O nouă companie aeriană, pe piața din România Imprimare
Entertainment
Joi, 21 August 2014 16:37

   Eurolot, subsidiara companiei naționale de zbor din Polonia, LOT Polish Airlines, intră pe piața din țara noastră, urmând să efectueze șase zboruri pe săptămână, pe ruta Varșovia - Cluj-Napoca.

 

                                              

       Zborurile urmează să aibă loc din 27 octombrie, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția duminicii.  De asemenea, biletele pentru zborurile de pe ruta Varșovia - Cluj-Napoca au fost puse în vânzare de pe 20 august, potrivit economica.net, care citează anunțul companiei de pe pagina de Facebook.

     Prețul unui bilet dus-întors, Cluj-Napoca - Varșovia, pentru perioada 27 - 31 octombrie,  este de 206 euro/persoană.Totodată, pe lângă introducerea zborului de la Cluj-Napoca, Eurolot a anunțat încă trei rute noi, de la Varșovia către Chișinău, Zagreb și Stuttgart.

    Extinderea companiei vine după ce în ultimul an, Eurolot a intrat pe piețele din șase noi țări, respectiv Belgia, Franța, Finlanda, Italia, Austria și Republica Cehă.În timp ce Eurolot se pregătește să intre în România, începând cu luna octombrie, recent înființata companie Fly România,  deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, și-a cerut insolvența.

 

Lansarea Fly România a fost anunțată în luna martie a acestui an, iar operatorul își propunea să realizeze,  din 15 mai 2014, zboruri de linie interne şi internaţionale din Bucureşti, Timişoara şi Tulcea către oraşe din Italia, Spania, Germania şi Turcia.Tot atunci, estimările arătau că aeronavele Fly Romania urmau să transporte aproximativ 100.000 de pasageri pentru anul în curs.

 

 

 

***  sursa  :--