Orange lansează o ofertă specială pentru studenţii de la ASE Imprimare
Invatamant
Vineri, 10 Februarie 2012 13:23

Bucuresti, 6 februarie 2012. Orange România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, lansează o ofertă dedicată studenţilor de la ASE prin care pot afla notele de la examene prin SMS, imediat ce au fost afişate pe pagina personală. În plus, ei pot primi gratuit informaţii despre modificările de orar, precum şi despre noutăţile din facultatea lor.

 

 

   Pentru a afla aceste informaţii, ei trebuie să se înscrie în comunitatea ASE prin trimiterea numărului matricol prin SMS la numarul 273 de pe cartela Orange PrePay sau de pe abonamentul Orange, taxat cu tarif normal. Numărul matricol este individual şi poate fi găsit uşor pe legitimaţia de student sau pe pagina personală de pe site-ul ASE.


 

“Studenţii reprezintă un public activ şi foarte important pentru noi. Ei sunt în continuă mişcare, însă îşi doresc să fie tot timpul la curent cu ultimele ştiri. Oferta lansată continuă seria de proiecte dedicate studenţilor de la ASE, precum balurile bobocilor şi Liga Economistului, şi vine în întâmpinarea nevoii de a afla cât mai repede nota de la examen sau noutăţile din facultate, oriunde s-ar afla. Acesta este un proiect pilot pe care ne dorim să îl extindem în timp şi în celelalte universităţi din România” a declarat Florin Popa, Sales&Distribution Director, Orange România.

today changes with Orange

Despre Orange Romania S.A.

Orange este lider de piaţă în România cu 10,184 milioane de clienţi şi venituri de 698 milioane de euro în primele nouă luni din 2011. Orange este parte a grupului Orange-France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 221 de milioane de clienţi pe cinci continente.

Orange oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii integrate de voce şi date fixe şi mobile.

Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro .