 

Proiectul Sectorului 4 ce privește construirea noii stații de metrou de pe Șoseaua Berceni n-ar fi putut fi implementat fără susținerea necondiționată a guvernelor din ultimii 2 ani. 

Acest lucru arată, o dată în plus, că interesul național privind modernizarea României este mai presus de orice demers politic și că Bucureștiul poate avea parte de sprijin și de plus-valoare ca urmare a colaborării constructive între instituțiile statului. 

Prin urmare, comunitatea noastră adresează mulțumiri Executivului PNL, condus de domnul Ludovic Orban, în special ministerelor Transporturilor și Fondurilor Europene. Le suntem recunoscători așadar, domnilor miniștri Lucian Nicolae Bode și Ioan Marcel Boloș pentru sprijinul pe care ni l-au acordat, demonstrând încă o dată că interesul național este mai important decât cel de partid.

Le mulțumim totodată și membrilor guvernului PSD, condus de doamna Viorica Dăncilă, în special doamnei Roxana Mînzatu, ministru al Fondurilor Europene și domnului Răzvan Cuc, ministrul Trasporturilor.

De asemenea, apreciem și colaborarea deosebit de importantă dintre Sectorul 4 al Municipiului București și S.C. Metrorex S.A, precum și sprijinul oferit comunității noastre de către Primăria Municipiului București. 

„Încheiem astfel o etapă dificilă a acestui proiect și ne pregătim deja documentația pentru accesarea fondurilor necesare construirii stației de metrou. Le mulțumesc și pe această cale factorilor de decizie de la nivel guvernamental și țin neapărat să le transmit recunoștința mea tuturor colegilor (mai ales celor din cadrul Primăriei Sectorului 4) care au lucrat zi și noapte pentru ca acest proiect, vital pentru dezoltarea Sectorului 4 și a Bucureștiului, să fie ceea ce este astăzi: un exemplu de bune practici pentru administrațiile de sector din Capitală”, declară Daniel Băluță, primarul sectorului 4. 

*

*

*-- Primaria sector 4